Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4436/2005

HOTĂRÂRE
26.05.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4436/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 824 din 31 octombrie 2003, Judecătoria Sânnicolau–Mare a încuviințat cererea de executare silită formulată de creditorul S.S.G., în baza titlului executoriu “Act de adjudecare” din 1 martie 2003, emis de B.E.J. O.B., împotriva debitoarei SC C. SRL. Apelul declarat de debitoare a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr. 61 din 30 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Instanța de apel a reținut că potrivit art. 373 3 C. proc. civ., încheierea prin care președintele instanței respinge cererea de investire cu formulă executorie, poate fi atacată cu recurs de către creditor în termen de 5 zile de la pronunțare, legiuitorul neacordând și debitorului o cale de atac.

Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs, nemotivat, C.G. Recursul este declarat de o persoană fără calitate procesuală. Atât în procedura din fața judecătoriei cât și a curții de apel, au figurat ca părți S.S.G., în calitate de creditor și SC C. SRL, în calitate de debitor. Prin urmare, cadrul procesual fiind stabilit, inclusiv în ceea ce privește persoanele participante la proces, nu pot declara recurs persoane care nu au participat la judecata în fond a cauzei. Recursul declarat în nume propriu de C.G., chiar dacă ar fi avut calitatea de reprezentant al societății debitoare, va fi privit de Înalta Curte ca declarat de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

DECIDE: Respinge recursul declarat de C.G. împotriva deciziei civile nr. 61 din 30 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5071/2005
Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 9378 pronunțată la 13 noiembrie 2003, Judecătoria Timișoara a admis cererea de investire cu formulă executorie, formulată de creditoar
ÎCCJ 2004-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7004/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin încheierea 859 din 13 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul 1154/2003 a fost admisă cererea formulată de creditorii R.E.
ÎCCJ 2001-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4166/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Președintele Judecătoriei Făget, prin încheierea nr. 272 din 17 iunie 2004 a admis cererea formulată de petenta T.R. și a dispus investirea cu formulă exe
ÎCCJ 2005-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5181/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 2075 din 7 octombrie 2003 a Judecătoriei Lugoj s-a admis cererea creditoarei R. C.C. Recaș în contradictoriu cu debitorii C.V.,
ÎCCJ 2005-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3573/2005
Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 9238 din 1 iulie 2004 creditorul M.F. a solicitat instanței investirea cu formulă executorie a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă