ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3088/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3088/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
cererii de recurs de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată că, prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 11
ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe
lângă C.C.I.R. în dosarul nr. 14/2006 s-a admis acțiunea arbitrală formulată de
SC L.I.P.C. SA în contradictoriu cu S.S., astfel cum a fost modificată si s-a
dispus: rezilierea contractului nr. 2 din 8. iunie 2004 (nr. 8) de asociere in
participațiune si rezilierea contractului nr. 2 din 8 iunie 2004 (nr. 7) de
cesiune de creanță pentru 3 milioane DOLARI S.U.A.; obligarea pârâtului, către
reclamantă la plata sumei de 3 milioane DOLARI S.U.A. cu titlu de contravaloare
a prejudiciu produs; obligarea paratului, către reclamantă, la plata sumei de
118.786 lei cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de
îndreptare a erorii materiale s-a trecut „rezoluțiunea” contractului de
asociere in participațiune si „rezoluțiunea” contractului de cesiune de creanță
nr. 2 din 8 aprilie 2004.
În considerente, instanța
arbitrală a reținut, în esență, că
raportul juridic fundamental este dat de
contractul de asociere in participațiune, contract cu executare in timp si nu
succesivă, a stabilit natura juridică a contractului in raport de modul de
executare a obligațiilor asumate, pe care l-a calificat drept un contract cu
executare in timp și s-a mai statuat că actul juridic de cesiune de creanța
este contract accesoriu al acelui de asociere.
Instanța arbitrală a
mai stabilit că, in speță, obiectul cesiunii îl constituie suma de 3 milioane DOLARI
S.U.A., iar scopul, finalitatea este in relație de interdependență cu clauza
4.1. - 4.2. - 4.3. din contractul de asociere, recuperarea acestei creanțe de
la debitoarea SC S. SA.
Aceasta „strânsă
legătura” de interdependenta poate genera efectul direct al culpei, ca temei al
rezoluțiunii succesive al celor doua contracte, rezoluțiunea contractului de
cesiune fiind efectul imediat al rezoluțiunii contractului de asociere in participațiune.
Or, aceste norme: art.
969, 970 C. civ., care consacră marile principii ale dreptului privat, buna
credință si echitatea, nu au fost respectate de pârât, in principal prin
neîndeplinirea integrală, în mod culpabil, a obligațiilor asumate prin clauzele
4.2. si 4.3. din contract.
În speță, culpa
pârâtei a generat neexecutarea deplină a obligațiilor sale contractuale și
neîndeplinirea obiectului și obiectivelor asumate de cele doua părți prin art. 2
al contractului de asociere, care, deci, constituie temei al rezoluțiunii
contractului de asociere, precum și al contractului de cesiune de creanța
dintre aceleași părți.
Drept consecință,
prin rezoluțiune se desființează ambele contracte, iar părțile își pierd
calitățile de asociați, dobândite in baza acestora. De asemenea, ele își pierd
si calitățile de cedent si cesionar din contractul de cesiune de creanță,
reclamanta reluându-si figura juridică anterioară de titulară a creanței
cesionate.
Pârâtul, în calitatea
sa de cesionar si titular al creanței de 3 milioane DOLARI S.U.A., nu a
finalizat demersurile pentru recuperare si nici nu s-a înscris la masa credală
a debitorului SC S. SA cu această creanță; nu a depus in termenul legal
declarația de creanța si nici nu si-a exercitat drepturile de creanță de a
formula contestația si de a utiliza căile legale de atac.
Pe de alta parte, din
cauza unor încălcări procedurale, întreaga executare silita pornită de pârât,
care si-a adjudecat activele debitoarei, s-a anulat si părțile au fost repuse
in situația anterioară. Drept urmare, atât pârâtul, in cazul când nu s-ar
dispune rezoluțiunea contractelor, cât si reclamanta după rezoluțiune, in
raport cu debitoarea aflată in procedura insolvenței, se află in
imposibilitatea executării acestei creanțe, situație stabilită irevocabil de
Curtea de Apel Galați prin decizia civila nr. 309/ R din 12 aprilie 2006.
Reclamanta, deci, a
suferit un prejudiciu, o dauna in patrimoniul său, care, după rezoluțiune,
include creanța de 3 milioane DOLARI S.U.A., față de debitorul SC S. SA,
creanța imposibil de executat din cauza pârâtului.
