ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2515/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 februarie 2001, reclamanta SC M.M.T. SRL Craiova a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Peco Dolj, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanță cu nr. 1328 din 24 iulie 2000 și a actului adițional privind clauza ilicită, referitoare la modalitatea de plată a prețului prin cesiunea unei creanțe în sumă de 2.287.210.424 lei. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând, în subsidiar, anularea contractului și actului adițional, referitor la cesiunea de creanță, datorită vicierii consimțământului său.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1792 din 29 iunie 2001, a admis acțiunea precizată a reclamantei, a anulat în parte contractul de vânzare-cumpărare nr. 1328 din 24 iulie 2000 și actul adițional la acesta, în ceea ce privește cesiunea de creanță, în sumă de 2.287.210.424 lei. Prin decizia civilă nr. 546 din 2 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a admis recursul pârâtei, a schimbat sentința civilă de mai sus și, pe fond, a respins acțiunea precizată a reclamantei. Curtea de Apel Pitești, la care a fost strămutată cauza, prin decizia civilă nr. 308 din 25 aprilie 2002, a admis cererea de revizuire formulată de reclamantă, a schimbat în parte decizia de mai sus, a admis recursul pârâtei împotriva hotărârii instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare, în limitele admiterii cererii de revizuire.

După casare, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 1860 din 7 noiembrie 2002, a admis cererea reclamantei, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu cesiune de creanță nr. 1328/2000, cu privire la cesiunea de creanță și a obligat pe pârâtă la plata diferenței de preț de 2.287.210.424 lei, reactualizată la suma de 3.739.806.616 lei și 1.721.761.876 lei dobânzi comerciale, cu cheltuieli de judecată în sumă de 79.680.000 lei, taxe judiciare de timbru și 254.000.000 lei onorarii avocat și expert.

Recursul declarat de pârâtă, împotriva acestei soluții a fost respins de Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 245 din 24 februarie 2003. Împotriva acestor din urmă hotărâri judecătorești, Procurorul General a declarat recurs în anulare, solicitând, în esență, casarea acestora și, în fond, respingerea acțiunii reclamantei, întrucât, în cauză, nu sunt întrunite condițiile art. 956 C. civ., pentru a se putea reține viciul de consimțământ invocat de reclamantă. Recursul în anulare este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea lucrărilor și actelor aflate la dosarul cauzei se constată că părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1328/2000, prin care s-a convenit preluarea creanțelor, în sumă de 2.287.210.424 lei, menționate în actul adițional, în contul unei părți din preț.

Este necontestat că aceste acte juridice, atât contractul, cât și actul adițional, au fost semnate de părți, iar din actele dosarului rezultă că întreaga tranzacție privind cesionarea unor debite, s-a bazat chiar pe oferta reclamantei (adresa nr. 167/2000) de a prelua debite în contul prețului. Având în vedere dispozițiile art. 1397 C. civ., trebuie reținut că vânzătorul sau cedentul unei creanțe răspunde față de cumpărătorul cesionar numai pentru existența actuală a creanței și accesoriilor sale, din momentul încheierii convenției, creanțele cedate existând la data de 24 iulie 2000, când s-au perfectat raporturile contractuale dintre părți.

Pe de altă parte, ținând seama de faptul că cesiunea de creanță este un contract consensual, iar remiterea titlului ține de executarea acestuia, valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, se constată că instanțele au reținut greșit, că nepredarea titlurilor de creanță ar echivala cu existența unei clauze ilicite, întrucât existența unei astfel de clauze presupune încălcarea unor norme de ordine publică la momentul încheierii contractului, iar neremiterea titlului nu este sancționată cu nulitatea absolută. În ceea ce privește vicierea consimțământului la data încheierii contractului, invocată de reclamantă, nu poate fi reținută, întrucât amenințarea din partea pârâtei nu a fost concomitentă încheierii contractului, ci ulterior, în faza executării, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză.

În cauză, nu se poate reține nici viciul de consimțământ reglementat de dispozițiile art. 956 C. civ., întrucât contractul în litigiu a fost încheiat între persoane juridice, prin reprezentanții lor abilitați legal, fără ca consimțământul lor să poată fi viciat prin violență. În consecință, recursul în anulare formulat de Procurorul General va fi admis, se va modifica decizia atacată, în sensul că va fi admis recursul pârâtei și va fi schimbată în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul în anulare, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr. 1860/COM din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Râmnicu Vâlcea și deciziei nr. 245 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ. Modifică decizia nr. 245 din 24 februarie 2003, în sensul că admite recursul pârâtei S.N.P. P. SA, sucursala Peco Dolj, împotriva sentinței nr. 1860 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Râmnicu Vâlcea, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC M.M.T. SRL, prin administrator judiciar. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2004.