ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7933/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 4349 din 27 iunie 2003, reclamantul B.V. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj - Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 4322 din 3 iunie 2003,

prin care pârâta i-a refuzat recunoașterea calității de beneficiar al

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, deși prin două decizii anterioare, respectiv, decizia nr. 4322 din

21 octombrie 2002 și decizia nr. 4322 din 13 februarie 2003, i-a fost

recunoscută această calitate, iar drepturile legale i-au fost acordate,

începând cu data de 1 aprilie 2001.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat următoarele: în anul 1938, fiind salariat la Depoul C.F.R. Dej din cadrul Regionalei C.F.R. Cluj, a fost trimis în urma unui examen de

selecție, la Depoul C.F.R. Timișoara, pentru a urma cursurile de mecanic de

locomotivă, cursuri ce erau organizate doar în câteva orașe din țară; în anul

1940, după absolvirea cursurilor, urma să se înapoieze la Regionala C.F.R. Cluj, însă nu s-a mai putut, din cauză că zona Ardealului de Nord, din care

face parte și orașul Cluj, unde reclamantul își avea domiciliul, a trecut sub

jurisdicția Statului ungar, astfel că a fost nevoit să rămână în orașul

Timișoara, unde a urmat și absolvit cursurile de zi ale Institutului Politehnic

- Facultatea Electronică, primind drepturile ce se acordau refugiaților în acea

perioadă; anularea de către pârâtă, a deciziei nr. 4322 din 13 februarie 2003,

prin care a fost revizuită decizia inițială, este nelegală, în condițiile în

care el, reclamantul, a făcut dovada cu acte eliberate de organe competente, că

s-a aflat în situația de persoană refugiată, din motive etnice.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a

solicitat respingerea acțiunii, arătând că din carnetul de muncă seria M k nr. 185074

și din adeverința nr. 172/2000, emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. SA, secția de exploatare

Cluj, acte existente doar la dosarul de pensie, rezultă că la data de 1 aprilie

1940, anterior perioadei de persecuție din motive etnice, prevăzută de lege,

reclamantul era angajat la Depoul C.F.R. Timișoara, astfel că schimbarea domiciliului

a fost determinată de schimbarea locului de muncă, și nu de persecuție din

motive etnice, invocată în acțiune.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 945 din 28

august 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că din actele și înscrisurile existente la dosarul de pensie

al reclamantului, rezultă că acesta, în anul 1938, anterior perioadei de

refugiu prevăzută de lege, s-a transferat de la Depoul C.F.R. Dej, la Depoul C.F.R. Timișoara, astfel că schimbarea domiciliului nu a fost

determinată de persecuție etnică.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, reclamantul, care a criticat faptul că, la pronunțarea sentinței,

instanța nu a avut în vedere toate dovezile administrate, acestea fiind

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Prin motivele de recurs formulate în

scris, reclamantul a arătat următoarele: în mod eronat, în carnetul de muncă

s-a menționat că la data de 1 noiembrie 1938 a fost transferat la Depoul C.F.R. Timișoara; în realitate, nu a fost transferat, ci a fost trimis, la data de 1

martie 1939, în baza unui examen susținut la Regionala C.F.R. Cluj, pentru a urma cursurile Școlii Medii de Tracțiune Timișoara, care în

anul respectiv s-au ținut numai la Regionala C.F.R. Timișoara. acest fapt rezultând din Cap. IX al carnetului de muncă, care a fost rectificat, în sensul că mențiunea

transferului a fost înlocuită cu mențiunea: „Școala de mecanicii locomotivă, ca

elev salariat”; după absolvirea acestei școli, a efectuat un stagiu de practică,

de 5 luni, urmând să revină la Regionala C.F.R. Cluj, după data de 1 septembrie

1940; ca urmare a trecerii Ardealului de Nord, sub jurisdicția Statului ungar,

revenirea la Cluj nu a mai fost posibilă, fiind nevoit să rămână în Timișoara,

unde, în perioada 1 octombrie 1940 - 1 iunie 1945, a urmat cursurile de zi ale

Institutului Politehnic, perioadă în care a avut statutul de refugiat,

beneficiind de scutire de taxe, bonuri de masă, etc; în luna septembrie 1939

s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj, ale cărei cursuri le-a urmat până la

data de 30 august 1940, când Ardealul de Nord a trecut sub administrația trupelor

de ocupație.

În sensul celor susținute,

recurentul a depus ca probe noi în recurs, următoarele acte: copii extras de pe

carnetul de muncă seria M nr. 185074, eliberat de Depoul C.F.R. Cluj, privind cap.