Aceasta, deci,
implică răspunderea civilă a pârâtului, al cărei fundament se află in
încălcarea cu vinovăție a obligațiilor asumate prin contractul de asociere si
în neexecutarea unora din obligațiile esențiale, care au atras rezoluțiunea,
dar si imposibilitatea de a se recupera creanța din patrimoniul debitorului
aflat in procedura insolvenței.
Împotriva soluției
instanței arbitrale, astfel cum aceasta a fost înfățișată mai sus, S.S. a
formulat acțiune in anulare.
Prin sentința
comerciala nr. 219 din 13 noiembrie 2007 pronunțata de Curtea de Apel București,
secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 1477/2/2007, s-a respins, ca nefondată,
acțiunea in anulare formulata de S.S. ca nefondata.
În considerente
instanța a reținut, in esența, că prin primul motiv al acțiunii in anulare se
susține ca litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului,
deoarece nu are caracter patrimonial.
Acest motiv al
acțiunii in anulare a fost apreciat de către Curtea de Apel ca fiind
neîntemeiat, deoarece pârtile au încheiat contractul de
asociere in
participațiune si contractul de cesiune de creanță in vederea recuperării, pe
cai legale, a creanței intimatei-reclamante L.I.P.C. SA împotriva debitoarei SC
S. SA care a fost obligată prin hotărârea pronunțata de Tribunalul Călărași, în
dosarul nr. 2740 din 04 octombrie 2002, la plata sumei de 32.021.298 DOLARI
S.U.A., hotărâre rămasa definitiva si irevocabila si investita cu formula
executorie. Având in vedere că obiectul acestor contracte este unul
patrimonial, rezultă că și prezentul litigiu prin care se solicită rezoluțiunea
celor doua contracte este tot patrimonial.
În cadrul celui de-al
doilea motiv al acțiunii in anulare s-a invocat faptul ca tribunalul arbitral a
soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală, pentru motivul că in
soluționarea litigiului având ca obiect rezoluțiunea contractului de cesiune de
creanță nu își găsește aplicare clauza compromisorie inserată in contractul de
asociere in participațiune, iar principiul accesoriul urmează soarta juridica a
principalului nu si găsește aplicarea.
Instanța de control
judiciar, in cadrul acțiunii in anulare, a apreciat că actul de cesiune de
creanța este încheiat in executarea contractului de asociere in participațiune,
iar în consecință rezultă că si litigiului având ca obiect rezoluțiunea
contractului de cesiune de creanța ii este aplicabilă clauza compromisorie
cuprinsă in contractul de asociere in participațiune. S-au constatat
îndeplinite condițiile prevăzute de arta 343
1
C. proc. civ., cu
privire la existenta clauzei compromisorii si soluționarea litigiului pe calea
arbitrajului si cu privire la cererea de rezoluțiune a contractului de cesiune
de creanța, având in vedere ca acest litigiu s-a născut „din contractul in care
este inserata clauza compromisorie”.
Referitor la cel
de-al treilea motiv al acțiunii in anulare, s-a constatat că, prin încheierea
pronunțata la data de 06 martie 2007 de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional
de pe lângă C.C.I.R. în același dosar a dispus îndreptarea erorii materiale din
dispozitivul sentinței arbitrale nr. 1 din 11 iulie 2007 in sensul că in loc de
„rezilierea” contractului nr. 2 din 08 aprilie 2004 de asociere in
participațiune si „rezilierea” contractului nr. 2 din 08 aprilie 2004 de
cesiune de creanță pentru 3 milioane DOLARI S.U.A. s-a trecut „rezoluțiunea”
contractului de asociere in participațiune si „rezoluțiunea” contractului de
cesiune de creanța nr. 2 din 08 aprilie 2004.
Susținerea privind
încălcarea dispozițiilor art. 977 – art. 985 C. civ., referitoare la
interpretarea convențiilor si ale art. 1532 – art. 1537 C. civ., nu a fost
reținută de Curtea de Apel deoarece, ca urmare a reținerii culpei pârâtului
pentru neexecutarea mandatului cu bună credință, potrivit art. 1539 si art. 1540
C. civ. si a art. 381 C. com., mandatarul, S.S. este răspunzător de prejudiciul
cauzat mandantului, respectiv intimatei SC L.I.P.C. SA
Instanța de anulare
mai retine, în concluzie, că nu au fost încălcate, prevederile legale privind
competenta tribunalului arbitral si nici cele referitoare la egalitatea de
tratament in cadrul procedurii arbitrale, tribunalul arbitral expunând si
analizând apărările pârâtului in mod egal cu susținerile reclamantei si
motivând înlăturarea apărărilor S.S.
