ÎCCJ, decizie (scj.ro #83484)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83484) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recurs. Nulitate.Semnarea de către
consilierul juridic
Semnarea
cererii de recurs de către consilierul juridic al
societății comerciale recurente, fără un mandat special
dat acestuia de către reprezentantul legal al
societății, având mențiunea expresă de a declara
și a semna în numele reprezentantului cererea , atrage
nulitatea recursului.
(
Secția
comercială
,
decizia
nr.813
din 10
februarie
2005)
Reclamantele
SC T. II SA
Craiova
și
SC T.SRL
Cernele
, au
chemat
în
judecată
pe
pârâtele
A.I.I., cu
domiciliul
ales
în
București
și
SC B.I.SA
Coșoveni
,
jud
.
Dolj
pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de cesiune de
creanță încheiat între cele două pârâte și autentificat sub
nr.306 din 26 februarie 2002.
În motivarea cererii, s-a arătat
că la data de 26 februarie 2002, între cele două pârâte s-a încheiat
contractul de cesiune menționat, prin care prima pârâtă a cedat
secundei creanța sa, care reprezenta creanța pe care firma americană
o avea față de SC T. SRL, fost acționar la SC T. SA.
Reclamantele au precizat că suma
reprezintă un debit din contractul de leasing din 1998, încheiat cu
A.I.I. și SC T. SRL și confirmat prin sentința nr.203 din 12
iulie 2001 a Curții de Arbitraj București.
În opinia reclamantelor, contractul de
cesiune din 26 februarie 2002, este lovit de nulitate absolută, întrucât a
fost perfectat cu fraudarea legii române și respectiv americane și a
fost încheiat cu scopul, ca pârâta SC .B.I. SA să obțină
nejustificat suma , deși se știa că în realitate firma
americană nu există și nu o poate solicita.
Recurentele au arătat că cedentul
era lipsit de capacitate de folosință, întrucât din actele
emise de societate rezultă că la sediul indicat, figurează cu
totul altă firmă.
De aemenea reclamantele au arătat
că, acordul de voință al cedentei nu este valabil, din moment
ce, din actele deținute rezulta lipsa calității de
reprezentant a lui M. G., fapt demonstrat de împrejurarea că, în
încheierea de autentificare notarul face vorbire de procura autentificată
sub nr.238 din 9 noiembrie 2000, prin care M. G. a fost împuternicit să
reprezinte firma menționată, deși la acea dată era
împuternicită să reprezinte firma o altă persoană,
respectiv M. R., astfel cum a rezultat dintr-un contract de cesiune încheiat
ulterior.
Prin sentința civilă
nr.5341 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Dolj, Secția Comercială
și de Contencios Administrativ a respins acțiunea ca nefondată.
Apelul declarat de către reclamante a fost respins,
prin decizia nr.23 din 24 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel
Craiova , Secția Comercială.
Pentru a hotărî astfel, ambele
instanțe au reținut că pârâta A.I.I., avea capacitate de
folosință în momentul încheierii contractului de cesiune, întrucât a
fost înființată conform Legii generale din Delaware, SUA,
în anul 1996, și a avut sediul în același oraș iar ulterior
și-a schimbat sediul, în str. N.M., Wilmingtom, unde
funcționează legal, și ca atare, nu pot fi reținute
susținerile anterioare ale reclamantelor, în sensul că, la data
încheierii contractului de cesiune pârâta A.I.I. nu ar fi avut capacitate de
folosință și nu putea să ceară constatarea
nulității absolute a contractului.
În ceea ce privește lipsa unui
consimțământ valabil la încheierea contractului de cesiune,
instanțele au reținut că nici această susținere nu
poate fi primită, în contextul în care, reclamantele nu s-au înscris în
fals împotriva procurii autentificate sub nr.238 din 9 noiembrie 2003, din
moment ce au avut suspiciuni asupra realității datelor consemnate în
aceasta.
Instanțele au mai reținut
că nici susținerile reclamantelor, în legătură cu
frauda la lege, nu pot fi reținute, deoarece nici o dispoziție
legală nu prevede că pentru valabilitatea cesiunii de
creanță să fie necesară notificarea creditorului
și respectiv consimțământul debitorului cedat, care se
realizează (notificarea) numai pentru ca cesiunea să fie
opozabilă terților.
Împotriva deciziei, reclamantele au
declarat recurs, reluând susținerile făcute la fond și
ulterior în motivele de apel.
Recursul reclamantelor este nul.
Din examinarea actelor de la dosar,
rezultă că cererea de recurs este semnată de consilierul juridic
P. A iar nu de reprezentanții legali ai celor două
recurente și față de această situație, prin încheierea
din 30 septembrie 2004, pronunțată de ICCJ, Secția
Comercială , instanța i-a pus în vedere reprezentantei recurentei SC
T. II SA Craiova, prezentă în ședința de judecată, să
depună la dosar o adresă semnată de conducerea
societății, pe care să fie aplicat și sigiliul
și prin care aceasta să declare că își
însușește recursul declarat de consilierul juridic, dispoziție
neîndeplinită până la termenul acordat în acest scop (10 februarie
2005).
De asemenea, cu aceeași mențiune,
a fost citată pentru termenul de la 10 februarie 2005, inclusiv prin
afișare la ușa instanței de recurs și reclamanta SC T. SRL
Cernele, care la rândul ei nu s-a conformat dispoziției instanței, în
sensul arătat.
Ca atare, în speță au devenit incidente
dispozițiile art.133 C. proc. civ. (aplicabile în baza dispozițiilor
coroborate ale art.298 cu cele ale art.316 din același cod și în
recurs) potrivit cărora “cererea de chemare în judecată care nu
cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, ori obiectul ei sau
semnătura, va fi declarată nulă”.
În speță, cererea de recurs nu a
fost semnată de reprezentanții legali ai celor două
reclamante-recurente.
Pe de altă parte, în speță,
nu se constată nici existența unui mandat special, prin care
reprezentanții legali ai celor două societăți reclamante
să împuternicească pe consilierul juridic să declare și
să semneze cererea de recurs, în numele lor, astfel că în lipsa unei
asemenea dovezi, persoana care a semnat cererea de recurs nu a probat calitatea
sa de reprezentant al societăților recurente.
Așa fiind, potrivit dispozițiile
art.133 C.proc. civ. s-a constatat nul recursul declarat în cauză, fapt
care face de prisos examinarea motivelor de casare, care vizează fondul
cererii.