ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2166/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 40/ P din 5 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată de procurorul general al aceluiași parchet, prin rezoluția nr. 289/II/P/2/2004 din 30 iunie 2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.D., pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană, pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul M.B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.

și neînceperea urmăririi penale față de inculpatul T.C., pentru infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 260 C. pen. Pentru a pronunța aceste rezoluții, parchetul a reținut, în esență, că din probele administrate în cauză nu a rezultat că numiții R.D. și M.B.V., organe de anchetă, l-ar fi lovit pe deținutul R.V.C. (care între timp a decedat) și că leziunile echimotice evidențiate în raportul medico-legal de necropsie ar putea proveni de la incidentul pe care acesta l-a avut cu locatarii blocului în momentul în care a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea bunuri din boxa părții vătămate E.C. S-a mai reținut că, nu rezultă nici faptul că numitul T.C., subofițer de poliție, i-ar fi influențat în vreun fel pe deținuții de la camera nr. 1 și că ar fi avut vreo discuție cu aceștia în legătură cu ceea ce trebuie să declare.

Împotriva acestor rezoluții au formulat plângere părinții victimei și anume R.M.E. și R.C.F., prin care au solicitat desființarea acestora și trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale, cu motivarea că organele de urmărire penală nu au făcut toate actele de cercetare necesare pentru stabilirea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați, că nu le-au fost aduse la cunoștință declarațiile date în cauză și punctul de vedere al I.M.L., fiind puși în imposibilitatea de a propune dovezi și a-și face apărări. Curtea de Apel Suceava, prin sentința penală nr. 21 din 6 octombrie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții R.M. și R.C.F., obligându-i la plata sumei de câte 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a arătat că „din întreg materialul probator existent la dosar, rezultă că, în cadrul cercetărilor efectuate în cauză, au fost audiați toți cei șase deținuți, aflați în camera nr. 1 a Arestului I.P.J. Botoșani, cameră în care a fost introdus și R.V.Z. și că „în prima fază a cercetărilor, aceștia au declarat că nu au observat ca R.V.Z., să prezinte pe corp leziuni de violență și că acesta nu s-a plâns că ar fi fost lovit în timpul anchetei”, iar că ulterior, în fața procurorului militar o parte din acești deținuți, respectiv P.E., M.D. și D.I. au revenit asupra primelor declarații și au arătat că, atunci când a fost introdus în cameră, R.V.Z. prezenta leziuni la nivelul antebrațelor și palmelor și că acesta le-a spus că a fost bătut de polițiști, întrucât nu a vrut să recunoască niște fapte de furt, precum și faptul că martorul P.E.

a declarat că R.V.Z. i-ar fi spus că a fost bătut de lt. M.B.V. și că, pe timpul cercetărilor, un subofițer din Arestul I.P.J. Botoșani, pe nume T. le-ar fi cerut martorilor să nu spună că R.V.Z. prezintă leziuni. Tot în legătură cu acest aspect, s-a mai arătat că martorul I.C., în declarația dată în fața procurorului, a arătat că atât el cât și R.V.C. au fost anchetați de polițiști și pentru alte fapte de furt, înregistrate la A.N. și că ar fi fost loviți de către plt. R.D., afirmând că nu a fost însă de față când R.V.Z. a fost lovit, dar că, înainte de a fi introdus în arest, el ar fi spus că a fost bătut de plutonierul respectiv. Mai reține instanța că din cercetările efectuate de parchet, ocazie cu care au fost audiați toți lucrătorii de poliție care au participat la cercetările efectuate în data de 22 iulie 2002 față de R.V.C.

și I.C., precum și lucrătorii de poliție ce au asistat la cercetări nu rezultă că în cauză ancheta ar fi avut drept obiect și alte infracțiuni decât cele pentru care cei doi au fost surprinși în flagrant și că în baza probelor administrate până la acea dată, prin rezoluția din 17 februarie 2004, s-a început urmărirea penală față de învinuitul R.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., dar că, ulterior, datorită faptului că audiat în Penitenciarul Bistrița numitul I.C. a revenit asupra declarațiilor date inițial în care a arătat că „în momentul în care au fost prinși în flagrant de proprietarul boxei, atât el cât și R.V.Z. erau sub influența băuturilor alcoolice, că proprietarul boxei a alertat și pe alți locatari din bloc, care i-au imobilizat și i-au reținut la fața locului, după care au anunțat organele de poliție”, ocazie cu care asupra lui R.V.Z.

s-a găsit un corp metalic de forma unui levier, pe care acesta l-a folosit la spargerea lacătului de la boxă „corp metalic care a fost luat de unul din locatari, împrejurare în care R.V.C. s-a smucit din mâinile proprietarului boxei, fugind spre ușa liftului unde a fost ajuns de locatarul care avea în mână corpul metalic, cu care i-a aplicat mai multe lovituri peste corp, dar pentru a nu fi lovit în cap R.V.C. a ridicat mâinile la nivelul feței, această împrejurare fiind confirmată de declarațiile martorilor P.G. și H.A. În legătură cu afirmația făcută, potrivit căreia atât el cât și R.V.C. au fost loviți de către polițiști, I.C. a afirmat că a declarat, astfel întrucât avea ură pe polițiști, și în special pe plt.

