ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6476/2004

deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 551/ A, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, la 28 iulie 2004, în dosarul nr. 2394/2004, privind pe condamnata Z.M.G., constată următoarele: Prin cererea formulată la 3 mai 2004, Z.M.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., care i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 22, pronunțată de Tribunalul Giurgiu la 3 februarie 2003 și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5654 din 3 decembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. În motivarea cererii au fost invocate dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc.

pen., susținându-se ca întreruperea executării pedepsei îi este necesară condamnatei pentru soluționarea unor probleme generate de starea de boală a fiicei sale. Cauza a fost înregistrată mai întâi pe rolul Tribunalului Giurgiu cu numărul de dosar 813/2004, iar prin sentința penală nr. 230, pronunțată la 21 iunie 2004, instanța astfel sesizată a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei, apreciind că, în raport cu actele medicale „situația grea a fiicei condamnatei este de durată și nu are caracter de împrejurare specială”. În considerentele sentinței s-a menționat, de asemenea, că măsura solicitată nu se justifică nici în raport cu sprijinul pe care condamnata a susținut ca l-ar putea da fiicei sale în găsirea unui loc de muncă ori în valorificarea obligației de întreținere pe care tatăl acesteia din urmă o are conform legii.

Apelul declarat ulterior de condamnata Z.M.G. împotriva acelei sentinței a fost admis prin decizia penală nr. 551/ A pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la 28 iulie 2004, în dosarul nr. 2394/2004. Ca urmare sentința apelată a fost desființată, procedându-se la rejudecarea cauzei în fond, în sensul admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de trei luni. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în principal că prezența condamnatei, fie și pentru o perioadă limitată de timp, alături de fiica sa, este imperios necesară, date fiind natura și gravitatea bolii de care suferă acesta din urmă. Împotriva deciziei instanței de apel s-a declarat recurs în termen legal de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5783/2004.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 , raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., deoarece, în speță, executarea imediată a pedepsei aplicate condamnatei nu este de natură a avea consecințe grave pentru starea de sănătate a fiicei acesteia. În acest sens s-a relevat că, potrivit referatului depus în dosarul de fond, arestarea condamnatei a avut loc la 7 ianuarie 2004, iar boala fiicei sale, M.E., s-a manifestat cu cel puțin doi ani mai înainte, fapt dovedit de un act medical care atestă că, în intervalul 26 ianuarie 2002, 11 februarie 2002, aceasta s-a aflat internată la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia cu diagnosticul „tulburare depresiv-anxioasă reactivă”.

În aceeași ordine de idei s-a afirmat că: „specificul acestei maladii și lunga durată de spitalizare suportată până în prezent demonstrează caracterul de durată al bolii de care suferă fiica condamnatei”, „nu există acte medicale în sensul agravării stării de sănătate a acesteia după externare”, „cele câteva luni de închisoare executate de condamnată până în prezent au făcut să se estompeze ecoul șocului emoțional trăit inițial de fiică la aflarea veștii despre arestarea mamei sale”, „prezența condamnatei alături de fiica sa, pe o perioadă de numai trei luni, cât îngăduie legea, nu ar contribui în mod substanțial la însănătoșirea acesteia”, iar „în cazuri de acest gen de afecțiuni psihice, impresiile puternice, cum ar fi revederea mamei după o lungă absență, acomodarea cu noua situație și reîntoarcerea condamnatei la locul de detenție, vor putea produce o tulburare și mai mare în echilibrul atât de fragil al bolnavei”.

Alte argumente dezvoltate în susținerea recursului au vizat existența prezumată a unui sprijin de care bolnava a beneficiat și va beneficia în timpul detenției mamei sale „din partea cunoștințelor condamnatei” și respectiv „completarea veniturilor necesare traiului de zi cu zi” pe care aceeași bolnavă o poate obține în instanță printr-un proces „pentru obligarea tatălui său la respectarea obligației legale de întreținere”. În aceeași ordine de idei a fost invocată și jurisprudența conform căreia afecțiunile cronice, severe, de care o rudă de gradul întâi a condamnatului suferă încă dinainte de încarcerarea acestuia, nu justifică întreruperea executării pedepsei. În ceea ce o privește intimata condamnată a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat. În acest sens este de observat că prevederile art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instituie, ca temei legal de amânare sau, raportat la art. 455 C. proc. pen., de întrerupere a executării pedepsei, situația în care, datorită unor împrejurări excepționale, executarea imediată ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. Faptul că textul de lege amintit nu indică nici un criteriu de evaluare a caracterului excepțional al împrejurărilor sau al gravității consecințelor menționate nu poate fi interpretat decât în sensul că respectiva operațiune rămâne a fi făcută de instanța de judecată de la caz la caz, pe baza unor probe concludente și mai puțin în funcție de jurisprudență.

În speță instanța de apel a făcut o astfel de evaluare care nu are caracter pur subiectiv dat fiind că se sprijină pe probe ce atestă afecțiunile psihice severe de care suferă fiica condamnatei. Nu beneficiază în schimb de nici un suport probatoriu aserțiunile din motivarea recursului referitoare la modalitățile în care bolnava psihică și-ar putea apăra interesele de ordin patrimonial, fără sprijinul, fie și temporar, al mamei sale; semnificativă din acest punct de vedere este de altfel și evocarea, cu prilejul dezbaterii recursului, a posibilității instituirii, în cele trei luni de întrerupere a executării pedepsei, a unor măsuri legale de protecție.

În aceeași ordine de idei, Curtea reține că sunt nesusținute în plan probatoriu și deci pur speculative, pronosticurile făcute în motivarea recursului cu privire la efectele de ordin medical pe care le-ar putea avea asupra bolnavei admiterea sau respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei aplicate mamei sale. Prin comparație este cu totul rezonabilă aprecierea instanței de apel, în sensul că încarcerarea condamnatei a fost de natură a accentua instabilitatea psihică preexistentă a fiicei sale. Așa fiind, Curtea constată că prin decizia pronunțată în apel s-a făcut o corectă aplicare a art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și că prin urmare în cauză nu își găsesc aplicarea prevederile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., invocate ca temei al recursului. O concluzie similară se impune și cu privire la celelalte dispoziții ale art. 385 9 alin. (1), coroborat cu alin. (3) C. proc. pen. În consecință, Curtea va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând recursul ca nefondat. Totodată se va dispune ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru a o asista pe condamnată să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 551/ A din 28 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe condamnata Z.M.G. Onorariul pentru apărarea din oficiu a condamnatei, în sumă de 200 000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2004