ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5371/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 septembrie 2003, petentul L.Z. a depus o plângere la parchet împotriva judecătorilor G.S. de la Judecătoria Mediaș, O.S. și L.B., ambii de la Tribunalul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că, prin hotărârile pronunțate într-o cauză civilă, referitoare la sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor casă și teren cu frații săi, i-au cauzat o vătămare a intereselor legale. Prin rezoluția nr. 214/P/2003 din 25 noiembrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații sus-numiți, constatând că în cauza civilă reclamată hotărârile au fost pronunțate, la fond și în apel, pe baza probelor administrate și la cererea petiționarului, inclusiv a unei expertize topografice, astfel încât nu există infracțiunea de abuz în serviciu.

Față de judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia, membri ai completului de judecată din recurs, reclamați prin aceeași plângere pentru respingerea recursului, procurorul a disjuns cauza, sesizând Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția nr. 107/II/2/2004 din 12 februarie 2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea petiționarului L.Z. împotriva soluției de neurmărire din dos.214/P/2003 adoptată la 25 noiembrie 2003. Împotriva acestei din urmă soluții petiționarul a formulat plângere la Curtea de Apel Alba Iulia care, constatând temeinicia și legalitatea rezoluțiilor de neurmărire penală și, respectiv, de respingere a plângerii conform art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., prin sentința penală nr. 16 din 17 iunie 2004 a respins-o, ca nefondată. Hotărârea sus-menționată a fost atacată cu recurs de către L.Z., criticând-o pentru faptul că a fost adoptată fără să fi avut în vedere înscrisurile pe care le-a depus și pentru omisiunea de a constata că organul de urmărire penală a dispus greșit neînceperea urmăririi penale față de judecătorii care, în cursul judecății au înlăturat depozițiile unor martori. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. La dosarul instanței de fond se află înscrisurile, depuse de numitul L.Z., fiind avute în vedere la adoptarea hotărârii recurate. Referitor la critica privind înlăturarea nejustificată a declarațiilor unor martori, propuși de petiționarul L.Z.

la judecata în fond din cauza civilă având ca obiect ieșirea din indiviziune, se constată că atât judecătorul fondului, cât și cei din apel au motivat această măsură, martorii invocați revenind prin declarațiile date la parchet asupra celor susținute inițial la instanță, menționând că cele declarate în fața instanței nu reflectă adevărul. În activitatea de judecător, magistrații reclamați și-au întemeiat hotărârile pe probele legal administrate, dintre care o parte și la cererea petiționarului. Așa cum corect au constatat atât parchetul cât și instanța de fond, nu rezultă din nici un indiciu că hotărârile adoptate în cauza civilă sunt consecința relei credințe a magistraților, activitatea acestora desfășurându-se în limitele legii.

De altfel, în cauza civilă reclamată hotărârea instanței de fond a fost confirmată în căile de atac, fiind respinse apelul și, respectiv, recursul petiționarului. Față de cele ce preced, recursul petiționarului L.Z. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul L.Z. împotriva sentinței penale nr. 16 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2004.