Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6464/2004

HOTĂRÂRE
19.11.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6464/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 250 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acțiunea formulată de T.I., judecător la Judecătoria Miercurea Ciuc împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Harghita, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de 37.675.065 lei, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit și cel efectiv încasat pe perioada 1 mai 2000–31 octombrie 2000. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor O.U.G.

nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind aprobarea bugetului pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți pentru calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000. Recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 873 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, pentru recursul în anulare de față, promovat în temeiul art. 330 pct. 2 teza 1 C. proc. civ.., în vigoare la data rămânerii irevocabile a soluției, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea lor și pe fond respingerea acțiunii. Se susține că salarizarea personalului din justiție era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea acestei legi. Ori, prevederile art. 1 1 din O.G. nr. 83/2000, trebuie coroborate cu prevederile art. II teza l, potrivit căreia dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, după suplimentarea corespunzătoare.

Și cum O.G. nr. 83/2000 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, se consideră că nu este legală recalcularea salariului în sensul solicitat, pe perioada 1 mai–31 octombrie 2000. Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins, în raport de cele ce urmează: Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996; Ulterior, prin Legea nr. 154/1998 privind salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică a fost fixat un nou sistem de stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

În vederea corelării celor două acte normative, ținând seama de statutul Justiției de putere în stat, alături de puterea legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași valoare de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu luna septembrie 1999. Prin legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76 din 4 mai 2000 au fost modificați valoarea de referință universală și indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998, astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referință sectorială este de 1.140.000 lei, cum au reținut corect și instanțele.

De altfel, nici prin recursul în anulare nu se contestă egalitatea valorilor de referință sectorială consacrată încă o dată expres prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Se susține însă că aplicarea în practică a corelării indicelui de referință este condiționată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru autoritatea judecătorească. Acest considerent este eronat, pentru că O.G.

nr. 83/2000 nu se poate aplica decât pentru perioada ulterioară datei de 1 noiembrie 2000 și nu pe perioada supusă analizei 1 mai 2000–31 octombrie 2000, în care așa cum s-a arătat valoarea de referință sectorială începând cu luna mai este de 1.140.800 lei (stabilită prin Legea bugetului de stat pe anul 2000). Și cum, pentru perioada anterioară datei de 1 mai 2000, nu a existat nici o restricție sau prevedere contrară celor arătate, pentru stabilirea retribuției personalului menționat în raport de valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, rezultă că soluția adoptată de instanțe de admitere a acțiunii este temeinică și legală.

În legătură cu lipsa fondurilor pentru efectuarea plăților în condițiile arătate, este de reținut că aceasta putea determina numai amânarea plății drepturilor salariale cuvenite și nu înlăturarea diferenței reglementată de prevederile legale aplicabile, redate mai sus, în vigoare până la 1 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a O.G. nr. 83/2000. De altfel, prin această ordonanță, de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 s-a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000 de unde rezultă în plus voința legiuitorului de consfințire a egalității, în ceea ce privește stabilirea salariilor persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități ale statului de drept, legiuitoare, judecătorească și executivă.

Față de cele arătate, văzând că instanțele au dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile, rezultă că hotărârile atacate sunt legale și temeinice iar recursul în anulare este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 873/R din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-12
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6279/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 204 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acțiunea formulată de G.S. împotriva Tribunalului Harghita și
ÎCCJ 2004-11-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6467/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 222 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acțiunea formulată de G.E., grefier la Judecătoria Ghe
ÎCCJ 2004-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6283/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 164 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acțiunea formulată de P.V. împotriva Tribunalului Har
ÎCCJ 2004-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6831/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 decembrie 2002, B.M., judecător în cadrul Judecătoriei Miercurea-Ciuc, a chemat în judecată Tribunalul Harghita ș
ÎCCJ 2004-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6832/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiune I.M. a chemat în judecată Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției solicitând obligarea pârâților la plata sumei ce reprezintă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă