ÎCCJ, Decizia nr. 262/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 262/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 30 septembrie 2003,
petentul L.Z. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. de către judecătorii G.S.
de la Judecătoria Mediaș, O.S. și L.B. de la Tribunalul Sibiu, M.P., F.S. și M.S.
de la Curtea de Apel Alba Iulia, susținând că, prin hotărârile judecătorești
pronunțate, magistrații i-au cauzat vătămarea intereselor sale legale.
Plângerea a fost trimisă spre competentă
soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, prin rezoluția
din 25 noiembrie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 214/P/2003, a dispus
neînceperea urmăririi penale față de magistrații G.S., O.S. și L.B.,
reținându-se că, sesizați cu acțiunea petentului de sistare a stării de indiviziune
asupra unor imobile, în contradictoriu cu frații săi L.I. și L.P., instanțele,
în compunerea arătată, au administrat toate probele solicitate de reclamant, în
proces fiind respectate dispozițiile legii procesuale civile, așa încât fapta
reclamată nu există.
Deoarece petentul L.Z. s-a referit
în plângere și la judecători ai Curții de Apel Alba Iulia, cauza penală a fost
disjunsă cu privire la aceștia, competența de soluționare fiind declinată în favoarea
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin rezoluția nr. 793/P/2003 din 13
decembrie 2003, secția de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale,
pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., față de P.M., S.F. și S.M.,
judecători la Curtea de Apel Alba Iulia, cu motivarea că aceștia au pronunțat
decizia civilă nr. 2330/2001, cu respectarea prevederilor legale.
Împotriva acestei rezoluții,
petentul L.Z. a formulat plângere, în temeiul art. 278
1
C. proc.
pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, prin sentința nr. 74 din 4 mai 2004, a respins plângerea, ca
inadmisibilă, cu motivarea că petentul s-a adresat direct instanței de judecată,
cu nesocotirea dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen., care prevăd
procedura prealabilă și obligatorie a verificării soluției primare, de către
șeful parchetului de la care aceasta emană. În consecință, nefiind realizate
cerințele legale de învestire a instanței, plângerea nu este aptă de a produce
efecte juridice.
Împotriva hotărârii primei instanțe,
petentul L.Z. a declarat recurs, arătând că nu a știut că trebuie să se
adreseze și procurorului ierarhic superior, rezoluția atacată, neavând nici un
fel de mențiuni, în acest sens.
Recursul este nefondat, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 278
1
C.
proc. pen., „după respingerea plângerii făcute, conform art. 275-278, împotriva
rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței (...) date de
procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese
legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data
comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,
la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în
primă instanță”.
Din economia textului menționat,
rezultă cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată
ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale
reglementate, în favoarea părții vătămate, prin art. 277-278 din același cod.
Ca atare, are aptitudinea
declanșării controlului judecătoresc exclusiv plângerea care privește actul
procesual prevăzut de art. 278
1
C. proc. pen., formulată de persoana
care își justifică calitatea în condițiile legii.
În consecință, neparcurgerea
procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen. constituie un fine de neprimire
a plângerii, de către instanța competentă să judece cauza în fond.
Este exclusă orice altă interpretare
a textului legal menționat, în raport de împrejurarea că normele legale,
privind desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de
legea procesuală penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea acestora
ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească, care
le-ar nesocoti.
Or, în cauză petentul a sesizat secția
penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu plângerea formulată, împotriva
rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de
art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanșeze,
în cadrul Ministerului Public, verificarea de către procurorul competent a
dispoziției primare de neîncepere a urmăririi penale.
Așa fiind, în mod corect, instanța
sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea pronunțată nefiind
supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385
9
C.
proc. pen.
Pe de altă parte, în raport de
principiul fundamental al legalității procesului penal, corespunzător în plan
particular, principiului general al legalității, consacrat în art. 51 din
Constituția României, având în conținut, între altele, respectarea întocmai de
către organele judiciare a competenței pe care o au, în temeiul normelor de
atribuire a acesteia și exercitarea drepturilor procesuale numai în condițiile
legii, apărarea recurentului, privitoare la necunoașterea dispozițiilor art. 275-278
C. proc. pen., nu poate fi primită.
În consecință, pentru considerentele
ce preced, conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea
va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2)
din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către
stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de petentul L.Z., împotriva sentinței nr. 74 din 4 mai 2004,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.
878/2004.
Obligă recurentul L.Z. să plătească
statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma
de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi,
18 octombrie 2004.