ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1861/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 21 iulie 2004 și completată la 8 septembrie 2004, reclamanta SC S.C. SA, în

contradictoriu cu pârâtele SC L.I.P.C. SA și SC S.L. SRL București a solicitat

instanței să constate nulitatea absolută a contractelor de cesiune nr. 22 din 2

iulie 2004 și nr. 27 din 12 iulie 2004 încheiate între cele două pârâte.

Prin sentința comercială nr.

12702 din 19 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

admite cererea reclamantei, constată nulitatea absolută a contractelor de

cesiune nr. 22 din 2 iulie 2004 și nr. 27 din 12 iulie 2004 încheiate între

pârâte, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtelor, reținând că prin cele

două contracte pârâta SC L.I.P.C. SA în calitate de cedent a hotărât cesionarea

către pârâta SC S.L. SRL, cesionară, două creanțe în valoare de 500.000 dolari

S.U.A. fiecare din creanța totală de 32.000.000 dolari S.U.A., deținută conform

hotărârii din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Călărași asupra reclamantei,

înscrisurile sub semnătură privată constatatoare ale cesiunilor necuprinzând

însă nici o mențiune referitoare la existența vreunei contraprestații a

cesionarului, lipsind astfel obiectul și cauza obligației cedentului.

Constatând că cele două

cesiuni s-au făcut cu titlu gratuit instanța reține că acestea reprezintă o

donație care ar fi trebuit încheiată în formă autentică cerută ad validitatem,

astfel că cele două contracte sunt nule absolut pentru neîndeplinirea

condițiilor de formă, întrucât sunt înscrisuri sub semnătură privată atestate

de avocat în conformitate cu Legea nr. 51/1995.

Prin decizia comercială nr. 496

din 27 mai 200,5 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite

apelul declarat de pârâte, schimbă în tot sentința atacată în sensul că pe fond

respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată, reținând, pentru a decide astfel,

că cele două contracte de cesiune dintre pârâte nu sunt lovite de nulitate,

îndeplinind la încheierea lor întru-totul condițiile legale prevăzute de art. 1391,

962, 967 și 971 C. civ., obiectul și cauza lor regăsindu-se în contractul de

asociere încheiat între părți la 5 iulie 2004, chiar înaintea contractelor de

cesiune de creanță, cu care are o legătură indisolubilă, astfel că în nici un

caz nu pot fi considerate drept o donație, nefiind deci incidente dispozițiile art.

813 C. civ.

Împotriva deciziei

menționate, reclamanta, prin lichidator judiciar SC V. SA Brăila, declară

recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în

sensul respingerii apelului formulat de apelantele pârâte și menținerea în

totalitate a soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În susținerea recursului

său, recurenta critică instanța de apel pentru a fi ignorat că cel puțin

contractul de cesiune de creanță nr. 22 din 2 iulie 2004 a fost încheiat cu 3

zile înainte de contractul de asociere în participațiune din 5 iulie 2004,

astfel că în mod greșit a considerat instanța că respectivul contract de cesiune

de creanță are obiectul și cauza în contractul ulterior de asociere în

participațiune precum și că exista o mare discrepanță între prestațiile și

contraprestațiile părților la contractele de cesiune, contractul de asociere în

participațiune apărând ca un act pro causa.

Recurenta critică instanța

de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 945, 948, 964 și 966 C.

civ., întrucât nu a reținut corect că cele două contracte de cesiune de creanță

fiind, în principiu, contracte cu titlu oneros, la încheierea acestora a lipsit

menționarea expresă a contraprestației echivalente a uneia dintre părți astfel

că lipsind cauza, cel puțin pentru una dintre părți, și obiectul determinat la

încheierea respectivelor convenții, acestea sunt nule absolut.

Recursul este fondat.

Examinând actele dosarului,

se constată că între contractele de cesiune de creanță, constatarea nulității

cărora este cerută de recurentă și contractul de asociere în participațiune nr.

23 din 5 iulie 2004 dintre aceleași părți, intimatele pârâte, nu există o

relație directă, creanțele cesionate nefiind menționate drept aport la

menționata asociație din partea cedentului SC L.I. SA, iar contractele de

cesiune de creanță încheiate unul anterior, celălalt ulterior contractului de

asociere în participațiune nemenționând că respectivele creanțe vor fi sau au

fost aportate la asociație.

Formularea confuză de la pct.

II 2.5 din contractul de asociere în participațiune sub capitolul „obiectul

contractului” conform căreia „lista activelor ce vor fi preluate în

administrare și proprietate comună va face parte integrantă din actul de

cesiune de creanță ce se va încheia între cele două părți” nu este de natură a

defini și preciza o contraprestație a cesionarului în contractele de cesiune de

creanță vizate, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre contracte nu este

însoțit de lista activelor.

Mai mult, examinând

obligațiile părților așa cum au fost stabilite în contractul de asociere în

participațiune, se reține că cesionara SC S.L. SRL își asumă obligația „de a

acorda” asistență cedentei pentru recuperarea creanței, care, deci, nu a fost

sau nu va fi cesionată.

În această lumină instanța

de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor contractului de asociere în

participațiune când a reținut că obiectul și cauza contractului de cesiune se

regăsește în contractul de asociere dintre părți și a făcut o greșită aplicare

a legii -, respectiv a art. 967 și art. 945 C. civ., pronunțând o hotărâre

nelegală și netemeinică.

Se constată că, în mod

corect, instanța de fond, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, a reținut

că cele două contracte de cesiune de creanță sunt nule absolut întrucât nu au

un obiect determinat, în cuprinsul lor nefăcându-se nici o mențiune privind

existența unor contraprestații ale cesionarului, că astfel lipsește, pe lângă

obiect, și cauza obligației cedentului, precum și că, fiind în realitate

contracte cu titlu gratuit, de fapt o donație, trebuiau încheiate în formă

autentică cerută de art. 813 C. civ., ad validitatem și nu ca înscrisuri sub

semnătură privată, atestarea semnăturii de către un avocat neavând relevanță.

Astfel fiind, cu aplicarea art.

312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, decizia

recurată urmează a fi modificată în sensul că apelul pârâtelor împotriva

hotărârii instanței de fond urmează a fi respins, fiind menținută sentința ca

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S. Călărași prin lichidator SC V. SA Brăila împotriva deciziei nr.

496 din 27 mai 2005 a Curții de Apel București, Secția a VI-a, modifică decizia

recurată, respinge apelul pârâtelor SC S.L. SRL București și SC L.I.P.C. SA

București împotriva sentinței nr. 12702 din 19 noiembrie 2004 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2006.