ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1855/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 octombrie 2003, reclamantul I.S. a chemat în judecată Ministerul Industriilor și Resurselor și SC V.C. SA Caransebeș, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 8177 din 5 martie 2003, emis de primul pârât, în favoarea celui de al doilea pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este proprietarul imobilului înscris în C.F. nr. 451 Prisian, nr. top 236, arabil în Țerova, de 5212 mp și nr. top 237, fânaț în Țerova, de 319 mp, în baza reconstituirii dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr. 16214 din 23 martie 1998, că prin certificatul contestat a fost atestat dreptul de proprietate al celui de al doilea pârât, asupra parcelei de 837 mp, inclusă în terenul asupra căruia reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 96 din 24 februarie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat actul administrativ atacat și a declinat competența de soluționare a cererii privind anularea titlului de proprietate, în favoarea Judecătoriei Caransebeș. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului, susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii, ca nefondată. Se arată că reclamantul a înaintat reclamația administrativă, prin poștă, la data de 16 octombrie 2003, aceasta fiind înregistrată la registratura ministerului, la data de 20 octombrie 2003, iar la aceeași dată a fost înregistrată și acțiunea de chemare în judecată.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, „Înainte de a cere tribunalului, anularea actului, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta”. În speță, procedura prealabilă a fost îndeplinită. Faptul că reclamantul nu a așteptat împlinirea termenului de 30 de zile, introducând acțiunea în instanță mai repede, nu este sancționat de prevederile Legii nr. 29/1990. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului împotriva sentinței civile nr. 96 din 24 februarie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.