ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 277 din 20

octombrie 2009 a Tribunalului Arad s-a hotărât în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului M.I.D. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat

la art. 215 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 37

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal

pornit împotriva inculpatului M.I.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934.

A fost obligat

inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „D." SRL prin

lichidator E. S.P.R.L. cu sediul în Arad, str. D.B., să plătească părții civile

SC „S.M.R.” SRL cu sediul în Buzău, str. S., suma de 439.433 RON, reprezentând

contravaloarea CEC-urilor din 25 februarie 2002, din 28 februarie 2002 și din

01 martie 2002 și dobânda comercială legală începând cu data scadenței până la

zi dar nu mai mult decât suma datorată cu titlu de preț.

A fost obligat

inculpatul la plata către stat a sumei de 650 RON cheltuieli judiciare.

S-a reținut că prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, întocmit în Dosarul nr.

288/P/2002, ce a fost înregistrat la această instanță la 18 iunie 2003, a fost

pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată inculpatul M.I.D. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), (4)

raportat la alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de

art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C.

pen.

Prin actul de

sesizare, în sarcina inculpatului s-a reținut că: Inculpatul M.I.D. este

administrator la SC D. SRL Arad.

La data de 20

februarie 2002 între SC D. SRL și SC S.M.R. SRL Pitești, s-a încheiat un

contract pentru livrarea de produse agricole, unde printre altele se stipula că

plata se va face prin CEC. În baza acestui contract SC S.M.R. SRL a livrat

inițial o cantitate de 517 tone de orz, în valoare de 1.918.752.856 RON. Pentru

achitarea acestei facturi SC D. SRL a emis fila CEC din 25 februarie 2002,

aceasta fiind doar semnată de numitul T.L., lăsându-se necompletate celelalte

date.

Ulterior, în baza

aceluiași contract s-a mai livrat cantitatea de 608,75 tone de produse agricole,

iar pentru plată s-au emis filele CEC (în aceleași condiții ca și cel emis în

25 februarie 2003), din 28 februarie 2002 (semnată de inculpatul M.I.D.) și din

01 martie 2002 (semnată de numitul T.L.).

Prezentându-se

ulterior cele trei file CEC pentru plată la B.R. SA, acestea au fost refuzate

la plată din lipsă totală de disponibil în contul SC D. SRL.

În urma cercetărilor

s-a stabilit că pentru emiterea a mai multor CEC-uri fără acoperire, în datele

de 25 februarie 2003 și 26 februarie 2003, s-au trimis somații de către B.R.,

fiind încunoștințat inculpatul M.I.D., că se află în interdicție bancară,

somații primite și semnate de luare la cunoștință. Cu toate acestea, inculpatul

M. a continuat să efectueze plăți pentru produsele achiziționate prin emiterea

unor file CEC, deși cunoștea că nu există disponibil în cont.

Prin Sentința penală

nr. 406 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr.

2336/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a fost achitat inculpatul M.I.D. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 84 pct. 3 din Legea nr.

59/1934.

A fost obligat

inculpatul să plătească părții civile SC S.M.R. SRL, cu sediul în Pitești,

B-dul N.B., județul Argeș, suma de 4.394.334.260 RON, reprezentând

contravaloarea CEC-urilor din 25 februarie 2.002, din 28 februarie 2002 și din

01 martie 2002, și dobânda comercială legală începând cu data scadenței până la

zi dar nu mai mult decât suma datorată cu titlu de preț.

A fost obligat

inculpatul la plata către stat a sumei de 300 RON cheltuieli judiciare.

Prin Decizia penală

nr. 109/A din 26 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul

nr. 193/108/2005 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad, împotriva Sentinței penale nr. 406 din 19 decembrie 2007,

pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 2336/2005. A fost admis apelul

inculpatului. A fost desființată sentința penală apelată și s-a dispus

trimiterea dosarului la Tribunalul Municipiului București pentru a sesiza

instanța competentă să se pronunțe cu privire la conflictul negativ de

competență.

Prin Încheierea nr.

1664 din 08 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosar nr. 6674/1/2008 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind

pe inculpatul M.I.D. în favoarea Tribunalului Arad.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 08 decembrie 2008.

