ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3203/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 7 aprilie 2003, reclamanta E.L. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.C.D.,

anularea procesului-verbal de contravenție nr. 0000010 seria CND/2003, încheiat

de pârât, la 27 martie 2003, precum și a hotărârii nr. 74 din 11 martie 2003,

emisă de acesta.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că articolul R. din ziarul Z.V., la care se referă

sancțiunea, fiind un editorial, reprezintă exprimarea unei opinii în legătură

cu situațiile relatate, iar dreptul la liberă opinie este garantat tuturor persoanelor,

într-o societate democrată.

A mai precizat, de asemenea,

că libera exprimare a opiniilor este cu atât mai importantă în cazul presei și

a invocat în sprijinul susținerilor ei, soluția Curții Europene a Drepturilor

Omului, pronunțată în cazul Ligens versus Austria.

Reclamanta a mai susținut că

afirmațiile făcute în editorialul încriminat au avut drept punct de pornire declarațiile

unui înalt funcționar european - Președintele Comisiei Parlamentare a Europei,

P.S., aspect precizat de ea în editorialul ulterior, din 26 noiembrie 2002.

Judecătoria Timișoara, prin

sentința civilă nr. 7094 din 8 septembrie 2003, a declinat competența de soluționare

a capătului de cerere privind anularea hotărârii nr. 74 din 11 martie 2003, în

favoarea Curții de Apel Timișoara și a disjuns, reținând spre soluționare,

cererea privind anularea procesului-verbal de contravenție nr. 0000010 seria

CND din 27 martie 2003.

Primind, spre competentă

soluționarea, cererea de anulare a hotărârii nr. 74 din 11 martie 2003, Curtea

de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 489 din 16 decembrie 2003, a admis acțiunea

și a anulat pct. 1 din hotărârea atacată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că sancționarea reclamantei a fost rezultatul unei

confuzii între prevederile art. 2 și cele ale art. 19 din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, s-a mai reținut

că afirmațiile reclamantei din editorialul încriminat nu reprezintă fapte de discriminare

în accepțiunea art. 2 alin. (1) din ordonanța de guvern menționată,

referindu-se la persoane care au comis infracțiuni în perioada șederii în

străinătate, și nu în mod special și exclusiv la membrii etniei rrome.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul C.N.C.D., cu motivarea că temeiul de drept al sancțiunii

aplicate l-a reprezentat în primul rând alin. (2) al art. 2 din O.G. nr.

137/200, dispoziție în baza căreia fapta intimatei atrage răspunderea

contravențională.

S-a mai susținut de către

recurent, că motivarea sancțiunii aplicate nu a fost rezultatul unei confuzii între

art. 1 și 19 din ordonanță, ci al coroborării celor două articole, în

condițiile în care art. 2 definește și reglementează principiile, iar art. 19

reprezintă concretizarea acestora.

Recursul este nefondat.

Analizând editorialul

publicat de intimată în ziarul Z.V., la data de 16 noiembrie 2002, prin prisma

dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, invocate de recurent, în hotărârea nr. 74 din

11 martie 2003, instanța reține următoarele:

- Articolul în discuție are

ca punct de pornire opinia exprimată de un înalt oficial european referitor la

neajunsurile pe care comportarea unor cetățeni români de etnie rromă le poate aduce

regimului vizelor pentru România. În acest sens, intimata precizează în

editorial „Acum, la doi-trei ani de la acel moment, unul dintre oficialii

europeni s-a exprimat deschis: rromii din România sunt cei care duc la disperare

poliția din Germania, Franța sau Italia (…). Ba mai mult, s-a pronunțat ideea

că am putea fi din nou beneficiarii vizei pentru Europa”.

În acest context, opinia

exprimată în articol apare mai degrabă ca expresia a unei îngrijorări firești

față de percepția în plan european al României și nu exprimarea unei atitudini

discriminatorii.

- Preluând poziția

menționată, autoarea editorialului, în virtutea libertății de opinie, și-a

exprimat părerea în legătură cu faptele reprobabile ale unor cetățeni români

ajunși în spațiul Shengen, și nu în mod special cu privire la românii de etnie rromă.

Afirmațiile intimatei: „Autoritățile pentru că nu fac legi restrictive pentru

bandiți, hoți și golani. Și nu în ultimul rând noi, pentru că acceptăm rușinea

de a fi asimilați cu hoții, golanii și criminalii”, în mod evident nu se referă

numai la membrii etniei rrome și nici la toți membrii acestei etnii în general.

- Este adevărat că limbajul

folosit de ziaristă este pe alocuri dur, dar trebuie să ținem seama că este vorba

de editorialul unui cotidian, iar articolul trata probleme de interes general,

cu implicații naționale, împrejurarea în care limita libertății de exprimare a presei

poate fi extinsă până la „informații și ideile care lovesc, șochează sau

neliniștesc”. Aceasta este, de altfel, poziția constantă a Curții Europene a

Drepturilor Omului, cu privire la aplicarea art. 10 din Convenție, privind

libertatea de exprimare, așa cum apare, printre altele, în cazul Lingens contra

Austriei.

- Articolul nu urmărește discriminarea

etniei rrome, ci, mai degrabă, o incriminare a autorităților statului, pentru

atitudinea lor, așa cum rezultă din a doua parte a acestuia unde se afirmă:

„

Autoritățile,

pentru că permit rromilor ieșirea peste graniță, fără nici o selecție, pentru

că se lasă corupte ca să facă asta. Autoritățile pentru că eliberează

pașapoarte, fără controlul riguros al legitimității celor care le solicită. Autorităților,

pentru că, de frica acuzației joacă rolul democrator!”.

De altfel, intimata își

exprimă chiar opoziția față de orice formă de discriminare în editorialul

ulterior, intitulat T.b. și publicat la 26 noiembrie 2002, anterior emiterii hotărârii

nr. 74 din 11 martie 2003.

În raport cu toate aceste

aspecte, instanța reține că editorialul incriminat nu a urmărit și nici nu a

avut ca efect „restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau

exercitării în condiții de legalitate” a drepturilor și libertăților

fundamentale recunoscute de lege, persoanelor la care se referă și, nici nu

poate fi considerat propagandă național șovină instigare la ură rasială și „creare

a unei atmosfere ostile, degradante sau ofensatoare”, îndreptată împotriva

cetățenilor români de etnie rromă, cerințe esențiale ale legii, pentru ca fapta

intimatei-reclamante să constituie discriminare în accepțiunea O.G. nr. 137/2000.

Pentru aceste considerente,

Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă prezentul

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.N.C.D. împotriva sentinței civile nr. 489 din 16 decembrie 2003 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2005.