ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2515/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 8 februarie 2001,

reclamanta SC M.M.T. SRL Craiova a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, sucursala

Peco Dolj, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate

nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu cesiune de

creanță cu nr. 1328 din 24 iulie 2000 și a actului adițional privind clauza

ilicită, referitoare la modalitatea de plată a prețului prin cesiunea unei

creanțe în sumă de 2.287.210.424 lei.

Ulterior, reclamanta și-a precizat

acțiunea, solicitând, în subsidiar, anularea contractului și actului adițional,

referitor la cesiunea de creanță, datorită vicierii consimțământului său.

Tribunalul Dolj, prin sentința

civilă nr. 1792 din 29 iunie 2001, a admis acțiunea precizată a reclamantei, a

anulat în parte contractul de vânzare-cumpărare nr. 1328 din 24 iulie 2000 și

actul adițional la acesta, în ceea ce privește cesiunea de creanță, în sumă de

2.287.210.424 lei.

Prin decizia civilă nr. 546 din 2

noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a admis recursul pârâtei, a schimbat

sentința civilă de mai sus și, pe fond, a respins acțiunea precizată a

reclamantei.

Curtea de Apel Pitești, la care a

fost strămutată cauza, prin decizia civilă nr. 308 din 25 aprilie 2002, a admis

cererea de revizuire formulată de reclamantă, a schimbat în parte decizia de

mai sus, a admis recursul pârâtei împotriva hotărârii instanței de fond și a

trimis cauza spre rejudecare, în limitele admiterii cererii de revizuire.

După casare, Tribunalul Vâlcea, prin

sentința civilă nr. 1860 din 7 noiembrie 2002, a admis cererea reclamantei, a

constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu

cesiune de creanță nr. 1328/2000, cu privire la cesiunea de creanță și a

obligat pe pârâtă la plata diferenței de preț de 2.287.210.424 lei,

reactualizată la suma de 3.739.806.616 lei și 1.721.761.876 lei dobânzi

comerciale, cu cheltuieli de judecată în sumă de 79.680.000 lei, taxe judiciare

de timbru și 254.000.000 lei onorarii avocat și expert.

Recursul declarat de pârâtă,

împotriva acestei soluții a fost respins de Curtea de Apel Pitești, prin

decizia civilă nr. 245 din 24 februarie 2003.

Împotriva acestor din urmă hotărâri

judecătorești, Procurorul General a declarat recurs în anulare, solicitând, în

esență, casarea acestora și, în fond, respingerea acțiunii reclamantei,

întrucât, în cauză, nu sunt întrunite condițiile art. 956 C. civ., pentru a se

putea reține viciul de consimțământ invocat de reclamantă.

Recursul în anulare este întemeiat

pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea lucrărilor și actelor

aflate la dosarul cauzei se constată că părțile au încheiat contractul de

vânzare-cumpărare nr. 1328/2000, prin care s-a convenit preluarea creanțelor, în

sumă de 2.287.210.424 lei, menționate în actul adițional, în contul unei părți

din preț.

Este necontestat că aceste acte

juridice, atât contractul, cât și actul adițional, au fost semnate de părți,

iar din actele dosarului rezultă că întreaga tranzacție privind cesionarea unor

debite, s-a bazat chiar pe oferta reclamantei (adresa nr. 167/2000) de a prelua

debite în contul prețului.

Având în vedere dispozițiile art. 1397

C. civ., trebuie reținut că vânzătorul sau cedentul unei creanțe răspunde față

de cumpărătorul cesionar numai pentru existența actuală a creanței și

accesoriilor sale, din momentul încheierii convenției, creanțele cedate

existând la data de 24 iulie 2000, când s-au perfectat raporturile contractuale

dintre părți.

Pe de altă parte, ținând seama de

faptul că cesiunea de creanță este un contract consensual, iar remiterea

titlului ține de executarea acestuia, valabil încheiat prin simplul acord de

voință al părților, se constată că instanțele au reținut greșit, că nepredarea

titlurilor de creanță ar echivala cu existența unei clauze ilicite, întrucât existența

unei astfel de clauze presupune încălcarea unor norme de ordine publică la

momentul încheierii contractului, iar neremiterea titlului nu este sancționată

cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește vicierea

consimțământului la data încheierii contractului, invocată de reclamantă, nu

poate fi reținută, întrucât amenințarea din partea pârâtei nu a fost

concomitentă încheierii contractului, ci ulterior, în faza executării, așa cum

a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză.

În cauză, nu se poate reține nici

viciul de consimțământ reglementat de dispozițiile art. 956 C. civ., întrucât

contractul în litigiu a fost încheiat între persoane juridice, prin

reprezentanții lor abilitați legal, fără ca consimțământul lor să poată fi

viciat prin violență.

În consecință, recursul în anulare

formulat de Procurorul General va fi admis, se va modifica decizia atacată, în

sensul că va fi admis recursul pârâtei și va fi schimbată în tot hotărârea

instanței de fond, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul în anulare, declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței nr. 1860/COM din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului

Râmnicu Vâlcea și deciziei nr. 245 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și contencios administrativ.

Modifică decizia nr. 245 din 24

februarie 2003, în sensul că admite recursul pârâtei S.N.P. P. SA, sucursala

Peco Dolj, împotriva sentinței nr. 1860 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului

Râmnicu Vâlcea, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea

reclamantei SC M.M.T. SRL, prin administrator judiciar.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 14 septembrie 2004.