ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1553/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea depusă la

Curtea de Apel Alba Iulia, petentul N.I. s-a plâns împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale dată la 28 noiembrie 2003, în dosarul nr.

164/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe

C.G. ș.a., solicitând desființarea acestei rezoluții și să se dispună

continuarea cercetărilor în vederea tragerii la răspundere a persoanelor ce se

fac vinovate de încălcările semnalate în sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia.

Analizând plângerea depusă,

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că petentul a invocat faptul că a solicitat

intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit asupra unui

apartament situat în Sibiu, prin contractul de vânzare – cumpărare nr.

4119/1997, încheiat cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu, cererea sa de intabulare fiind

respinsă nejustificat prin încheierea de carte funciară nr. 6251 din 8 iunie

2000.

Petentul a susținut că

judecătoarea de carte funciară a comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen., iar soluția de neîncepere a urmăririi penale față de aceasta, disjungerea

și trimiterea cauzei privind pe executorul judecătoresc C.H. ș.a., pentru

efectuarea cercetărilor penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu este

nelegală și netemeinică.

Prin sentința penală nr. 4

din 24 februarie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul N.I. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale dată la 28 noiembrie 2003 în dosarul nr. 164/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe C.G. ș.a, soluție

pe care a menținut-o ca legală și temeinică.

În motivarea acestei

soluții, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că respingerea cererii de

intabulare a fost determinată de împrejurarea că între mențiunile înscrise în

contractul de vânzare - cumpărare și cele înscrise în cartea funciară la

numărul topografic nr. 4104/2/62/1/1 și nr. 4104/2/63/1/1/1 există diferențe,

fapt ce împiedică intabularea contractului menționat în lipsa unei schițe de

plan, întocmită de un expert autorizat și semnată de părțile interesate.

Apelul formulat de petent

împotriva încheierii de carte funciară nr. 6251 din 8 iunie 20002 a

Judecătoriei Sibiu a fost respins prin decizia civilă nr. 1492/2000 a

Tribunalului Sibiu, reținându-se temeinicia considerentelor de fapt și de drept

care au determinat respingerea cererii de intabulare, respectiv lipsa unei

schițe de plan întocmită de un expert autorizat, semnată de toate părțile

interesate potrivit prevederilor legale în vigoare, întrucât procedura de intabulare

este necontencioasă.

Încheierea de carte funciară

a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 251 din 31 ianuarie 2001 a Curții

de Apel Alba Iulia care a constatat nul recursul civil declarat de petiționarul

N.I. întrucât nu s-au respectat prevederile art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termen legal, recurs petiționarul N.I., solicitând admiterea

acestuia, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, rejudecarea cauzei de

către organul competent.

Verificând actele dosarului

cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Din examinarea cauzei

rezultă că, în mod judicios și temeinic motivat, prima instanță a respins, ca

nefondată, plângerea petentului N.I.

Înalta Curte consideră că a

fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror, care au

condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de judecătorul C.G.,

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen. și de disjungere a cauzei și declinarea

competenței cercetărilor penale față de executorul judecătoresc C.H. și

ceilalți la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Criticile formulate de

petiționar au fost examinate în raport cu persoanele și faptele ce s-au pretins

a fi săvârșite de acestea, constatându-se că nu pot fi avute în vedere întrucât

judecătorul de carte funciară a procedat conform normelor imperative prevăzute

în Decretul – Lege nr. 115/1938 privind publicitatea imobiliară și nu se poate

reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor.

Astfel, în cursul lunii

iunie 2003, N.I. a formulat cererea de intabulare a dreptului de proprietate

asupra imobilului situat în Sibiu, conform contractului de vânzare – cumpărare

nr. 4119/1997 încheiat de acesta cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu, care a fost

înregistrată la Secția de Carte Funciară a Judecătoriei Sibiu.

La data de 8 iunie 2000,

prin încheierea nr. 6251, judecătorul de carte funciară G.C. a dispus

respingerea cererii formulate de petiționarul N.I. privind intabularea

dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. 12531

cu nr. top. 4104/2/62/1/1, nr. 4104/2/63/1/1/1 în temeiul contractului de

vânzare cumpărare, întrucât situația prezentată în contract (1 cameră, 1

bucătărie, cămară, hol, baie, terasă, hol, WC, pivniță, șopron, spălătorie)

este diferită de cea existentă în cartea funciară (etaj și subsol).

În consecință, s-a respins

cererea de intabulare întrucât era necesară efectuarea unei schițe de plan

întocmită de un expert autorizat, semnată de părțile vecine și din care să

rezulte întinderea construcției.

Așa încât, judecătorul de

carte funciară a dat o soluție legală și temeinică, în sarcina acestuia

neputând fi reținută vreo faptă care să constituie infracțiune prevăzută de

art. 246 C. pen.

Prin urmare, soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de judecătorul C.G. și de disjungere a

cauzei privind celelalte persoane, pronunțată în dosarul nr. 164/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, este temeinică și legală.

În raport cu situația expusă

și reținută în cauză, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o

soluție legală și temeinică, nefiind incident nici un caz de casare.

Față de aceste considerente,

urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul N.I. împotriva sentinței penale nr. 4 din 24 februarie

2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul petiționar

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 martie 2005.