Din probele

administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, respectiv : declarație parte

civilă, contract de vânzare-cumpărare, copii file CEC, declarații martori:

P.L., M.M., copii somații bancă, raport lichidator, declarații învinuit M.I.D.,

declarații învinuit T.L. și raport de expertiză contabilă; în cursul cercetării

judecătorești (Dosar 2336/2005, 5103/108/2008) respectiv: declarație inculpat,

declarații martori B.C., M.M., T.L., C.M., D.F., M.P.G., P.C.L., tribunalul

reține,

În fapt:

Între SC D. SRL și SC

S.M.R. SRL Pitești, s-a încheiat la data de 20 februarie 2002 un contract

pentru livrare produse agricole, respectiv orz furajer. Părțile contractante au

stabilit ca plata să se efectueze cu file CEC.

Astfel, relațiile

comerciale dintre cele două societăți s-au derulat conform înțelegerii dintre

acestea până la contractele încheiate în datele de 20 februarie 2002 și 26

februarie 2002. Pentru marfa livrată, a fost achitat prețul parțial, rămânând

un rest de plată în sumă de 4.394.324.260 RON.

Filele CEC din 25

februarie 2002, din 28 februarie 2002 și din 01 martie 2002 emise de SC D. SRL

au fost refuzate la plată de B.R. SA pentru lipsă disponibil în cont.

Cu privire la aceste

file CEC reținem că acestea au fost predate societății SC S.M.R. SRL Pitești de

către reprezentantul cumpărătoarei odată cu ridicarea mărfii, după cântărire,

stabilirea exactă a cantităților și emiterea facturilor. La momentul eliberării

de către debitoare, filele CEC erau completate parțial la rubricile privind

semnătura cumpărătoarei, prin aplicarea semnăturii inculpatului pe una din file

și a martorului T.L. pe celelalte două, și ștampila societății care se afla la

dispoziția celor doi. Conform declarației martorei P., celelalte rubrici ale

filelor CEC, inclusiv data emiterii, au fost completate ca de obicei de ea.

Filele au fost introduse în bancă la 28 februarie 2002, 25 februarie 2002 și 01

martie 2002 și refuzate la plată, prima din cauza lipsei de disponibil, ce a

atras și interdicția bancară în emiterea de CEC-uri pentru SC D. SRL Arad cu

consecința predării la bancă a tuturor carnetelor conținând file CEC, iar

celelalte două cu mențiunea interdicției bancare incident determinat de primul

refuz.

Din declarațiile

inculpatului și martorului T.L., raportul de expertiză contabilă, actele

întocmite de lichidatorul judiciar, reținem că la data derulării contractelor

încheiate cu partea vătămată în datele de 22 februarie 2002, respectiv 26

februarie 2006, SC D. SRL avea un rulaj de creditor mai mare decât cel de

debitor.

Astfel, la data de 30

iunie 2002 SC D. SRL mai avea de încasat de la clienți suma de 20.596.980, 974

RON și de recuperat TVA în sumă de 18.840.230.249 RON.

Astfel, în momentul

emiterii filelor CEC, inculpatul avea în cont disponibilitățile necesare pentru

a onora plățile la care s-a obligat prin contractul încheiat cu partea

vătămată. Interdicția bancară a intervenit ulterior emiterii filelor CEC,

acestea fiind datate de partea vătămată căreia i-au fost predate la o dată

anterioară. Faptul că diferența de 4.394.324.260 RON nu a mai fost achitată

părții vătămate nu se datorează vreunor manopere dolosive din partea

inculpatului sau emiterea de CEC-uri fără acoperire, ci faptului că principalul

client al SC D. SRL, respectiv T.G. SRL nu a plătit marfa achiziționată.

În acest sens

apreciem că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv

latura subiectivă, neputând fi reținută intenția inculpatului în a induce și

menține în eroare partea vătămată.

Pentru aceste motive,

tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. va achita pe inculpatul M.I.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Văzând limitele de

pedeapsă a infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 și

data săvârșirii faptei, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit.

g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M.I.D.

În latura civilă a

cauzei, având în vedere că inculpatul datorează părții vătămate suma de

4.394.324.260 RON, sumă ce este dovedită cu înscrisurile depuse la dosar,

declarațiile martorilor audiați, instanța în baza art. 346 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.

SRL prin lichidator E. S.P.R.L. Arad să plătească părții civile SC S.M.R. SRL

Buzău, suma de 439.433 RON, reprezentând contravaloarea CEC-urilor din 25

februarie 2002, din 28 februarie 2002 și din 01 martie 2002 și dobânda

comercială legală începând cu data scadenței până la zi, dar nu mai mult decât

suma datorată cu titlu de preț.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 07 decembrie 2009, sub

nr. 5103/108/2008.

