ÎCCJ, decizie (scj.ro #83562)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83562) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de
vânzare-cumpărare
cu
cesiune
de
creanță
.
Viciu
de
consimțământ
.
C.civ., art.956
Pentru
a se
putea
reține
viciul
de
consimțământ
la
încheierea
contractului
,
ar
fi
trebuit
să
fie
întrunite
condițiile
prevăzute
de art.956
C.civ
.
În
speță
,
contractul
de
vânzare-cumpărare
cu
cesiune
de
creanță
a
fost
încheiat
între
persoane
juridice
,
prin
reprezentanții
lor
abilitați
legal,
și
consimțământul
nu
a
putut
fi
viciat
prin
violență
iar
în
situația
în
care
ar
putea
fi
reținută
o
amenințare
din
partea
uneia
dintre
părțile
contractante
aceasta
fiind
ulterioară
încheierii
contractului
,
în
faza
executării
,
exclude
constatarea
unei
nulități
absolute
parțiale
a
contractului
.
(Secția
comercială, decizia nr.2515 din14 septembrie 2004)
Reclamanta S.C. M. C.
SRL Craiova a chemat în judecată pe pârâta SNP P. SA Sucursala Peco Dolj pentru
ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială
a contractului de vânzare cumpărare cu cesiune de creanță și a actului
adițional privind clauza ilicită referitoare la modalitatea de plată a prețului
prin cesiunea unei creanțe.
Ulterior reclamanta
și-a precizat acțiunea solicitând în subsidiar anularea contractului și actului
adițional referitor la cesiunea de creanță, datorită vicierii consimțământului
său.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr.1792 din 29 iunie 2001, a admis
acțiunea precizată a reclamantei, a anulat în parte contractul de vânzare
cumpărare din 24 iulie 2000 și actul adițional, în ceea ce privește cesiunea de
creanță în sumă de 2.287.210.424 lei.
Prin decizia civilă nr.546 din 2 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a admis
recursul pârâtei, a schimbat sentința civilă și pe fond a respins acțiunea
precizată a reclamantei.
Curtea de Apel Pitești la care a fost strămutată cauza, prin decizia civilă
nr.308 din 25 aprilie 2002, a admis cererea de revizuire formulată de
reclamantă, a schimbat în parte decizia, a admis recursul pârâtei împotriva
hotărârii instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare, în limitele
admiterii cererii de revizuire.
După casare, Tribunalul
Vâlcea, prin sentința civilă nr.1860 din 7 noiembrie 2002, a admis cererea și
a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare
cumpărare cu cesiune de creanță, cu privire la cesiunea de creanță și a obligat
pe pârâtă la plata diferenței de preț reactualizată și dobânzi
comerciale.
Recursul declarat de
pârâtă, împotriva acestei soluții, a fost respins de Curtea de Apel Pitești,
prin decizia civilă nr.245 din 24 februarie 2003.
Împotriva acestor din urmă hotărâri judecătorești, s-a declarat recurs în
anulare, întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile art.956 C. civ. pentru
a se putea reține viciul de consimțământ invocat de reclamantă.
Recursul în anulare este întemeiat.
Din examinarea lucrărilor și actelor aflate la dosarul cauzei se constată că
părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare, prin care s-a convenit
preluarea creanței în sumă de 2.287.210.424 lei menționate în actul adițional,
în contul unei părți din preț.
Este necontestat că,
aceste acte juridice, atât contractul cât și actul adițional au fost semnate de
părți, iar întreaga tranzacție, privind cesionarea unor debite, s-a bazat chiar
pe oferta vânzătoarei de a prelua debite în contul prețului.
Având în vedere dispozițiile art.1397 C. civ., vânzătorul sau cedentul unei
creanțe răspunde față de cumpărătorul cesionar numai pentru existența actuală a
creanței și accesoriilor sale, din momentul încheierii convenției, creanțele
cedate existând la data de 24 iulie 2000 când s-au perfectat raporturile
contractuale dintre părți.
Pe de altă parte, ținând seama că cesiunea de creanță este un contract
consensual, iar remiterea titlului valabil încheiat prin simplul acord de
voință al părților ține de executarea acestuia, se constată că instanțele au
reținut greșit, că nepredarea titlurilor de creanță ar echivala cu existența
unei clauze ilicite, întrucât existența unei astfel de clauze presupune
încălcarea unor norme de ordine publică la momentul încheierii contractului,
iar neremiterea titlului nu este sancționată cu nulitatea absolută.
În ceea ce privește vicierea consimțământului la data încheierii contractului,
invocată de reclamantă, nu poate fi reținută, întrucât amenințarea din partea pârâtei
nu a fost concomitentă încheierii contractului, ci ulterior în faza executării,
așa cum a rezultat din declarațiile martorilor .
În cauză, nu se poate reține nici viciul de consimțământ reglementat de
dispozițiile art.956 C. civ., întrucât contractul în litigiu a fost încheiat
între persoane juridice, prin reprezentanții lor abilitați legal, iar
consimțământul lor nu a putut fi viciat prin violență.
În consecință, recursul în anulare a fost admis, decizia atacată a fost
modificată, în sensul că a fost admis recursul pârâtei și schimbată în tot
hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.