ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6467/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 222 din 13

februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acțiunea formulată de

G.E., grefier la Judecătoria Gheorghieni, împotriva Tribunalului Harghita și

Ministerului Justiției, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de

8.177.885 lei, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit și cel efectiv

încasat pentru perioada 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna

septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității judecătorești

se face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998

iar potrivit Legii nr. 76/2000 pentru aprobarea bugetului pe anul 2000,

începând cu luna mai 2000, valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru

calculul salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este

de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți pentru

calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.

Recursul declarat de Ministerul Justiției

împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 802 din

20 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Considerând că aceste hotărâri au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față, promovat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ. la data comunicării irevocabile

a hotărârii, a solicitat casarea lor și pe fond respingerea acțiunii întrucât

potrivit prevederilor legale în vigoare, pe perioada în litigiu respectiv O.G.

nr. 83/2000, majorarea de salariu solicitată nu se putea efectua decât după

suplimentarea bugetului, ce s-a realizat la 1 noiembrie 2000.

Recursul în anulare nu este întemeiat,

urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Salarizarea personalului din

organele autorității judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996;

Ulterior, prin Legea nr. 154/1998

privind salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru

persoane care ocupă funcții de demnitate publică a fost fixat un nou sistem de

stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de

referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de

referință sectorială.

În vederea corelării celor două acte

normative, ținând seama de Statutul Justiției de putere în stat, alături de

puterea legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind

unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii

de personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași

valoare de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998,

începând cu luna septembrie 1999.

Prin legea bugetului de stat pe anul

2000 nr. 76 din 4 mai 2000 au fost modificate valoarea de referință universală

și indicatorii de prioritate intersectorială prevăzuți de Legea nr. 154/1998,

astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referință sectorială este de 1.148.000

lei, cum au reținut corect și instanțele.

De altfel, nici prin recursul în

anulare nu se contestă egalitatea valorilor de referință sectorială consacrată

încă o dată expres prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 50/1996. Se susține însă că aplicarea în practică a corelării

indicelui de referință este condiționată de suplimentarea bugetului pe anul

2000 pentru autoritatea judecătorească.

Acest considerent este eronat,

pentru că O.G. nr. 83/2000 nu se poate aplica decât pentru perioada ulterioară

datei de 1 noiembrie 2000 și nu pe perioada supusă analizei 1 mai 2000 – 31

octombrie 2000, în care așa cum s-a arătat valoarea de referință sectorială începând

cu luna mai este de 1.140.800 lei (stabilită prin Legea bugetului de stat pe

anul 2000).

Și cum, pentru perioada anterioară

datei de 1 mai 2000, nu a existat nici o restricție sau prevedere contrară

celor arătate, pentru stabilirea retribuției personalului menționat în raport

de valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, rezultă că soluția

adoptată de instanțe de admitere a acțiunii este temeinică și legală.

În legătură cu lipsa fondurilor

pentru efectuarea plăților în condițiile arătate, este de reținut că aceasta

putea determina numai amânarea plății drepturilor salariale cuvenite și nu

înlăturarea diferenței reglementată de prevederile legale aplicabile, redate

mai sus, în vigoare până la 1 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial

a O.G. nr. 83/2000. De altfel, prin această ordonanță, de modificare și

completare a Legii nr. 50/1996 s-a recunoscut expres valoarea stabilită prin

Legea nr. 76/2000 de unde rezultă în plus voința legiuitorului de consfințire a

egalității, în ceea ce privește stabilirea salariilor a persoanelor care își

desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități ale statului de drept,

legiuitoare, judecătorească și executivă.

Față de cele arătate, văzând că

instanțele au dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile,

rezultă că hotărârile atacate sunt legale și temeinice iar recursul în anulare

este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 802/R

din 20 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2004.