ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 678/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1159 din 27 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului Hogea Gheorghe la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 12 noiembrie 2001 la 23 ianuarie 2003. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la contravaloarea în lei la data executării hotărârii, a sumei de 48.606 Euro și a sumei de 192.218 dolari S.U.A.

către partea civilă SC E.A.E. SRL S-a dispus anularea filelor C.E.C. E306-00050607, E306-00050611 și E 306-00050610, a biletelor la ordin și a contractului de garanție reală. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 20 aprilie 2001 s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare între partea civilă și SC A.S. SRL, unde inculpatul era administrator unic, contract care avea ca obiect cumpărarea de pesticide, semințe și îngrășăminte foliate. Plata urma să se facă în trei rate, ultima la 31 ianuarie 2001 cu bilete la ordin, ordine de plată sau file C.E.C.

Pentru garantarea plății s-a convenit ca inculpatul să constituie în favoarea părții civile un contract de garanție reală asupra recoltei din anul 2001 și s-a stabilit că în situația în care cumpărătorul nu va putea face plata în bani, să o efectueze în contra partidă prin livrarea de produse agricole. De aceea, la data de 18 mai 2001 a fost încheiată o anexă la contractul de vânzare - cumpărare, un contract de garanție reală materializată în cultura de floarea soarelui pe o suprafață de teren de 174 hectare, preconizându-se obținerea unei cantități de 260 de tone. În realitate, s-a dovedit că garanția era fictivă, deoarece inculpatul nu era proprietarul acestui teren.

Cu toate acestea, la data de 29 mai 2001, contractul de garanție a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare, iar în scopul menținerii în eroare a părții civile, inculpatul a emis două bilete la ordin în valoare de 4213 Euro și respectiv 67.683 dolari S.U.A., ambele scadente la 31 august 2001. Ulterior, reprezentanții celor două societăți comerciale, au convenit să mărească cantitatea de produse ce urma să fie comercializată, iar inculpatul a emis alte șase bilete la ordin care au fost refuzate la plată de B.C. Călărași. În perioada aprilie – mai 2001, inculpatul a ridicat 1910 litri Frontier, 13 litri Orius și 170 litri Leopard, pesticide din care a livrat o parte către SC R.A.

SRL, pe baza unei minute încheiate la data de 1 noiembrie 2000 și prin care se obligase să preia de la această societate o creanță în valoare de 1.428.000.000 lei, obligându-se să plătească 800.000.000 lei în mod eșalonat.

SC R.A. SRL

încheiase un contract de comision cu altă societate comercială, care se obliga să găsească cumpărători pentru ierbicide, motiv pentru care a luat legătura cu inculpatul. Acesta s-a prezentat la sediul SC R.A. SRL, însoțit de reprezentantul SC R.C. SRL și între cele două societăți comerciale s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate, în baza căruia, ulterior, reprezentantul SC R.A. SRL a ridicat 120 kilograme erbicid, în valoare de 1.428.000.000 lei, pe care le-a predat inculpatului. Inculpatul a lăsat garanție două file CEC, motivând că nu poate lua legătura cu beneficiarul produselor și se obliga ca el să achite contravaloarea produsului achiziționat în contrapartidă. S-a mai reținut că o parte din produse au fost folosite personal de inculpat, altă parte au fost ridicate și valorificate de numiții D.I.

și P.D., persoane cu care inculpatul încheiase contract de asociere și care, contra unui comision de 2 %, trebuiau să asigure documentația, să verifice bonitatea firmelor, să verifice încasarea contravalorii mărfii. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că asociații inculpatului au ridicat de la partea civilă mai multe cantități de pesticide pe care le-au comercializat prin intermediul altor firme, plata produselor nu a fost onorată, iar documentele de plată au fost girate de inculpat. S-a mai reținut că, în fața instanței, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la 193.428 dolari S.U.A. și 127.113 Euro, sume corectate în raport de evoluția dolarului și monedei Euro, până la recuperarea integrală a prejudiciului.

În raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a menționat că plângerea părții civile este neîntemeiată, deoarece s-a menționat în plângerea penală că la întocmirea contractului de vânzare – cumpărare s-au întocmit anexe constând în bilete la ordin pentru garantarea achitării produselor de către firma inculpatului, acestea fiind emise și semnate în alb de inculpat și completate ulterior de partea civilă în altă monedă decât cea națională și care nu pot fi onorate de bancă, fiind doar instrumente de garanție și nu instrumente de plată. Referitor la garanția imobiliară, prin aceeași expertiză s-a constatat nulitatea contractului, deoarece reprezentantul părții civile nu a solicitat actul de proprietate al terenului.

S-a mai arătat în raportul de expertiză că facturile emise de partea civilă pentru marfa livrată nu sunt emise în ordine cronologică, nu au semnătura de primire a inculpatului, fiind trimise prin poștă, cu confirmare de primire, că o mare parte din marfă a fost ridicată de la depozitul din Fetești, de către asociații inculpatului, conform contractului de asociere, aceștia având obligația de a verifica bonitatea clienților. S-a mai reținut în raportul de expertiză contabilă că partea civilă a înregistrat facturile emise de firma inculpatului în contul 472 „venituri în avans”, și nu în contul 707 „venituri din vânzarea mărfurilor”, iar înregistrarea în contul 472 dovedește plata contravalorii mărfii, deci nu există prejudiciu, iar litigiul dintre societăți este de natură comercială.

