ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6283/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din  examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 164 din 13 februarie

2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acțiunea formulată de P.V. împotriva

Tribunalului Harghita și Ministerul Justiției, dispunându-se obligarea acestora

la plata sumei de 13.910.325 lei, reprezentând diferența dintre salariul

cuvenit și cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 134/1999 începând cu luna

septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității judecătorești

se face pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de Legea nr. 154/1998

pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000

privind aprobarea bugetului pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea

de  referință sectorială aplicabilă pentru calculul salariului magistraților și

personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.900 lei și nu de 685.872

lei, valoare utilizată de pârâți pentru calcularea salariilor până la 1

noiembrie 2000.

Recursul declarat de Ministerul Justiției

împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat  prin decizia nr. 717 din

13 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

S-a avut în vedere în esență că valoarea de

referință sectorială care trebuia aplicată magistraților începând cu luna mai

2000 pentru calculul salariului este de  1.140.800 lei și nu de 685.872 lei,

conform Legii nr. 76/2000 și O.U.G. nr. 134/1999.

Considerând că aceste hotărâri au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față, promovat în temeiul

art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în  vigoare la data la care soluția a fost

irevocabilă, a solicitat casarea lor și pe fond respingerea acțiunii. Se

susține că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era

reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000

pentru modificarea și completarea acestei legi.

Art. 1 din această ordonanță, ce se referă în

adevăr la stabilirea salariilor magistraților pe baza valorii de  referință

sectorială trebuia coroborat cu art. II teza 1 din același act normativ,

potrivit căruia prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate

Ministerului Justiției, după suplimentarea corespunzătoare. Și cum O.G. nr. 83/2000

a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului se

consideră că nu este legală reclacularea salariului în sensul solicitat pe

perioada 1 mai – 31 octombrie 2000.

Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi

respins în raport de cele ce urmează:

Salarizarea personalului din organele autorității

judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996;

Ulterior, prin Legea nr. 154/1998 privind

salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane

care ocupă funcții de  demnitate publică a fost fixat un nou sistem de

stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de

referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de

referință sectorială.

În vederea corelării celor două acte  normative,

ținând seama de Statutul Justiției de putere în stat,  alături de puterea

legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele

măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de

personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași valoare

de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu

luna septembrie 1999.

Prin legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76

din 4 mai 2000 au fost modificați valoarea de referință universală și

indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998,

astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referință sectorială este de

1.140.800 lei, cum au reținut corect și instanțele.

De altfel, nici prin recursul în anulare nu se

contestă egalitatea valorilor de referință sectorială consacrat încă o dată

expres prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Se susține însă că aplicarea în practică a corelării indicelui de referință

este condiționată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru autoritatea

judecătorească.

Acest considerent este eronat, pentru că O.G. nr. 83/2000

nu se poate aplica decât pentru perioada ulterioară datei de 1 noiembrie 2000

și nu pe perioada supusă analizei 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000, în care așa

cum s-a arătat valoarea de referință sectorială începând cu luna mai este

1.140.800 lei (stabilită prin Legea bugetului de stat pe anul 2000).

Și cum, pentru perioada anterioară datei de 1 mai

2000, nu a existat nici o restricție sau prevedere contrară celor arătate,

pentru stabilirea retribuției personalului menționat în raport de valoarea de

referință sectorială de 1.140.800 lei, rezultă că soluția adoptată de instanțe

de admitere a acțiunii este temeinică și legală.

În legătură cu lipsa fondurilor pentru efectuarea

plăților în condițiile arătate, este de reținut că aceasta putea determina

numai amânarea plății drepturilor salariale cuvenite și nu înlăturarea

diferenței reglementată de prevederile legale aplicabile, redate mai sus, în

vigoare până la 1 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a O.G.

nr. 83/2000. De altfel, prin această ordonanță, de modificare și completare a

Legii nr. 50/1996 s-a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000

de unde rezultă în plus voința legiuitorului de consfințire a egalității, în

ceea ce privește stabilirea salariului a persoanelor care își desfășoară

activitatea în cadrul celor trei autorități ale statului de drept, legiuitoare,

judecătorească și executivă.

Față de cele arătate, văzând că

instanțele au dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile,

rezultă că hotărârile atacate sunt legale și temeinice iar recursul în anulare

este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 717/R din 13 iunie 2003 a Curții de

Apel Târgu-Mureș și a sentinței civile nr. 164 din 13 februarie 2003 a

Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 noiembrie 2004.