ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2132/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 205 din 14

martie 2003, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de contestatoarea

T.A. prin mandatar T.I.F., în contradictoriu cu Primarul orașului Jimbolia și

Consiliul local Jimbolia ca reprezentant al Statului Român.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 324 din 13

februarie 2002 reclamanta a cerut să-i fie restituit în natură imobilul înscris

în C.F. nr. 85 Jimbolia la nr.top.1732/1, constând din clădire destinată pentru

dispensar urban și curte, situat în str. R., iar Primăria orașului Jimbolia,

prin dispoziția nr. 385, a respins cererea de restituire în natură a

imobilului, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Reține instanța de fond, că acest

imobil este înscris în anexa nr. 7, publicată în Monitorul Oficial din 24

septembrie 2002, care cuprinde inventarul bunurilor ce aparțin domeniului

public al orașului Jimbolia, iar conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, text

modificat prin O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002, pentru imobilele ocupate

de unități bugetare din sănătate, în vederea continuării unei activități de

interes public, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin

echivalent. În cazul acestor imobile nu se mai face distincție între bunurile

preluate de stat cu titlu valabil și cele preluate fără titlu valabil și pentru

că imobilul care face obiectul procesului este destinat unei activități din

domeniul sănătății, contestația nu este întemeiată. Se mai reține că, raportat la

aceste împrejurări, analiza valabilității titlului statului și a rectificării

cărții funciare rămâne fără efect.

Prin decizia civilă nr. 197 din 26

noiembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de

contestatoare, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în

parte a contestației, constatării că imobilul situat în Jimbolia a trecut fără

titlu în proprietatea statului și obligării Primăriei orașului Jimbolia să

emită o nouă dispoziție în favoarea contestatoarei, pentru acordarea de

despăgubiri prin echivalent.

S-a menținut sentința apelată cu

privire la respingerea cererii de anulare a dispoziției contestate.

Instanța de apel reține, că prin

Legea nr. 10/2001 s-au consacrat măsuri reparatorii pentru imobilele preluate

abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, categorie în care se

înscrie și imobilul care face obiectul procesului și că, în contextul cauzei,

greșit tribunalul a apreciat că analiza valabilității titlului statului rămâne

fără obiect. Deoarece prin lege titlul statului este lipsit de valabilitate,

instanța nu poate să ajungă la o altă concluzie.

Referitor la cererea de restituire

în natură a bunului, se reține că imobilul având destinația de dispensar urban

și fiind cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

orașului Jimbolia, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificat prin O.U.G.

nr. 184/2002, contestatoarea este îndreptățită la măsuri reparatorii prin

echivalent, așa cum se prevede în art. 24 din lege.

Se reține, că Primăria orașului

Jimbolia nu a respectat procedura acordării de măsuri reparatorii în condițiile

legii, deoarece trebuia să emită o nouă dispoziție în favoarea contestatoarei,

pentru măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs contestatoarea, prin mandatar, care, în esență, invocând art.

304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici:

- Dispunând obligarea primăriei să

emită o nouă dispoziție pentru măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de

apel a dat ceea ce nu s-a cerut, deoarece prin acțiune s-a solicitat numai

restituirea în natură a imobilului. Restituirea prin echivalent nu a fost

cerută, iar competența soluționării unui capăt de cerere cu un asemenea obiect

aparținea judecătoriei și nu tribunalului. De aceea, s-au încălcat normele

procedurale privind competența, care sunt de ordine publică.

- Hotărârea s-a dat cu aplicarea

greșită a legii, pentru că s-a apreciat ca fiind aplicabil art. 16 din Legea

nr. 10/2001, în forma modificată prin O.U.G. nr. 184/2002, deși prevederile

acestei ordonanțe, care a intrat în vigoare la data de 18 decembrie 2002, nu se

puteau aplica la momentul emiterii deciziei contestate, 12 decembrie 2002.

Susține recurenta, că un alt aspect

de nelegalitate este reținerea greșită că imobilul nu poate fi restituit în

natură, pentru că are destinația de dispensar urban și este cuprins în

inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Jimbolia, deși

art. 16 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod imperativ mai multe condiții, iar

în speță nu sunt îndeplinite aceste condiții.

De altfel, conform adresei nr. 20674

din 17 decembrie 2003, emisă de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în imobil

funcționează cabinete medicale, organizate în baza OG nr. 124/1998, care

desfășoară activitate medicală privată, iar această ordonanță prevede în art.

14 alin. (3) că bunurile aflate în proprietatea publică a statului sau a

unităților administrativ-teritoriale, utilizate pentru activități medicale, se

trec în domeniul privat al statului, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998.

Se mai susține, că nu a fost urmată

procedura prevăzută de art. 16 alin. (2) din lege. Nu există hotărâre de guvern

care să stabilească imposibilitatea retrocedării în natură a imobilului, iar

propunerea ca bunul să treacă în domeniul public s-a făcut după data formulării

notificării.

Invocând dispozițiile H.G. nr.

493/2003, recurenta susține că nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute pentru

fundamentarea propunerii menținerii afectațiunii speciale prevăzute de art. 16 din

Legea nr. 10/2001.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente.

Raportat la actele depuse la dosar

și la dispozițiile înscrise în art. 16 din Legea nr. 10/2001, soluția

menținerii dispoziției contestate, și obligării primăriei să emită o nouă

dispoziție pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pronunțată

prin decizia atacată, este nelegală.

Menținând dispoziția prin care s-a

respins cererea de restituire în natură a bunului și obligând pârâta să emită o

nouă dispoziție pentru măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel a

aplicat prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, care dispun că atunci când

restituirea în natură, cerută de persoana îndreptățită, nu este aprobată sau nu

este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca în termenul prevăzut de

art. 23 alin. (1) să facă o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului. Hotărând în acest mod, nu s-au încălcat

normele de competență, deoarece contestațiile întemeiate pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001 sunt de competența tribunalului ca instanță de fond.

