ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2132/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 205 din 14 martie 2003, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de contestatoarea T.A. prin mandatar T.I.F., în contradictoriu cu Primarul orașului Jimbolia și Consiliul local Jimbolia ca reprezentant al Statului Român. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 324 din 13 februarie 2002 reclamanta a cerut să-i fie restituit în natură imobilul înscris în C.F. nr. 85 Jimbolia la nr.top.1732/1, constând din clădire destinată pentru dispensar urban și curte, situat în str. R., iar Primăria orașului Jimbolia, prin dispoziția nr. 385, a respins cererea de restituire în natură a imobilului, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Reține instanța de fond, că acest imobil este înscris în anexa nr. 7, publicată în Monitorul Oficial din 24 septembrie 2002, care cuprinde inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al orașului Jimbolia, iar conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, text modificat prin O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002, pentru imobilele ocupate de unități bugetare din sănătate, în vederea continuării unei activități de interes public, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. În cazul acestor imobile nu se mai face distincție între bunurile preluate de stat cu titlu valabil și cele preluate fără titlu valabil și pentru că imobilul care face obiectul procesului este destinat unei activități din domeniul sănătății, contestația nu este întemeiată.

Se mai reține că, raportat la aceste împrejurări, analiza valabilității titlului statului și a rectificării cărții funciare rămâne fără efect. Prin decizia civilă nr. 197 din 26 noiembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de contestatoare, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a contestației, constatării că imobilul situat în Jimbolia a trecut fără titlu în proprietatea statului și obligării Primăriei orașului Jimbolia să emită o nouă dispoziție în favoarea contestatoarei, pentru acordarea de despăgubiri prin echivalent. S-a menținut sentința apelată cu privire la respingerea cererii de anulare a dispoziției contestate.

Instanța de apel reține, că prin Legea nr. 10/2001 s-au consacrat măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, categorie în care se înscrie și imobilul care face obiectul procesului și că, în contextul cauzei, greșit tribunalul a apreciat că analiza valabilității titlului statului rămâne fără obiect. Deoarece prin lege titlul statului este lipsit de valabilitate, instanța nu poate să ajungă la o altă concluzie. Referitor la cererea de restituire în natură a bunului, se reține că imobilul având destinația de dispensar urban și fiind cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Jimbolia, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificat prin O.U.G.

nr. 184/2002, contestatoarea este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum se prevede în art. 24 din lege. Se reține, că Primăria orașului Jimbolia nu a respectat procedura acordării de măsuri reparatorii în condițiile legii, deoarece trebuia să emită o nouă dispoziție în favoarea contestatoarei, pentru măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, prin mandatar, care, în esență, invocând art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici: - Dispunând obligarea primăriei să emită o nouă dispoziție pentru măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut, deoarece prin acțiune s-a solicitat numai restituirea în natură a imobilului.

Restituirea prin echivalent nu a fost cerută, iar competența soluționării unui capăt de cerere cu un asemenea obiect aparținea judecătoriei și nu tribunalului. De aceea, s-au încălcat normele procedurale privind competența, care sunt de ordine publică. - Hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii, pentru că s-a apreciat ca fiind aplicabil art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin O.U.G. nr. 184/2002, deși prevederile acestei ordonanțe, care a intrat în vigoare la data de 18 decembrie 2002, nu se puteau aplica la momentul emiterii deciziei contestate, 12 decembrie 2002. Susține recurenta, că un alt aspect de nelegalitate este reținerea greșită că imobilul nu poate fi restituit în natură, pentru că are destinația de dispensar urban și este cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului Jimbolia, deși art. 16 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod imperativ mai multe condiții, iar în speță nu sunt îndeplinite aceste condiții.

De altfel, conform adresei nr. 20674 din 17 decembrie 2003, emisă de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în imobil funcționează cabinete medicale, organizate în baza OG nr. 124/1998, care desfășoară activitate medicală privată, iar această ordonanță prevede în art. 14 alin. (3) că bunurile aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, utilizate pentru activități medicale, se trec în domeniul privat al statului, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998. Se mai susține, că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 16 alin. (2) din lege. Nu există hotărâre de guvern care să stabilească imposibilitatea retrocedării în natură a imobilului, iar propunerea ca bunul să treacă în domeniul public s-a făcut după data formulării notificării.

Invocând dispozițiile H.G. nr. 493/2003, recurenta susține că nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute pentru fundamentarea propunerii menținerii afectațiunii speciale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001. Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente. Raportat la actele depuse la dosar și la dispozițiile înscrise în art. 16 din Legea nr. 10/2001, soluția menținerii dispoziției contestate, și obligării primăriei să emită o nouă dispoziție pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pronunțată prin decizia atacată, este nelegală.