În motivarea

apelului, procurorul a arătat că sentința apelată este nelegală, deoarece prima

instanță l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave săvârșită în formă continuată și în stare de recidivă.

De asemenea

procurorul a mai arătat că instanța de fond nu a interpretat corespunzător

materialul probator, deoarece din declarațiile martorilor și ale expertului

rezultă faptul că inculpatul a acționat cu intenția de a induce și menține în

eroare partenerul de afaceri cu privire la solvabilitatea și credibilitatea sa

financiară.

Analizând sentința

apelată din prisma motivelor de apel invocate și analizele din oficiu, în

limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța constată

următoarele:

Critica adusă

sentinței apelate privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea

de înșelăciune este întemeiată.

Astfel în cauză între

SC S.M.R. SRL Pitești și societatea administrată de inculpat s-a încheiat un

contract de vânzare-cumpărare la data de 20 februarie 2002 prin care furnizorul

se obliga să livreze produse agricole, iar beneficiarul să înmâneze

vânzătorului un CEC în fiecare zi de livrare, scadent la data livrării.

Din declarația

martorului M.M. cât și din raportul lichidatorului, reiese că societatea

administrată de inculpat SC D. SRL Arad a vândut toată marfa achiziționată de

la furnizori către SC T.G.I. SRL București, care și-a achitat toate datoriile către

societatea administrată de inculpat, astfel încât intrarea în incapacitate de

plată a societății inculpatului nu s-a datorat neplății datoriilor de către SC

T.G.I. SRL București.

Așa cum se

concluzionează în raportul lichidatorului judiciar, pierderile înregistrate de

SC D. SRL Arad sunt rezultatul voinței debitoarei luând în calcul volumul

foarte mare de mărfuri care au fost tranzacționate.

De asemenea, cu toate

că se afla în interdicție bancară, somațiile băncii fiind semnate de luare la

cunoștință, inculpatul a mai emis două CEC-uri în data de 28 februarie 2002 și

01 martie 2002, rămase nedecontate pe motivul lipsei disponibilului în cont.

Astfel, inculpatul nu

a acționat în numele societății comerciale cu bună-credință, din dorința de a

încerca achitarea creanțelor, ci, deși a cunoscut faptul că se află în

interdicție bancară a emis CEC-urile necompletate cu datele esențiale, pentru a

crea aparența solvabilității, în realitate el urmărind și obținând livrarea

produselor de la furnizor, pe care ulterior le-a valorificat sub prețul de

achiziție la o altă societate comercială.

Fapta săvârșită de

inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C.

pen., săvârșită în formă continuată.

Din punct de vedere

subiectiv fapta a fost săvârșita cu intenție directă, întrucât inculpatul și-a

dat seama de rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acestuia.

La individualizarea

judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de

pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului

și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea

dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul

adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei,

periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura

sa pe de altă parte.

Criteriile generale

de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în

dispozițiile art. 72 C. pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în

procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a

probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

În cauză nu pot fi

reținute circumstanțe atenuante având în vedere că inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei, a avut o atitudine nesinceră de-a lungul procesului penal,

este cunoscut cu antecedente penale săvârșind fapta în stare de recidivă post

executorie așa cum rezultă din fișa de cazier a inculpatului.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea, în baza art. art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva

Sentinței penale nr. 277 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Arad pronunțată

în Dosarul nr. 5103/108/2008, a desființat sentința apelată în latură penală

și, rejudecând, potrivit art. 215 alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215

alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 37 lit. b) C. pen.,

a condamnat pe inculpatul M.I.D. la 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune.

Potrivit art. 215

alin. (5) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 71 C. pen., a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

La stabilirea

pedepselor accesorii instanța a aplicat jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speță (cauza Hirst Contra

Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin

interzicerea dreptului de a alege se încalcă prevederile art. 3 al Protocolului

nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea nu a

interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul

nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunii în speță de o anumită funcție sau

profesie.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea

săvârșirii altor fapte penale.

Curtea a apreciat că

în raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și

împrejurările concrete de comitere a acesteia, cuantumului pedepsei la zece ani

este justificat, raportat la dispozițiile art. 72 și 52 C. pen., dându-se

eficiență principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și

profilul socio-moral al inculpatului.

