ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1861/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 iulie 2004 și completată la 8 septembrie 2004, reclamanta SC S.C. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC L.I.P.C. SA și SC S.L. SRL București a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractelor de cesiune nr. 22 din 2 iulie 2004 și nr. 27 din 12 iulie 2004 încheiate între cele două pârâte. Prin sentința comercială nr. 12702 din 19 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite cererea reclamantei, constată nulitatea absolută a contractelor de cesiune nr. 22 din 2 iulie 2004 și nr. 27 din 12 iulie 2004 încheiate între pârâte, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtelor, reținând că prin cele două contracte pârâta SC L.I.P.C.

SA în calitate de cedent a hotărât cesionarea către pârâta SC S.L. SRL, cesionară, două creanțe în valoare de 500.000 dolari S.U.A. fiecare din creanța totală de 32.000.000 dolari S.U.A., deținută conform hotărârii din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Călărași asupra reclamantei, înscrisurile sub semnătură privată constatatoare ale cesiunilor necuprinzând însă nici o mențiune referitoare la existența vreunei contraprestații a cesionarului, lipsind astfel obiectul și cauza obligației cedentului. Constatând că cele două cesiuni s-au făcut cu titlu gratuit instanța reține că acestea reprezintă o donație care ar fi trebuit încheiată în formă autentică cerută ad validitatem, astfel că cele două contracte sunt nule absolut pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, întrucât sunt înscrisuri sub semnătură privată atestate de avocat în conformitate cu Legea nr. 51/1995.

Prin decizia comercială nr. 496 din 27 mai 200,5 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite apelul declarat de pârâte, schimbă în tot sentința atacată în sensul că pe fond respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată, reținând, pentru a decide astfel, că cele două contracte de cesiune dintre pârâte nu sunt lovite de nulitate, îndeplinind la încheierea lor întru-totul condițiile legale prevăzute de art. 1391, 962, 967 și 971 C. civ., obiectul și cauza lor regăsindu-se în contractul de asociere încheiat între părți la 5 iulie 2004, chiar înaintea contractelor de cesiune de creanță, cu care are o legătură indisolubilă, astfel că în nici un caz nu pot fi considerate drept o donație, nefiind deci incidente dispozițiile art. 813 C. civ.

Împotriva deciziei menționate, reclamanta, prin lichidator judiciar SC V. SA Brăila, declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de apelantele pârâte și menținerea în totalitate a soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În susținerea recursului său, recurenta critică instanța de apel pentru a fi ignorat că cel puțin contractul de cesiune de creanță nr. 22 din 2 iulie 2004 a fost încheiat cu 3 zile înainte de contractul de asociere în participațiune din 5 iulie 2004, astfel că în mod greșit a considerat instanța că respectivul contract de cesiune de creanță are obiectul și cauza în contractul ulterior de asociere în participațiune precum și că exista o mare discrepanță între prestațiile și contraprestațiile părților la contractele de cesiune, contractul de asociere în participațiune apărând ca un act pro causa.

Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 945, 948, 964 și 966 C. civ., întrucât nu a reținut corect că cele două contracte de cesiune de creanță fiind, în principiu, contracte cu titlu oneros, la încheierea acestora a lipsit menționarea expresă a contraprestației echivalente a uneia dintre părți astfel că lipsind cauza, cel puțin pentru una dintre părți, și obiectul determinat la încheierea respectivelor convenții, acestea sunt nule absolut. Recursul este fondat. Examinând actele dosarului, se constată că între contractele de cesiune de creanță, constatarea nulității cărora este cerută de recurentă și contractul de asociere în participațiune nr. 23 din 5 iulie 2004 dintre aceleași părți, intimatele pârâte, nu există o relație directă, creanțele cesionate nefiind menționate drept aport la menționata asociație din partea cedentului SC L.I.

SA, iar contractele de cesiune de creanță încheiate unul anterior, celălalt ulterior contractului de asociere în participațiune nemenționând că respectivele creanțe vor fi sau au fost aportate la asociație. Formularea confuză de la pct. II 2.5 din contractul de asociere în participațiune sub capitolul „obiectul contractului” conform căreia „lista activelor ce vor fi preluate în administrare și proprietate comună va face parte integrantă din actul de cesiune de creanță ce se va încheia între cele două părți” nu este de natură a defini și preciza o contraprestație a cesionarului în contractele de cesiune de creanță vizate, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre contracte nu este însoțit de lista activelor.

Mai mult, examinând obligațiile părților așa cum au fost stabilite în contractul de asociere în participațiune, se reține că cesionara SC S.L. SRL își asumă obligația „de a acorda” asistență cedentei pentru recuperarea creanței, care, deci, nu a fost sau nu va fi cesionată. În această lumină instanța de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor contractului de asociere în participațiune când a reținut că obiectul și cauza contractului de cesiune se regăsește în contractul de asociere dintre părți și a făcut o greșită aplicare a legii -, respectiv a art. 967 și art. 945 C. civ., pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.

Se constată că, în mod corect, instanța de fond, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, a reținut că cele două contracte de cesiune de creanță sunt nule absolut întrucât nu au un obiect determinat, în cuprinsul lor nefăcându-se nici o mențiune privind existența unor contraprestații ale cesionarului, că astfel lipsește, pe lângă obiect, și cauza obligației cedentului, precum și că, fiind în realitate contracte cu titlu gratuit, de fapt o donație, trebuiau încheiate în formă autentică cerută de art. 813 C. civ., ad validitatem și nu ca înscrisuri sub semnătură privată, atestarea semnăturii de către un avocat neavând relevanță. Astfel fiind, cu aplicarea art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis, decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că apelul pârâtelor împotriva hotărârii instanței de fond urmează a fi respins, fiind menținută sentința ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S. Călărași prin lichidator SC V. SA Brăila împotriva deciziei nr. 496 din 27 mai 2005 a Curții de Apel București, Secția a VI-a, modifică decizia recurată, respinge apelul pârâtelor SC S.L. SRL București și SC L.I.P.C. SA București împotriva sentinței nr. 12702 din 19 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.