R.D. care, în timpul anchetei i-a spus că este boschetar și bețiv. A mai arătat prima instanță că în cauză audiați fiind avocații A.T.A. și H.S.V., care i-au asistat pe cei doi reținuți, au arătat că întrebându-i dacă asupra lor s-au exercitat presiuni fizice sau de altă natură de către lucrătorii de poliție, aceștia au negat. Cu privire la declarațiile martorilor P.E., M.D. și D.I. s-a arătat că în mod corect au fost înlăturate de procuror, întrucât aceștia au dat declarații de la care au revenit și care nu se coroborează cu alte probe, concluzionând că leziunile echimotice prezentate de R.V.C. și evidențiate în raportul medico-legal de necropsie provin de la incidentul pe care acesta l-a avut cu locatarii blocului în momentul în care a fost prins în flagrant.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs petenții R.M.E. și R.C.F., recurs pe care însă nu l-au motivat, iar la termenul fixat pentru judecată nu s-au prezentat în instanță pentru a-l susține. Verificând însă hotărârea primei instanțe din oficiu se constată că aceasta nu corespunde adevărului dând probelor de la dosar o interpretare care nu exprimă realitatea. Este adevărat că la dosarul cauzei nu toate probele converg spre o deplină și neechivocă vinovăție a celor trei persoane față de care s-a dispus încetarea urmăririi penale, dar, în același timp, există suficiente dovezi care duc la concluzia că împotriva numitului R.V.Z. în timpul cât s-a scurs de la prinderea în flagrant și până la introducerea în arestul poliției au fost exercitate acte de violență, cât și faptul că prin diverse mijloace s-a încercat influențarea martorilor cu privire la acest aspect.

În acest sens declarațiile martorilor I.C., P.E., D.I. și E.C. sunt edificatoare. Astfel, în declarația dată la 21 aprilie 2002 martorul P.E. referindu-se la discuția avută cu R.V.Z. în arestul poliției, a arătat, între altele: - „Am stat de vorbă cu el mai mult timp la cererea sa”. - A mai precizat că a fost anchetat și bătut de la ora 22,30 la 12,00 de către locotenentul M. și alți polițiști care-l întrebau ce alte furturi a mai comis. A spus că a fost lovit cu bastonul. Pe fața posterioară a antebrațului avea 3 sau 4 vânătăi de cca. 5 cm lățime și 10-15 cm lungime, alăturate paralele. Avea și labele picioarelor umflate și a spus că a fost lovit la tălpi cu bastonul și în stomac. În partea dreaptă a abdomenului avea o vânătaie de formă neregulată.

„Mi-a spus că nu a recunoscut alte fapte. Nu mi-a spus nimic de avocat”. - „În aceeași zi, după câteva ore, am fost audiat de procuror S. într-o cameră din arest” și că „atunci când am fost scos pentru audiere .. am fost scos de un subofițer, cu numele de T., care mi-a spus să am grijă ce spun și anume că era beat că nu era lovit, fără însă a fi amenințat”. - „În biroul unde am fost dus .. mai era un polițist .. care i-a cerut permisiunea d-lui procuror să pună o întrebare. D-nul S. a fost de acord, el m-a întrebat dacă R. a fost lovit și eu, de frică, i-am spus că nu”. - „Mi-era frică fiindcă urma să fiu liberat condiționat .. și mă temeam să nu fiu amânat”. - „Când am ieșit de la audiere tot subofițerul T. m-a întrebat ce i-am spus procurorului și după ce i-am spus mi-a cerut să vorbesc cu cei din cameră ca să declare același lucru”.

- „Am discutat cu ceilalți arestați din cameră și de comun acord, spre a nu ne pune libertatea în pericol, au fost de acord toți să declare ca mine”. - „Am fost liberat condiționat. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la părinții lui R. să le spun adevărul”. Aceleași aspecte le declară martorul și cu ocazia audierii din data de 19 ianuarie 2004. În același sens și în confirmarea declarației martorului P.E. este și depoziția martorului M.D. în care arată: - „ .. avea vânătăi pe corp și a spus că a fost agresat de poliție, dar nu a spus de cine” (e vorba de R.). - „ ..șeful de cameră .. mi-a spus să omitem aspectele referitoare la vânătăi și agresiuni, adică să prezentăm lucrurile mai vag”.

