ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3391/2005

Asupra contestației în

anulare de față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

La data de 02 iunie 2003, N.I.

a formulat plângere penală împotriva numitei G.C., judecător la Judecătoria

Sibiu, secția carte funciară, pe motiv că a săvârșit infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, respingându-i intabularea contractului

de vânzare cumpărare a apartamentului din Sibiu, încheiat cu fosta R.A.G.C.L.

Sibiu.

Au fost efectuate acte

premergătoare privind plângerea acestuia de către Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia și prin rezoluția din 28 noiembrie 2003, adoptată în dosarul

nr. 164/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.C., privind

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a dispus disjungerea

cauzei și declinarea competenței cercetărilor penale față de executorul

judecătoresc C.H., F.M., B.O., A.M. și M.C., în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sibiu.

S-a reținut că, în cursul

lunii iunie 2000, la secția de carte funciară a Judecătoriei Sibiu a fost

înregistrată la nr. 6251 cererea de intabulare a dreptului de proprietate

asupra imobilului, conform contractului de vânzare – cumpărare, având nr. 4119/1997,

încheiat de N.I. cu fosta R.A.G.C.L. Sibiu.

La data de 08 iunie 2000,

prin încheierea 6251, judecătorul de carte funciară G.C., a respins cererea lui

N.I., privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în

C.F 12531 cu nr. top. 4104/2/62/I/1, 4104/2/63/I/1, în temeiul contractului de

vânzare cumpărare, deoarece, situația prezentată în contract (o cameră, o bucătărie,

cămară, hol, baie, terasă, hol, WC, etc.) este diferită de cea existentă în

cartea funciară (etaj și subsol).

S-a procedat la respingerea

intabulării, întrucât era necesară și oportună efectuarea unei schițe de plan

întocmită de un expert autorizat, semnată de părțile vecine și care să reflecte

întinderea construcției.

Judecătorul de carte

funciară a procedat conform Decretului Lege nr. 115/1938, privind publicitatea

imobiliară, respectând întru-totul prevederile legii, astfel că s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de acesta, iar cu privire la executorul

judecătoresc C.H. ș.a., s-a disjuns cauza și s-a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Sibiu potrivit calității persoanei și faptelor pentru

care se plânge.

Această soluție a fost atacată

de către N.I. și procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, care a respins plângerea acestuia, ca nefondată, prin rezoluția din

06 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul 1067/II/2/2003.

Împotriva celor două

rezoluții, s-a formulat plângere la Curtea de Apel Alba Iulia, care prin

sentința penală nr. 4 din 24 februarie 2004, a respins plângerea, ca nefondată,

potrivit dispozițiile art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., pe

considerent că, soluțiile adoptate în cauză de organul de urmărire penală sunt

legale și temeinice.

Această soluție a fost

atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care

examinând actele și lucrările de la dosar, în raport de sentința pronunțată, la

data de 03 martie 2005, a pronunțat decizia nr. 1553, prin care a respins, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul N.I., pe considerent că, motivele

invocate nu sunt întemeiate, deoarece în mod corect s-a apreciat că nu se

impune intabularea, întrucât era necesară efectuarea unei schițe de plan

întocmită de un expert autorizat, semnată de părțile vecine și din care să

rezulte întinderea construcției.

Ca atare, apreciind că

soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul declarat a fost

respins, ca nefondat.

Decizia nr. 1553 din 03

martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost atacată

cu contestația în anulare de către N.I., fără a se arăta motivele pe care se

întemeiază aceasta.

Examinând conținutul

contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., se

constată că aceasta nu este întemeiată și urmează să fie respinsă, pentru

considerente ce vor fi expuse mai jos.

Potrivit art. 386 C. proc.

pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive se face în

următoarele cazuri:

când procedura de citare a

părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu

a fost îndeplinită conform legii;

când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

când instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetarea procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i

1

) (prescripție, amnistie,

plângere prealabilă, înlocuirea răspunderii penale, cauză de nepedepsire), cu

privire la care existau probe în dosar;

când împotriva unei persoane

s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Văzând practicaua deciziei,

rezultă că la termenul de judecare a recursului din data de 03 martie 2005,

petiționarul a fost prezent.

Față de dispozițiile

imperative ale dispozițiile art. 386 C. proc. pen., în care se arată cazurile

în care se poate face contestație în anulare și aceasta să fie întemeiată,

potrivit actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că N.I., nu se află în

nici una din situațiile prevăzute în textul de lege arătat, deoarece a fost

prezent la judecarea recursului, nu sunt pronunțate în cauză hotărâri

potrivnice, iar el a avut calitatea de parte vătămată.

Așa fiind, și cum

contestatorul nu se află în nici una din situațiile arătate de art. 386 C.

proc. pen., că în cauză a fost pronunțată o decizie legală și temeinică,

contestația în anulare formulată se va respinge, ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 189

și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de N.I. împotriva deciziei penale nr. 1553 din

03 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București, secția penală,

în dosarul nr. 1323/2004.

Obligă pe condamnatul

contestator la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 31 mai 2005.