Împotriva raportului de expertiză contabilă, partea civilă a formulat obiecțiuni, în sensul că biletele la ordin reprezintă instrument de plată și nu garanție, pentru siguranța achitării mărfurilor, facturile au fost întocmite cu respectarea Legii nr. 82/1991 și înregistrate în contul 472, cont în așteptare, iar după livrarea mărfii au fost înregistrate în contul 707 „venituri din vânzare”, documente pe care expertul nu le-a mai verificat, facturile au confirmare de primire din partea inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H.G. solicitând achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni. De asemenea, hotărârea atacată a mai fost criticată în sensul că în mod greșit instanța a procedat la înlăturarea concluziilor expertizei contabile, iar dacă aceasta avea neclarități, instanța trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize. Prin decizia penală nr. 184/ A din 12 martie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, acesta fiind obligat la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H.G. solicitând admiterea acestuia și în principal achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., deoarece fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. În subsidiar a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la prima instanță pentru refacerea sau completarea expertizei contabile, iar într-un al doilea subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează: Din examinarea actelor și lucrările dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport de un amplu și judicios material probator administrat în cauză și au aplicat o pedeapsă just proporționalizată, conform criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Susținerile inculpatului, în sensul că în mod greșit instanța a înlăturat ca probă expertiza contabilă efectuată în cauză, sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. De asemenea, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Or, în cauză, la stabilirea vinovăției inculpatului și a prejudiciului cauzat de acesta părții civile, instanțele au avut în vedere declarațiile acestuia date în fața organelor de urmărire penală în care și-a recunoscut fapta, contractele de vânzare - cumpărare încheiate între inculpat și partea civilă, declarațiile martorilor P.N., S.P.

și T.G., ale părții civile, biletele la ordin și facturile fiscale. Așadar, prima instanță a procedat corect înlăturând concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, deoarece conținea două concluzii nepertinente, un enunț total nefondat și în contradicție cu înscrisurile din dosar, iar cea de a doua privitoare la natura juridică comercială a litigiului se situa în afara obligațiilor unui expert fiind o problemă pur juridică de competența exclusivă a instanței de judecată. În ce privește cererea inculpatului prin care solicită achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a avut intenția să inducă în eroare partea civilă, se constată că nu este fondată.

Verificând actele și lucrările dosarului se reține că la data de 20 aprilie 2001, între partea civilă SC E.A.E. SRL în calitate de vânzător, reprezentată de Popescu Nicolae și SC A.S. SRL în calitate de cumpărător, reprezentată de inculpatul H.G., având ca obiect furnizarea de pesticide, semințe și îngrășăminte foliare. Conform clauzelor contractuale, plata urma să se efectueze eșalonat, cu ordin de plată, bilete la ordin sau file C.E.C., iar pentru garantarea plății, cumpărătorul s-a obligat să constituie o garanție reală asupra recoltei agricole din anul 2001, iar în caz de neplată a sumelor datorate, contravaloarea mărfurilor să fie achitată în contrapartidă prin livrarea de produse agricole.

De asemenea, la data de 18 mai 2001 a fost încheiat ca anexă la contractul de vânzare – cumpărare sus menționat, un contract de garanție reală prin care debitorul a constituit în favoarea creditorului o garanție reală pe cultura de floarea soarelui existentă pe o suprafață de 174 hectare, preconizându-se obținerea unei cantități de 260 tone. În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut că în realitate nu deținea, sub nici un titlu, terenul menționat și că această garanție era fictivă și cu toate acestea, a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

În scopul menținerii în eroare a vânzătorului, inculpatul a emis două bilete la ordin, unul în valoare de 4.123 Euro, iar celălalt de 67.683 dolari S.U.A., având termen scadent la data de 31 august 2001. Ulterior, cele două părți contractante au convenit să majoreze cantitatea de produse ce urma să fie comercializată, iar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a emis încă șase bilete la ordin, toate fiind refuzate la plată de B.C. Călărași. De asemenea, în perioada aprilie - mai 2001, inculpatul a ridicat marfă de la partea civilă, în următoarele cantități: 1910 litri Frontier, 13 litri Orius și 170 litri Leopard, pesticide din care a livrat o parte către SC R.A. SRL, pe baza unei minute încheiate la data de 1 noiembrie 2000 și prin care se obligase să preia de la această societate o creanță în valoare de 1.428.000.000 lei, obligându-se să plătească 800.000.000 lei în mod eșalonat.

În continuare mărfurile au fost valorificate prin alte persoane fizice, iar o parte au fost folosite personal de inculpatul H.G. Așa fiind, din toate aceste probe rezultă cu certitudine că intenția inculpatului de a induce în eroare partea civilă a existat încă din momentul încheierii contactului de vânzare cumpărare, intenție ce s-a materializat prin încheierea contractului de garanție, fără ca acesta să dețină sub o formă juridică terenul agricol cu suprafața de 174 hectare. Aceeași intenție a inculpatului de a înșela partea civilă s-a manifestat în continuare prin emiterea biletelor la ordin, deși cunoștea că nu are disponibil în cont, precum și prin modul în care a valorificat mărfurile ridicate de la partea civilă, folosind sumele obținute în interes personal.

Așadar, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cum în mod corect au reținut atât instanța de fond cât și instanța de apel, astfel că nu există motive de achitare a acestuia în sensul solicitat, urmând ca cererea sa să fie respinsă ca nefondată. În ce privește critica formulată de inculpat referitor la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, se constată că nici aceasta nu poate fi primită. La individualizarea pedepsei instanțele au ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii ei, de valoarea mare a prejudiciului, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care se află la primul conflict cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale și a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, negând fapta săvârșită.

De altfel, pedeapsa de 6 ani închisoare este în măsură să asigure realizarea scopului preventiv și educativ, prevăzut de art. 52 C. pen., constatând că nu există temeiuri pentru a se proceda la reducerea acesteia. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul H.G. să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.G. împotriva deciziei penale nr. 184/ A din 12 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2005.