- „ .. am înțeles că așa i s-a cerut de la poliție mai ales că el era arestat și urma să aibă în curând termen pentru eliberare, iar dacă spunea altceva putea fi amânat”. În sensul actelor de violență la care a fost supus R.V.C., martorul M.D. mai precizează: - „arăt că la data introducerii în arest acesta prezenta urme de violență și anume: vânătăi de formă lunguiață pe antebrațe, mai multe vânătăi de aceeași natură pe torace, erau de culoare oarecum roșiatică, dar nu pot preciza exact”. - „A precizat că a fost agresat la poliție, dar nu a spus de cine și pentru ce”. - „R. s-a referit la agresor folosind termenul „ăștia” spre a-i desemna pe polițiști și mi-a indicat un loc al agresiunii”. - „ .. după deces, șeful de cameră P.E.

ne-a spus să omitem aspectele referitoare la vânătăi și la agresiune, adică să prezentăm lucrurile mai vag”. Martorul I.C. în declarația dată la 25 iulie 2002 arată: „ .. R. a fost dus în birou de către un subofițer pe care nu-l cunosc și apoi a plecat din birou cu sectoristul cu mustață. S-a întors înapoi cu același sectorist, după circa 20 minute, se plângea că îi e rău și avea pe ambele antebrațe, niște dungi de culoare închisă. Mi-a spus că a fost bătut de sectoristul respectiv cu un baston ori bâtă de base-ball ca să recunoască ce a mai făcut”. - „R. avea pantaloni scurți și un pulovăr albastru cu mâneci scurte, i se vedeau vânătăile pe antebrațe”. „Declar că R. mi-a spus, până la introducerea în arest că-l doare pieptul și spatele, căci a fost bătut de sectoristul respectiv ca să spună și alte fapte ce a mai comis”.

- „Declar că sectoristul cu mustață m-a lovit și pe mine cu pumnul și cotul în piept și spate ca să spun ce am mai făcut, fără să-mi indice o anumită faptă”. Declarația dată ulterior de către acest martor prin care retractează cele menționate în declarația anterioară, este lipsită de relevanță din moment ce este singulară și nu se coroborează cu alte probe de la dosar, astfel că în mod eronat a constituit temei pentru respingerea plângerii petenților de către instanța de judecată. Martorul D.I. în declarația dată la 1 martie 2004 precizează: „În timp ce discuta cu șeful de cameră, R.V.C. i-a arătat acestuia mai multe lovituri la nivelul mâinilor și a spatelui spunând „uite ce mi-au făcut ăștia”.

Șeful de cameră l-a întrebat cine l-a bătut și R.V.C. a spus că a fost bătut într-o cameră la etajul clădirii, de polițiști, în timp ce era anchetat. Eu am observat că R.V.C. avea mai multe urme de lovituri pe mâini care erau de culoare închisă (vinete)”. Se mai constată că nici afirmația făcută atât în rezoluțiile în discuție cât și în hotărârea primei instanțe, potrivit căreia leziunile constatate pe corpul lui R.V.C. s-ar datora actelor de violență ce au fost exercitate asupra sa cu ocazia prinderii în flagrant când săvârșea infracțiunea de furt, nu este pe deplin dovedită, ba mai mult e infirmată de declarațiile unor martori audiați în cauză. Astfel, martorul E.C., în declarația dată la 20 februarie 2004 arată: „Cei doi nu au ripostat în nici un fel și nu au încercat să fugă.

La un moment dat pe cel de statură înaltă l-am prins de o mână și i-am cerut să nu plece de la fața locului până la venirea poliției. Nu am observat că cei doi hoți să prezinte urme de lovituri pe timpul cât au fost opriți la fața locului până la venirea poliției”. În același sens este și declarația dată de A.I. la data de 16 februarie 2004, în care, între altele, arată: „La R.V.C. nu am observat nici un fel de leziuni și întrucât îl cunoșteam de mai înainte, acesta nu mi-a povestit că ar fi fost bătut în momentul în care a fost prins la furat”. „Când i-am găsit la fața locului pe cei doi, nu prezentau urme evidente de lovire”. „Cei doi nu au opus rezistență și la controlul efectuat asupra lui I.C.

