ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7933/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7933/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 4349 din 27 iunie 2003, reclamantul B.V. a solicitat în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru
aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 4322 din 3 iunie 2003,
prin care pârâta i-a refuzat recunoașterea calității de beneficiar al
drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările
ulterioare, deși prin două decizii anterioare, respectiv, decizia nr. 4322 din
21 octombrie 2002 și decizia nr. 4322 din 13 februarie 2003, i-a fost
recunoscută această calitate, iar drepturile legale i-au fost acordate,
începând cu data de 1 aprilie 2001.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat următoarele: în anul 1938, fiind salariat la Depoul C.F.R. Dej din cadrul Regionalei C.F.R. Cluj, a fost trimis în urma unui examen de
selecție, la Depoul C.F.R. Timișoara, pentru a urma cursurile de mecanic de
locomotivă, cursuri ce erau organizate doar în câteva orașe din țară; în anul
1940, după absolvirea cursurilor, urma să se înapoieze la Regionala C.F.R. Cluj, însă nu s-a mai putut, din cauză că zona Ardealului de Nord, din care
face parte și orașul Cluj, unde reclamantul își avea domiciliul, a trecut sub
jurisdicția Statului ungar, astfel că a fost nevoit să rămână în orașul
Timișoara, unde a urmat și absolvit cursurile de zi ale Institutului Politehnic
- Facultatea Electronică, primind drepturile ce se acordau refugiaților în acea
perioadă; anularea de către pârâtă, a deciziei nr. 4322 din 13 februarie 2003,
prin care a fost revizuită decizia inițială, este nelegală, în condițiile în
care el, reclamantul, a făcut dovada cu acte eliberate de organe competente, că
s-a aflat în situația de persoană refugiată, din motive etnice.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a
solicitat respingerea acțiunii, arătând că din carnetul de muncă seria M k nr. 185074
și din adeverința nr. 172/2000, emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. SA, secția de exploatare
Cluj, acte existente doar la dosarul de pensie, rezultă că la data de 1 aprilie
1940, anterior perioadei de persecuție din motive etnice, prevăzută de lege,
reclamantul era angajat la Depoul C.F.R. Timișoara, astfel că schimbarea domiciliului
a fost determinată de schimbarea locului de muncă, și nu de persecuție din
motive etnice, invocată în acțiune.
Curtea de Apel Cluj, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 945 din 28
august 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.
Pentru a pronunța astfel, instanța
de fond a reținut că din actele și înscrisurile existente la dosarul de pensie
al reclamantului, rezultă că acesta, în anul 1938, anterior perioadei de
refugiu prevăzută de lege, s-a transferat de la Depoul C.F.R. Dej, la Depoul C.F.R. Timișoara, astfel că schimbarea domiciliului nu a fost
determinată de persecuție etnică.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs, reclamantul, care a criticat faptul că, la pronunțarea sentinței,
instanța nu a avut în vedere toate dovezile administrate, acestea fiind
hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Prin motivele de recurs formulate în
scris, reclamantul a arătat următoarele: în mod eronat, în carnetul de muncă
s-a menționat că la data de 1 noiembrie 1938 a fost transferat la Depoul C.F.R. Timișoara; în realitate, nu a fost transferat, ci a fost trimis, la data de 1
martie 1939, în baza unui examen susținut la Regionala C.F.R. Cluj, pentru a urma cursurile Școlii Medii de Tracțiune Timișoara, care în
anul respectiv s-au ținut numai la Regionala C.F.R. Timișoara. acest fapt rezultând din Cap. IX al carnetului de muncă, care a fost rectificat, în sensul că mențiunea
transferului a fost înlocuită cu mențiunea: „Școala de mecanicii locomotivă, ca
elev salariat”; după absolvirea acestei școli, a efectuat un stagiu de practică,
de 5 luni, urmând să revină la Regionala C.F.R. Cluj, după data de 1 septembrie
1940; ca urmare a trecerii Ardealului de Nord, sub jurisdicția Statului ungar,
revenirea la Cluj nu a mai fost posibilă, fiind nevoit să rămână în Timișoara,
unde, în perioada 1 octombrie 1940 - 1 iunie 1945, a urmat cursurile de zi ale
Institutului Politehnic, perioadă în care a avut statutul de refugiat,
beneficiind de scutire de taxe, bonuri de masă, etc; în luna septembrie 1939
s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj, ale cărei cursuri le-a urmat până la
data de 30 august 1940, când Ardealul de Nord a trecut sub administrația trupelor
de ocupație.
În sensul celor susținute,
recurentul a depus ca probe noi în recurs, următoarele acte: copii extras de pe
carnetul de muncă seria M nr. 185074, eliberat de Depoul C.F.R. Cluj, privind cap.
X, pct. 39, așa cum a fost rectificat; carnetul universitar de studii și
lucrări nr. 8215 din 28 noiembrie 1939, eliberat de Facultatea de Drept Cluj,
pe numele reclamantului.
Instanța de recurs, Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 904
din 2 martie 2004, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza,
spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a fi clarificate inadvertențele ce
rezultă din carnetul de muncă și din declarațiile martorilor, eventual, prin
administrarea de probe noi.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel
Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.
887 din 6 iulie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 4322
din 3 iunie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască
reclamantului, statutul de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6
martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând
cu data de 1 aprilie 2001.
Pentru a pronunța astfel, instanța a
reținut că: în anul 1939, reclamantul era salariatul Depoului C.F.R. Cluj, iar
în perioada 1 martie 1939 - 1 aprilie 1940 a urmat cursurile Școlii de mecanici
locomotivă de la Timișoara; după terminarea cursurilor a fost necesară
efectuarea unui stagiu de practică de 5 luni, astfel că trecerea Ardealului de Nord,
sub administrația timpurilor de ocupație, a făcut imposibilă înapoierea sa în
localitatea de domiciliu, situație ce justifică recunoașterea statutului de
refugiat al reclamantului.
Împotriva acestei situații a
declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o, ca fiind
dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin motivele de recurs, pârâta a
susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit
prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,
acestea referindu-se la persoane care, din motive de persecuție etnică, au fost
nevoite să părăsească localitatea de domiciliu, ori din actele depuse în
probațiune, rezultă că pe întreaga perioadă de persecuție exercitată de regimul
de ocupație străină instaurat în România, reclamantul a desfășurat activitate,
ca salariat al Depoului C.F.R. Timișoara, fiind supus la persecuții din motive
etnice.
Examinând sentința atacată, în
raport cu criticile formulate, cu probele, cu actele și lucrările dosarului,
precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv ale art. 304
1
C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum
se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr.
189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei
legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor
instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de
suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau
strămutată în altă localitate.
Actele și înscrisurile depuse în
probațiune și care urmează să fie avute în vedere pentru clarificarea situației
reclamantului, în raport cu prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și
completările ulterioare, sunt următoarele: extrasul de pe carnetul de muncă
întocmit de Regionala C.F.R. Cluj, la data de 20 aprilie 1977, pentru a fi
atașat la dosarul de pensie; tabelul de serviciu întocmit de Regionala C.F.R.
Cluj; copia extras de pe carnetul de muncă cap. IX, pag. 24 și 25; certificatul
de absolvire al Școlii Medii C.F.R. de Tracțiune din Timișoara; carnetul universitar
de cursuri și lucrări nr. 8215, eliberat de Facultatea de Drept Cluj, la data
de 28 noiembrie 1939.
Din actele și înscrisurile
menționate se constată că în perioada anilor 1929 - 1938, reclamantul a fost
salariatul Depoului C.F.R. Cluj, având domiciliul stabil în această localitate.
Între 1 martie 1939 și 1 aprilie 1940 a urmat cursurile Școlii Medii C.F.R. de
Tracțiune din Timișoara, cursuri care la acea dată erau organizate pe centre
zonale, unul din aceste centre fiind Timișoara. Reclamantul a urmat cursurile
de mecanic locomotivă, ca elev salariat al Depoului C.F.R. Timișoara. În timp
ce urma aceste cursuri, ca elev salariat, reclamantul s-a înscris și la Facultatea de Drept din Cluj, ale cărei cursuri le-a urmat în anul universitar 1939 - 1940 și
pe care nu le-a mai putut continuat, din cauza trecerii Ardealului de Nord, sub
jurisdicția Statului ungar, situație în care nu s-a mai putut înapoia în
localitatea de domiciliu pentru a-și continua studiile universitare, fiind nevoit
să rămână în orașul Timișoara, unde a urmat cursurile Institutului Politehnic -
Facultatea Electromecanică, obținând diplomă de inginer în profilul respectiv
și continuând să fie salariat al depoului C.F.R. Timișoara, fiind încadrat în
funcția de șef depou.
Faptul că începând cu luna
septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub administrația trupelor
de ocupație, reclamantul nu a mai putut reveni în orașul unde își avea domiciliul
stabil (fie pentru continuarea studiilor universitare, fie pentru a fi încadrat
la una din unitățile Regionale C.F.R. Cluj), este de natură să justifice
recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru considerentele arătate, recursul
declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, urmează să fie respins ca nefondat,
iar sentința dată de instanța de fond, ca urmare a rejudecării cauzei, va fi
menținută ca legală și temeinică, cu precizările arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 887 din 6 iulie 2004 a
Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca
nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 29 octombrie 2004.