Pe cale de consecință

a menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Așa fiind, prin

Decizia penală nr. 40/A din 15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a fost admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva Sentinței penale

nr. 277 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Arad pronunțată în Dosarul nr.

5103/108/2008.

A fost desființată

sentința apelată în latură penală și rejudecând:

În baza art. 215

alin. (3), (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul

M.I.D. la 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune.

În baza art. 215

alin. (5) C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară de 2 (doi) ani a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei

închisorii.

Au fost menținute în

rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în

apelul procurorului au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata

sumei de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, din contul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în contul Baroului Timiș.

III. Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.I.D. criticând-o ca

nelegală și netemeinică prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond,

arătând că inculpatul nu a avut intenția de induce în eroare societățile, la

acel moment avea disponibil în cont și avea de recuperat TVA, iar interdicția

bancară a intervenit ulterior emiterii filelor CEC. S-a mai arătat că

inculpatul a fost consecvent în declarații, și nu a dorit să-și înșele

partenerii de afaceri și că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive

ale infracțiunii respectiv intenția, astfel că în mod corect instanța de fond a

constatat acest fapt și l-a achitat pe inculpat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, decizia recurată în raport de unicul motiv de critică

invocat și de cazul de casare indicat, Înalta Curte are în vedere că recursul

declarat de M.I.D. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât

printr-un examen complet și convingător al mijloacelor de probă administrate în

cauză, instanța de prim control judiciar a reținut corect situația de fapt

imputată constatând în esență în aceea că la data de 20 februarie 2002 între SC

D. SRL unde inculpatul avea calitatea de administrator și SC S.M.R. SRL Pitești

s-a încheiat un contract pentru livrarea de produse agricole, unde printre

altele se stipula că plata se va face prin CEC. În baza acestui contract SC

S.M.R. SRL a livrat inițial o cantitate de 517 tone de orz în valoare de

1.918.752.856 RON. Pentru achitarea acestei facturi SC D. SRL a emis fila CEC

din 25 februarie 2002, aceasta fiind doar semnată de T.L., lăsându-se necompletate

celelalte date.

Ulterior, în baza

aceluiași contract s-a mai livrat cantitatea de 608,75 tone de produse

agricole, iar pentru plată s-au emis filele CEC

[

în aceleași condiții ca și cel emis în 25

februarie 2003, din 28 februarie 2002 (semnat de M.I.D.) și din 01 martie 2002

(semnat de T.L.)

]

.

Prezentându-se

ulterior cele 3 file CEC pentru plată la B.R. SA, acestea au fost refuzate la

plată din lipsă totală de disponibil în contul SC D. SRL.

În urma cercetărilor

s-a stabilit că pentru emiterea a mai multor CEC-uri fără acoperire în datele

25 februarie 2003 și

26 februarie 2003 s-au trimis somații de către B.R., fiind

încunoștiințat

M.I.D. că se află în interdicție bancară, somații primite și semnate de luare

la cunoștință. Cu toate acestea, inculpatul M.I.D. a continuat să efectueze

plăți pentru produsele achiziționate prin emiterea unor file CEC, deși cunoștea

că nu există disponibil în cont.

În consecința celor sus arătate în mod legal

instanța de apel a statuat că fapta inculpatului săvârșită sub imperiul unei

singure rezoluții delictuoase și în stare de recidivă postexecutorie întrunește

în drept elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută și

pedepsită de art. 215 alin. (3), (4) raportat la art. 215 alin. (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

Se mai reține că

pedeapsa stabilită într-un cuantum de 10 ani închisoare, așadar la limita

minimă a textului de lege sancționator, este aptă în totalitate să satisfacă

scopurile și finalitățile definitive prin dispozițiile art. 52 C. pen.,

respectiv să asigure efectiva reeducare a recurentului inculpat, cât și să

prevină săvârșirea de noi infracțiuni.

Pe de altă parte,

cuantumul acesteia și modalitatea de executare în regim de detenție sunt

subsumate tuturor criteriilor de individualizare judiciară prev. de art. 72 C.

pen., fiind avute în vedere în mod corespunzător gradul de pericol social

generic și concret al faptelor comise, caracterul repetat al acestora,

dimensiunile apreciabile ale prejudiciului cauzat părții vătămate, cât și

datele care circumstanțiază persoana recurentului, recidivist în condițiile

recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b C. pen. și cu o poziție

procesuală sinceră.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.D. împotriva Deciziei penale nr.

40/A din 15 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 08 septembrie 2010.