am găsit un levier”. Se constată că și în ce privește susținerea că R.V.C., în momentul prinderii la locul faptei și ulterior la locul de deținere s-ar fi aflat într-o stare avansată de ebrietate nu se verifică cel puțin din punct de vedere al constatărilor rezultate în urma autopsierii cadavrului acestuia. Astfel, în concluziile raportului de constatare medico-legală se arată în mod categoric că „În momentul decesului sângele sus-numitului nu conținea alcool etilic”. Cum de la data prinderii și încarcerării lui R.V.Z. și până în momentul în care a survenit decesul nu a trecut decât o perioadă relativ scurtă de timp este de neconceput, raportat la afirmațiile făcute de martori, potrivit cărora acesta se afla într-o avansată stare de ebrietate, că în sângele recoltat să nu se deceleze nici o urmă de alcool.

Este evident că această afirmație s-a făcut pro cauza, respectiv pentru a justifica o stare de fapt dinainte stabilită, proba științifică (analiza sângelui) prevalând declarațiilor martorilor, care sunt relative. Cât privește declarațiile celor doi avocați, care se afirmă că au asistat pe R.V.C. și I.C., respectiv H.S.V. și A.T.A. nu pot constitui temeiuri serioase în adoptarea unui punct de vedere din moment ce rezultă că acestea nu au cunoștință ce s-a întâmplat atât anterior venirii lor și cu atât mai puțin după plecarea lor, respectiv până la momentul introducerii în arest când actele de violență puteau să fi fost exercitate. De fapt în dosarul în discuție nu există nici o dovadă că numiții avocați au asistat pe cei doi învinuiți.

De altfel, martorul I.C. într-una din declarațiile sale neagă faptul de a fi fost asistat de apărător, afirmație care nu a fost verificată, dar care este plauzibilă, în lipsa unor dovezi de necontestat. Față de cele arătate se constată că rezoluțiile pronunțate de parchet și hotărârea primei instanțe, sunt criticabile, din moment ce probele la care s-a făcut referire pe larg, dovedesc o altă situație de fapt. Prin urmare, în cauză în mod greșit s-au pronunțat soluții de neîncepere a urmăririi penale, chiar dacă anumite aspecte nu sunt pe deplin lămurite, motiv pentru care se vor admite recursurile declarate de petiționarii R.M.E.

și R.C.F., se va casa hotărârea atacată, în sensul că urmează a fi desființată și pe cale de consecință se vor desființa și cele două rezoluții ce au făcut obiectul cauzei, cu consecința trimiterii dosarului la organul de procuratură pentru redeschiderea cercetărilor, în vederea completării materialului probator, în raport de care să se stabilească vinovăția ori nevinovăția celor în cauză. Cu ocazia reluării cercetărilor, organul de urmărire penală va administra în mod obligatoriu următoarele probe: - vor fi audiați în calitate de martori cei doi petiționari, respectiv R.M.E. și R.C.F., pentru a se verifica susținerea martorului P.E., potrivit căreia, primul lucru pe care l-a făcut după punerea în libertate a fost să meargă la părinții lui R. să le spună adevărul.

În legătură cu acest aspect se vor lua declarații amănunțite celor două persoane pentru a se stabili dacă acest fapt s-a întâmplat și ce anume le-a relatat. - pentru a se lămuri unele aspecte contradictorii existente între declarațiile persoanelor analizate și martori și declarațiile polițiștilor care au efectuat sau participat la anchetă să se procedeze la confruntarea acestora. De asemenea, în cauză, se va da posibilitatea părinților lui R.V.C., în măsura în care au dovezi legate de cauză să le prezinte și dacă e cazul să ceară chiar administrarea altora. Nu în ultimul rând se va cere organelor medicale de specialitate să explice, în raport de data decesului victimei, presupus a se afla într-o avansată stare de ebrietate, de ce cu ocazia efectuării necropsiei, la câteva ore de la deces, în sângele acesteia nu s-a evidențiat existența alcoolului etilic.

Tot în sprijinul aflării adevărului în cauză se va administra și orice altă probă ce se va considera necesară pentru stabilirea unei situații de fapt corecte, dându-le posibilitatea și celor aflați în anchetă să facă dovezile pe care le consideră necesare în apărarea lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de petenții R.M.E. și R.C.F. împotriva sentinței penale nr. 21 din 6 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava. Casează sentința atacată, în sensul că admite plângerea petenților, desființează rezoluția nr. 40/p/2003 din 5 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, precum și rezoluția nr. 289/II/2/2004 din 30 iunie 2004 a procurorului general a aceluiași parchet și dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru continuarea urmăririi penale față de numiții R.D., M.B.V. și T.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2005.