Menținând dispoziția prin care s-a respins cererea de restituire în natură a bunului și obligând pârâta să emită o nouă dispoziție pentru măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel a aplicat prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, care dispun că atunci când restituirea în natură, cerută de persoana îndreptățită, nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Hotărând în acest mod, nu s-au încălcat normele de competență, deoarece contestațiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt de competența tribunalului ca instanță de fond.

Instanța de apel, care a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, a reținut însă că restituirea în natură a bunului nu este posibilă, în raport cu art. 16 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2002, deși nu s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 16 alin. (1) și (2) din lege. Art. 16 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele care au destinația arătată în alin. (1), iar alin. (4) a avut în timp conținuturi diferite. Inițial, prin alin. (4) erau excluse de la aplicarea alin. (1) și (2) imobilele preluate fără titlu valabil, iar la data emiterii dispoziției contestate (12 decembrie 2002) textul avea acest conținut. Prin art. 1 pct. 2 și 3, cuprins în titlul I din O.U.G.

nr. 184 din 18 decembrie 2002, alin. (4) al art. 10 din lege a fost modificat, având următorul conținut „Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege”. În această formă a textului, imobilele preluate fără titlu valabil nu mai erau excluse de la aplicarea alin. (1) și (2), însă excluderea nu privea toate bunurile deținute de una din unitățile prevăzute la alin. (1), ci numai pe acelea stabilite potrivit procedurii prevăzute de alin. (2). Or, conform art. 16 alin. (2) din lege, unitatea care deține bunuri necesare în vederea continuării activităților de interes public, social-cultural sau obștesc trebuie să transmită lista acestor bunuri guvernului, iar imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent se stabilesc prin hotărâre de guvern.

În cauză, nu s-a depus la dosar Hotărârea de Guvern care să stabilească imobilele excluse de la retrocedare, conform art. 16 alin. (1) și (2) din lege, printre care să fie înscris și imobilul care face obiectul procesului. Intimata a depus doar lista imobilelor, înaintată Consiliului județean Timiș, iar în întâmpinarea depusă la dosarul instanței de apel (fila 20) precizează că Guvernul nu a emis încă hotărâre prin care să stabilească bunurile ce nu se retrocedează. Din adresa nr. 20674 din 17 decembrie 2003 emisă de Direcția de Sănătate Publică Timiș rezultă însă că la adresa unde este situat imobilul care face obiectul procesului figurează Dispensarul Medical Urban 1 – 2, în structura căruia funcționează cabinete medicale organizate în baza Ordonanței nr. 124/1998.

Or, potrivit art. 14 alin. (1), (2), (3) și (4) din ordonanță, imobilele în care funcționează cabinete medicale fac obiectul proprietății private a statului sau a unităților administrativ-teritoriale. Textul dispune „Cabinetele medicale se pot înființa în cadrul actualelor dispensare medicale, policlinici ori în alte spații puse la dispoziție de autoritățile publice centrale sau locale ori în spații private, autorizate. Bunurile imobile aflate în proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activități medicale, pot fi date în folosință gratuită, închiriate, concesionate ori vândute fără licitație publică cabinetelor medicale sau, după caz, unităților medico-sanitare cu personalitate juridică.

Bunurile aflate în proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activități medicale vor fi trecute în domeniul privat al statului, respectiv al unităților administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Bunurile menționate la alin. 3 vor putea fi concesionate, fără licitație publică, cabinetelor medicale sau, după caz, unităților medico-sanitare cu personalitate juridică, după finalizarea operațiunii de inventariere prevăzute la art. 19 din Legea nr. 213/1998.” De altfel, dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 184/2002 fiind abrogate expres prin Legea nr. 48 din 23 martie 2004, a reintrat în vigoare forma inițială a art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil.

De aceea, în prezenta cauză, faptul preluării fără titlu a imobilului care face obiectul procesului fiind stabilit prin hotărârea atacată, recurenta este îndreptățită la restituirea în natură a bunului căruia nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din lege. Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de contestatoare, se va casa în parte hotărârea recurată și va fi schimbată în tot sentința apelată, în sensul admiterii contestației. Decizia contestată va fi anulată, se va admite cererea de restituire în natură a imobilului și se va înlătura obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Cartea funciară nr. 85 Jimbolia nr.top.1732/I va fi rectificată, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și intabulării dreptului reclamantei pentru imobilul care face obiectul procesului.

Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de contestatoarea T.A. împotriva deciziei civile nr. 197 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, pe care o casează în parte. Schimbă în tot sentința apelată, în sensul admiterii contestației formulată de T.A. Anulează dispoziția nr. 385 din 12 decembrie 2002 emisă de Primarul orașului Jimbolia și admite cererea de restituire în natură a imobilului situat în Jimbolia, județul Timiș, formulată de T.A. Înlătură obligarea Primăriei orașului Jimbolia la emiterea unei noi dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Dispune rectificarea C.F. nr. 85 Jimbolia nr.top.1732/I, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și intabulării dreptului de proprietate al contestatoarei T.A.

asupra imobilului situat în Jimbolia, județul Timiș. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.