ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5620/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3958 din 13 martie 2000 pronunțată în dosarul

nr. 2604/1999 Judecătoria sectorului 3 București a admis acțiunea civilă

introdusă de reclamanții I.N. și G.C.(reprezentată de I.I.E.) împotriva

pârâtului Consiliul General al Municipiului București, a obligat pe pârât să

lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în sectorul 3, compus din teren în suprafață totală de 726 mp, și a constatat

că reclamanții au devenit proprietari asupra construcției edificată pe terenul

de la nr. 203 A prin accesiune.

Sentința a rămas definitivă prin

decizia civilă nr. 2048/A din 10 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă și de contencios administrativ, și irevocabilă prin decizia civilă

nr. 347 din 18 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

urmare respingerii căilor de atac exercitate de pârâtul Consiliul General al

Municipiului București (apel și, respectiv, recurs).

La 15 septembrie 2003 reclamanții I.N.

și G.C. au cerut îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul

sentinței civile nr. 3958 din 13 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 3

București în sensul înscrierii mențiunii potrivit căreia imobilul este compus,

pe lângă terenul în suprafață de 726 mp, și din construcțiile aflate pe acest

teren.

Au susținut reclamanții că lipsa

menționării construcțiilor ca parte componentă a imobilului constituie o simplă

omisiune în sensul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., dat fiind că prin

considerentele sentinței instanța a avut în vedere procesul verbal de înscriere

în cartea funciară a construcțiilor de la nr. 203/B, acțiunea civilă așa cum a

fost precizată, iar distinct a reținut că reclamanții au devenit proprietari

prin accesiune și asupra construcțiilor de la nr. 203 A.

Prin încheierea din 22 septembrie

2003 dată în dosarul nr. 2604/1999 Judecătoria sectorului 3 București a admis

cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în alin. (2) al

dispozitivului hotărârii, în sensul că a obligat pe pârât să lase reclamanților

în deplină proprietate și posesie imobilul situat în sectorul 3, compus din

teren în suprafață totală de 726 mp și construcțiile existente pe acesta.

Motivând încheierea, judecătoria a

reținut existența omisiunii întrucât în minuta semnată de judecătorul cauzei

s-a menționat admiterea acțiunii precizate, adică cea aflată la fila 42, prin

care reclamanții au solicitat restituirea terenului de 726 mp (compus din două

terenuri de 164 mp și 562 mp) și a casei de locuit situată în S.U., iar cu

privire la casa de locuit de la nr. 203 A au cerut aplicarea dispozițiilor art.

490, art. 492 și art. 494 C. civ., în timp ce dispozitivul hotărârii cuprinde

dispoziții cu privire la restituirea terenului de 726 mp și la constatarea

dreptului de proprietate prin accesiune pentru construcția de la nr. 203 A,

omițându-se construcția de la nr. 203 B retrocedată împreună cu terenul.

Apelul declarat de Municipiul

București, prin Primarul General a fost admis de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 61 din 21 ianuarie 2004, a

schimbat în tot încheierea primei instanțe în sensul că a respins cererea de

îndreptare a erorii materiale prin omisiune.

Instanța de apel a statuat că în

cauză nu a existat nici o omisiune de pronunțare în sensul reclamat de

prevederile art. 281

2

C. proc. civ., instanța de fond pronunțându-se

asupra acțiunii reclamanților așa cum a fost ea precizată, nefiind admisibil

ca, în afara cadrului dedus judecății, să se pretindă printr-o încheiere de

rectificare o cerere nouă privind restituirea construcțiilor.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs reclamanții I.N. și G.C. solicitând casarea acesteia pentru

cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând recursul, reclamanții

susțin în primul rând nelegalitatea deciziei atacate constând în faptul că în

apel nu a figurat ca parte Consiliul General al Municipiului București, care a

avut asemenea calitate cu prilejul judecării fondului soluționat prin sentința

civilă nr. 3958 din 13 martie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 3

București.

În al doilea rând, ca motiv de

nelegalitate, reclamanții susțin că au fost încălcate dispozițiile art. 281 și

ale art. 281

2

C. proc. civ. prin neobservarea faptului că instanța

de fond s-a pronunțat și asupra construcțiilor, numai pe cale de omisiune

acestea nefiind menționate în dispozitivul sentinței, cererea de îndreptare a

erorii materiale fiind astfel justificată, nefiind o cerere nouă situată în

afara cadrului judecății.

Recursul nu este întemeiat.

Din lucrările dosarului nr.

3292/2003 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, soluționat prin

decizia recurată, rezultă că pârâtul Consiliul General al Municipiului

București a fost citat în calitate de intimat, hotărârea dată fiindu-i astfel

opozabilă, chiar dacă în dispozitiv nu este menționat în mod expres,

finalitatea soluției apelului constând în păstrarea întocmai a sentinței civile

nr. 3958 din 13 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 3 București, adică a

obligației instituite în sarcina Consiliului General al Municipiului București.

Este adevărat că prin acțiune, așa

cum a fost ea ulterior precizată, reclamanții au solicitat restituirea

terenului de 726 mp (compus din terenurile de 164 mp și 562 mp situate la nr.

203 A și 203 B) și a casei de locuit de la nr. 203 B, precum și constatarea

calității lor de proprietari prin accesiune asupra construcției edificate pe

terenul de la nr. 203 A.

Admițând acțiunea precizată prin

sentința civilă nr. 3958 din 13 martie 2000, Judecătoria sectorului 3

București, atât prin minută, cât și prin dispozitiv, a obligat pârâtul

Consiliul General al Municipiului București să lase reclamanților în deplină

proprietate imobilul teren în suprafață de 726 mp situat la nr. 203 A și nr.

203 B și a constatat că reclamanții au devenit proprietari prin accesiune

asupra construcției edificată pe terenul de la nr. 203 A.

În sensul celor dispuse sunt și

considerentele sentinței, din a căror examinare nu rezultă nici o referire la casa

de locuit de la nr. 203 B.

Așadar, soluționând pricina

descrisă, instanța de fond nu a săvârșit vreo greșeală materială în sensul

reglementat prin art. 281 C. proc. civ. în redactarea acesteia de la data

judecății (13 martie 2000), ci, în mod evident, a omis să se pronunțe asupra

uneia din cererile deduse judecății sale, astfel că îndreptarea cerută de

reclamanți în temeiul art. 281 C. proc. civ. este neîntemeiată, prin asemenea

cale neputându-se rezolva un aspect de fond al raporturilor dintre părți întrucât

nu prezintă caracterul unei erori materiale.

Aceeași cerere este inadmisibilă în

măsura în care are ca temei dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.,

care permit completarea hotărârii de însăși instanța care a omis să se pronunțe

asupra unui capăt de cerere, întrucât la data judecării pricinii în fond (13

martie 2000) aceste dispoziții nu erau în vigoare, fiind introduse ulterior

prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru toate cele ce preced decizia

recurată este pe deplin temeinică și legală, iar recursul este nefondat, urmând

a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții

I.N. și G.C. împotriva deciziei civile nr. 61 din 21 ianuarie 2004 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie

2004.