ÎCCJ, Decizia nr. 262/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 septembrie 2003, petentul L.Z. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. de către judecătorii G.S. de la Judecătoria Mediaș, O.S. și L.B. de la Tribunalul Sibiu, M.P., F.S. și M.S. de la Curtea de Apel Alba Iulia, susținând că, prin hotărârile judecătorești pronunțate, magistrații i-au cauzat vătămarea intereselor sale legale. Plângerea a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, prin rezoluția din 25 noiembrie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 214/P/2003, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații G.S., O.S.

și L.B., reținându-se că, sesizați cu acțiunea petentului de sistare a stării de indiviziune asupra unor imobile, în contradictoriu cu frații săi L.I. și L.P., instanțele, în compunerea arătată, au administrat toate probele solicitate de reclamant, în proces fiind respectate dispozițiile legii procesuale civile, așa încât fapta reclamată nu există. Deoarece petentul L.Z. s-a referit în plângere și la judecători ai Curții de Apel Alba Iulia, cauza penală a fost disjunsă cu privire la aceștia, competența de soluționare fiind declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 793/P/2003 din 13 decembrie 2003, secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., față de P.M., S.F.

și S.M., judecători la Curtea de Apel Alba Iulia, cu motivarea că aceștia au pronunțat decizia civilă nr. 2330/2001, cu respectarea prevederilor legale. Împotriva acestei rezoluții, petentul L.Z. a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 74 din 4 mai 2004, a respins plângerea, ca inadmisibilă, cu motivarea că petentul s-a adresat direct instanței de judecată, cu nesocotirea dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., care prevăd procedura prealabilă și obligatorie a verificării soluției primare, de către șeful parchetului de la care aceasta emană. În consecință, nefiind realizate cerințele legale de învestire a instanței, plângerea nu este aptă de a produce efecte juridice.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul L.Z. a declarat recurs, arătând că nu a știut că trebuie să se adreseze și procurorului ierarhic superior, rezoluția atacată, neavând nici un fel de mențiuni, în acest sens. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute, conform art. 275-278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței (...) date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Din economia textului menționat, rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale reglementate, în favoarea părții vătămate, prin art. 277-278 din același cod. Ca atare, are aptitudinea declanșării controlului judecătoresc exclusiv plângerea care privește actul procesual prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., formulată de persoana care își justifică calitatea în condițiile legii. În consecință, neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen. constituie un fine de neprimire a plângerii, de către instanța competentă să judece cauza în fond.

Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menționat, în raport de împrejurarea că normele legale, privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesuală penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea acestora ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească, care le-ar nesocoti. Or, în cauză petentul a sesizat secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu plângerea formulată, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanșeze, în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul competent a dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale.

Așa fiind, în mod corect, instanța sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea pronunțată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. Pe de altă parte, în raport de principiul fundamental al legalității procesului penal, corespunzător în plan particular, principiului general al legalității, consacrat în art. 51 din Constituția României, având în conținut, între altele, respectarea întocmai de către organele judiciare a competenței pe care o au, în temeiul normelor de atribuire a acesteia și exercitarea drepturilor procesuale numai în condițiile legii, apărarea recurentului, privitoare la necunoașterea dispozițiilor art. 275-278 C. proc.

pen., nu poate fi primită. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul L.Z., împotriva sentinței nr. 74 din 4 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 878/2004. Obligă recurentul L.Z. să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 octombrie 2004.