X, pct. 39, așa cum a fost rectificat; carnetul universitar de studii și

lucrări nr. 8215 din 28 noiembrie 1939, eliberat de Facultatea de Drept Cluj,

pe numele reclamantului.

Instanța de recurs, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 904

din 2 martie 2004, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza,

spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a fi clarificate inadvertențele ce

rezultă din carnetul de muncă și din declarațiile martorilor, eventual, prin

administrarea de probe noi.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.

887 din 6 iulie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 4322

din 3 iunie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască

reclamantului, statutul de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând

cu data de 1 aprilie 2001.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut că: în anul 1939, reclamantul era salariatul Depoului C.F.R. Cluj, iar

în perioada 1 martie 1939 - 1 aprilie 1940 a urmat cursurile Școlii de mecanici

locomotivă de la Timișoara; după terminarea cursurilor a fost necesară

efectuarea unui stagiu de practică de 5 luni, astfel că trecerea Ardealului de Nord,

sub administrația timpurilor de ocupație, a făcut imposibilă înapoierea sa în

localitatea de domiciliu, situație ce justifică recunoașterea statutului de

refugiat al reclamantului.

Împotriva acestei situații a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o, ca fiind

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de recurs, pârâta a

susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit

prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

acestea referindu-se la persoane care, din motive de persecuție etnică, au fost

nevoite să părăsească localitatea de domiciliu, ori din actele depuse în

probațiune, rezultă că pe întreaga perioadă de persecuție exercitată de regimul

de ocupație străină instaurat în România, reclamantul a desfășurat activitate,

ca salariat al Depoului C.F.R. Timișoara, fiind supus la persecuții din motive

etnice.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele, cu actele și lucrările dosarului,

precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum

se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei

legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Actele și înscrisurile depuse în

probațiune și care urmează să fie avute în vedere pentru clarificarea situației

reclamantului, în raport cu prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, sunt următoarele: extrasul de pe carnetul de muncă

întocmit de Regionala C.F.R. Cluj, la data de 20 aprilie 1977, pentru a fi

atașat la dosarul de pensie; tabelul de serviciu întocmit de Regionala C.F.R.

Cluj; copia extras de pe carnetul de muncă cap. IX, pag. 24 și 25; certificatul

de absolvire al Școlii Medii C.F.R. de Tracțiune din Timișoara; carnetul universitar

de cursuri și lucrări nr. 8215, eliberat de Facultatea de Drept Cluj, la data

de 28 noiembrie 1939.

Din actele și înscrisurile

menționate se constată că în perioada anilor 1929 - 1938, reclamantul a fost

salariatul Depoului C.F.R. Cluj, având domiciliul stabil în această localitate.

Între 1 martie 1939 și 1 aprilie 1940 a urmat cursurile Școlii Medii C.F.R. de

Tracțiune din Timișoara, cursuri care la acea dată erau organizate pe centre

zonale, unul din aceste centre fiind Timișoara. Reclamantul a urmat cursurile

de mecanic locomotivă, ca elev salariat al Depoului C.F.R. Timișoara. În timp

ce urma aceste cursuri, ca elev salariat, reclamantul s-a înscris și la Facultatea de Drept din Cluj, ale cărei cursuri le-a urmat în anul universitar 1939 - 1940 și

pe care nu le-a mai putut continuat, din cauza trecerii Ardealului de Nord, sub

jurisdicția Statului ungar, situație în care nu s-a mai putut înapoia în

localitatea de domiciliu pentru a-și continua studiile universitare, fiind nevoit

să rămână în orașul Timișoara, unde a urmat cursurile Institutului Politehnic -

Facultatea Electromecanică, obținând diplomă de inginer în profilul respectiv

și continuând să fie salariat al depoului C.F.R. Timișoara, fiind încadrat în

funcția de șef depou.

Faptul că începând cu luna

septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub administrația trupelor

de ocupație, reclamantul nu a mai putut reveni în orașul unde își avea domiciliul

stabil (fie pentru continuarea studiilor universitare, fie pentru a fi încadrat

la una din unitățile Regionale C.F.R. Cluj), este de natură să justifice

recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele arătate, recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, urmează să fie respins ca nefondat,

iar sentința dată de instanța de fond, ca urmare a rejudecării cauzei, va fi

menținută ca legală și temeinică, cu precizările arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 887 din 6 iulie 2004 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2004.