Instanța de apel, care a constatat

că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, a reținut însă că restituirea în

natură a bunului nu este posibilă, în raport cu art. 16 din Legea nr. 10/2001,

așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2002, deși nu s-a făcut dovada

îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (1) și (2) din

lege.

Art. 16 din Legea nr. 10/2001 se

referă la imobilele care au destinația arătată în alin. (1), iar alin. (4) a

avut în timp conținuturi diferite.

Inițial, prin alin. (4) erau excluse

de la aplicarea alin. (1) și (2) imobilele preluate fără titlu valabil, iar la

data emiterii dispoziției contestate (12 decembrie 2002) textul avea acest

conținut.

Prin art. 1 pct. 2 și 3, cuprins în

titlul I din O.U.G. nr. 184 din 18 decembrie 2002, alin. (4) al art. 10 din

lege a fost modificat, având următorul conținut „Bunurile stabilite potrivit

procedurii prevăzute la alin. (2) sunt pe durata afectațiunii de interes

public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege”.

În această formă a textului,

imobilele preluate fără titlu valabil nu mai erau excluse de la aplicarea alin.

(1) și (2), însă excluderea nu privea toate bunurile deținute de una din

unitățile prevăzute la alin. (1), ci numai pe acelea stabilite potrivit

procedurii prevăzute de alin. (2).

Or, conform art. 16 alin. (2) din

lege, unitatea care deține bunuri necesare în vederea continuării activităților

de interes public, social-cultural sau obștesc trebuie să transmită lista

acestor bunuri guvernului, iar imobilele care nu vor fi retrocedate în natură

și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent se stabilesc prin

hotărâre de guvern.

În cauză, nu s-a depus la dosar

Hotărârea de Guvern care să stabilească imobilele excluse de la retrocedare,

conform art. 16 alin. (1) și (2) din lege, printre care să fie înscris și

imobilul care face obiectul procesului. Intimata a depus doar lista imobilelor,

înaintată Consiliului județean Timiș, iar în întâmpinarea depusă la dosarul

instanței de apel (fila 20) precizează că Guvernul nu a emis încă hotărâre prin

care să stabilească bunurile ce nu se retrocedează.

Din adresa nr. 20674 din 17

decembrie 2003 emisă de Direcția de Sănătate Publică Timiș rezultă însă că la

adresa unde este situat imobilul care face obiectul procesului figurează

Dispensarul Medical Urban 1 – 2, în structura căruia funcționează cabinete

medicale organizate în baza Ordonanței nr. 124/1998.

Or, potrivit art. 14 alin. (1), (2),

(3) și (4) din ordonanță, imobilele în care funcționează cabinete medicale fac

obiectul proprietății private a statului sau a unităților

administrativ-teritoriale.

Textul dispune „Cabinetele medicale

se pot înființa în cadrul actualelor dispensare medicale, policlinici ori în

alte spații puse la dispoziție de autoritățile publice centrale sau locale ori

în spații private, autorizate.

Bunurile imobile aflate în

proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale,

utilizate în prezent pentru activități medicale, pot fi date în folosință

gratuită, închiriate, concesionate ori vândute fără licitație publică

cabinetelor medicale sau, după caz, unităților medico-sanitare cu personalitate

juridică.

Bunurile aflate în proprietate

publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, utilizate în

prezent pentru activități medicale vor fi trecute în domeniul privat al

statului, respectiv al unităților administrativ-teritoriale, potrivit art. 10

din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia.

Bunurile menționate la alin. 3 vor

putea fi concesionate, fără licitație publică, cabinetelor medicale sau, după

caz, unităților medico-sanitare cu personalitate juridică, după finalizarea

operațiunii de inventariere prevăzute la art. 19 din Legea nr. 213/1998.”

De altfel, dispozițiile art. 1 pct.

2 și 3 din O.U.G. nr. 184/2002 fiind abrogate expres prin Legea nr. 48 din 23

martie 2004, a reintrat în vigoare forma inițială a art. 16 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, care prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică

imobilelor preluate fără titlu valabil.

De aceea, în prezenta cauză, faptul

preluării fără titlu a imobilului care face obiectul procesului fiind stabilit

prin hotărârea atacată, recurenta este îndreptățită la restituirea în natură a

bunului căruia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din

lege.

Pentru considerentele expuse, se va

admite recursul declarat de contestatoare, se va casa în parte hotărârea

recurată și va fi schimbată în tot sentința apelată, în sensul admiterii

contestației.

Decizia contestată va fi anulată, se

va admite cererea de restituire în natură a imobilului și se va înlătura

obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziții privind acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent. Cartea funciară nr. 85 Jimbolia nr.top.1732/I va

fi rectificată, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român

și intabulării dreptului reclamantei pentru imobilul care face obiectul

procesului.

Se vor menține restul dispozițiilor

hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

contestatoarea T.A. împotriva deciziei civile nr. 197 din 26 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, pe care o casează în parte.

Schimbă în tot sentința apelată, în

sensul admiterii contestației formulată de T.A.

Anulează dispoziția nr. 385 din 12

decembrie 2002 emisă de Primarul orașului Jimbolia și admite cererea de

restituire în natură a imobilului situat în Jimbolia, județul Timiș, formulată

de T.A. Înlătură obligarea Primăriei orașului Jimbolia la emiterea unei noi

dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Dispune rectificarea C.F. nr. 85

Jimbolia nr.top.1732/I, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului

Român și intabulării dreptului de proprietate al contestatoarei T.A. asupra

imobilului situat în Jimbolia, județul Timiș.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.