ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2219/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la 6 septembrie 2005, reclamantul I.L. a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea hotărârii nr. 125 din 19 aprilie 2005, emisă de pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu a proferat nici o expresie jignitoare la adresa domnului B.S., referitoare la etnia maghiară a acestuia, diferendele existente fiind de natură strict profesională. Totodată, reclamantul a susținut că aplicarea sancțiunii s-a făcut printr-o hotărâre a C.N.C.D., cu nesocotirea legislației în materie contravențională. Prin sentința nr. 264/CA/2005-PI din 24 octombrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului I.L., dispunând anularea hotărârii C.N.C.D.

nr. 125 din 19 aprilie 2005. Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin hotărârea nr. 125 din 19 aprilie 2005 a Colegiului director al C.N.C.D., s-a reținut că, în anul 2003, reclamantul I.L. a admonestat public, la locul de muncă, pe B.S., adresându-i expresii jignitoare referitoare la etnia maghiară a acestuia, fapte care, potrivit O.G. nr. 137/2000, constituie contravenție, motiv pentru care i s-a aplicat sancțiunea „Avertisment”. Instanța de fond a mai reținut că actul normativ de bază care sancționează faptele de discriminare - O.G. nr. 137/2000, prevede că dispozițiile ordonanței menționate se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 180/2002.

Ca urmare, constatarea și sancționarea contravențiilor trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001, pe baza unui proces-verbal încheiat de agenții constatatori special desemnați. În cauza de față, pârâta a constatat contravenția și a aplicat sancțiunea contravențională printr-o hotărâre administrativă, fără respectarea cerințelor O.G. nr. 2/2001. Instanța de fond a considerat că hotărârea Colegiului director al C.N.C.D. nu poate fi considerată proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ci un act administrativ supus normelor contenciosului administrativ. Prevederile H.G. nr. 1194/2001, invocate în cuprinsul hotărârii atacate, nu au fost reținute, considerându-se că sunt contrare dispozițiilor imperative ale O.G.

nr. 137/2000. În concluzie, instanța de fond a considerat că în materia reglementată de O.G. nr. 137/2000, constatarea și sancționarea contravențiilor se poate face numai prin proces-verbal încheiat de agentul constatator, și nu prin hotărâre administrativă emisă de Colegiul director al C.N.C.D. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, pârâtul C.N.C.D. În cuprinsul recursului se apreciază că reținerea de către instanța de fond, ca motiv de anulare a hotărârii C.N.C.D., a faptului că sancțiunea disciplinară s-a aplicat printr-o hotărâre administrativă, fără respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, este nelegală în raport cu prevederile art. 7 alin. (2) din H.G.

nr. 1194/2001. În acest sens, se susține că există temei legal pentru emiterea de către Colegiul director al C.N.C.D., a unor hotărâri, după care se procedează la delegarea agenților constatatori, conform prevederilor O.G. nr. 2/2001. Examinându-se recursul declarat, în raport cu materialul probator aflat la dosarul cauzei și cu actele normative incidente, se constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de ordonanța menționată se fac de către membrii C.N.C.D. La același alineat se prevede că dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Legea nr. 32/1968 a fost abrogată prin dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001. La art. 48 din ordonanța menționată se prevede că „ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la Legea nr. 32/1968, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, trimiterea se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare din prezenta ordonanță”. Prin O.G. nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004, textul inițial al alin. (3) al art. 20 din O.G. nr. 137/2000, a fost modificat, având în prezent următorul conținut: „Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare”.

H.G. nr. 1194/2001, privind organizarea și funcționarea C.N.C.D., cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 1 lit. k), ca atribuție a C.N.C.D., constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de O.G. nr. 137/2000, iar la art. 7 alin. (2), ca atribuție a Consiliului director, adoptarea de hotărâri, instrucțiuni și regulamente, cu votul favorabil a cel puțin 4 membri. La art. 9 alin. (2) din aceeași hotărâre se prevede posibilitatea delegării personalului de specialitate din cadrul C.N.C.D., ca agent constatator, care aplică sancțiunile pentru contravențiile stabilite prin O.G. nr. 137/2000, având competențele prevăzute de O.G. nr. 2/2001. Din analiza reglementărilor menționate, rezultă cu claritate că soluția adoptată de recurent, de a aplica sancțiuni contravenționale printr-un act administrativ, este contrară legislației contravenționale.

Constatarea și sancționarea contravențiilor trebuie să se circumscrie principiilor de bază și procedurilor în materie contravențională, stabilite prin Legea nr. 32/1968 și ulterior, prin O.G. nr. 2/2001. Trimiterea expresă la prevederile O.G. nr. 2/2001, făcută în cuprinsul O.G. nr. 137/2000 plasează și contravențiile din materia discriminării, cu tot conținutul specific al acestora în regula generală aplicabilă în materie contravențională. Prin urmare, hotărârile emise de C.N.C.D., în domeniul său de responsabilitate, nu pot fi interpretate ca ținând locul unor procese-verbale de contravenție. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinței nr. 264/CA/2005-PI din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2006.