Împotriva soluției
pronunțate in acțiunea in anulare a formulat recurs S.S. care a invocat, in
esență următoarele:
Temeiul prevăzut de ari.
304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivarea instanței
este contradictorie si constă in aprecierea diferită a consecinței juridice a
admiterii acțiunii arbitrale. Capătul principal al cererii de chemare in
judecata este rezoluțiunea unui contract, rezoluțiunea având un caracter
nepatrimonial, drept pentru care nu este susceptibilă de a fi soluționată pe
calea arbitrajului comercial in cadrul căreia este stabilită o competenta
materială exclusivă asupra cauzelor patrimoniale.
Temeiul prevăzut de
ari. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce privește
respingerea celui de-al doilea motiv al acțiunii in anulare, instanța a
apreciat in mod eronat faptul că prin cererea de chemare in judecată așa cum a
fost precizată de reclamant la termenul din 13 septembrie 2006 nu s-a solicitat
repunerea părților in situația anterioară, deși din însăși precizarea
reclamantei din cadrul înscrisului intitulat „Precizare cu privire la obiectul
cererii arbitrale si răspunsurile la întâmpinările formulate de către pârâți”,
pagina 2, reiese in mod expres acest capăt de cerere.
Temeiul
prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Prin hotărârea
atacată, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra
unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii: „încheierile
de ședința ale tribunalului arbitral, contracte de vânzare cumpărare încheiate
de reclamanta cu privire la bunurile adjudecate in urma valorificării creanței
ce nu fusese cesionată si in baza cărora reclamanta este îndreptățită a obține
un preț, în consecință, ea nesuferind niciun prejudiciu, răspunsurile la
interogatorii, concluziile scrise referitoare la inexistenta prejudiciului in
patrimoniul reclamantei intimate (care demonstrează prin coroborarea cu
înscrisurile depuse in susținere ca reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu
născut, real si actual, drept pentru care nu ar fi trebuit sa fie căzut in
pretenții) asupra cărora dacă instanța s-ar fi aplecat ar fi constat că sunt
întemeiate si că tribunalul arbitral a procedat nelegal atunci când nu s-a
pronunțat asupra lor, atât din punct de vedere procedural, cât si din punct de
vedere al temeiniciei hotărârii arbitrale”.
Înalta Curte,
analizând hotărârea atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, va
respinge recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 340 C.
proc. civ., persoanele, care au capacitatea deplină de exercițiu a drepturilor,
pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre
ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a
se face tranzacție.
Acțiunea in
rezoluțiunea/rezilierea contractelor este una patrimonială, indiferent dacă s-a
formulat și cerere de repunere a parților in situația anterioară.
Ca atare, in mod
corect, prin decizia recurată s-a înlăturat acest motiv de anulare,
reținându-se, pe de o parte, caracterul patrimonial al litigiului, iar pe de
altă parte că atât contractul de cesiune de creanță, cât si contractul de
mandat, au fost încheiate in executarea contractului de asociere in participațiune,
care cuprinde o clauză compromisorie.
Așadar, motivul
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a fost invocat in mod nefondat,
sentința neavând o motivare contradictorie. Hotărârea atacată cuprinde motivele
de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente
elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel,
judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei
nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat acțiunea sau apărările.
Cat privește motivele
de recurs încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se observă că argumentele
aduse de recurenta nu se circumstanțiază celor doua ipoteze vizate de text,
anume: hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii
sau hotărârea sa fie lipsita de temei legal. În cauza de față nu rezultă că instanța
de anulare ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că
a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea
restrâns ori cu totul eronat. De altfel, această recurentă nici nu indică
explicit care ar fi textele ce ar cădea sub incidența motivului de recurs
arătat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la
casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare
formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea
greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,
precum și indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurenta circumscrie
motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie și
nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac.
Curtea găsește
nefondat motivul de recurs invocat de recurent și prevăzut de art. 304 pct. 10
C. proc. civ. Recurenta circumscrie acestui motiv critici de netemeinicie și nu
de nelegalitate, ceea ce, așa cum s-a mai arătat, excede controlului exercitat
pe calea recursului. În plus, pct. 10 al art. 304 a fost abrogat prin art. I
pct. 111
1
din O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru considerentele de fapt și de
drept reținute mai sus, se va respinge recursul declarat de pârâta S.S.
București împotriva sentinței comerciale nr. 219 din 13 noiembrie 2007 a Curții
de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâta S.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 219 din 13
noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 28 octombrie 2008.