ÎCCJ, Decizia nr. 308/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin memoriul, cu care s-a adresat

Ministerului Justiției - Direcția Judiciară, petiționarul S.M. a formulat

plângere împotriva judecătorilor M.P. și F.S. de la Curtea de Apel Alba Iulia, precum și împotriva judecătorilor V.A. și N.M. de la Tribunalul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., făcând referire și la M.C., judecător la Judecătoria Mediaș.

În urma transmiterii memoriului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul desemnat să soluționeze

plângerea, pentru care a fost format dosarul nr. 10709/2455/2002 al secției de

urmărire penală și criminalistică, a propus, prin referatul din 15 mai 2002, să

fie respinsă plângerea, ca neîntemeiată.

La solicitarea petiționarului, prin

adresa nr. 10709/2455 din 29 mai 2003, i s-a comunicat că plângerea a fost

respinsă, deoarece, din verificările efectuate, nu au rezultat elemente care să

confirme comiterea vreunei fapte penale.

Prin cerere adresată Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care a fost înregistrată la data de 20 noiembrie 2003,

petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției de respingere a plângerii

formulate împotriva celor cinci judecători.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 178 din 6 iulie 2004, a respins plângerea, ca

inadmisibilă, cu motivarea că din examinarea actelor dosarului rezultă că, în

fapt, petiționarul a formulat plângere la instanță, împotriva referatului

întocmit de procuror, la data de 15 mai 2002, prin care s-a propus respingerea

plângerii îndreptate de el împotriva judecătorilor de la cele 3 instanțe, iar

potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., este posibil să fie

atacate la instanță, numai rezoluțiile sau ordonanțele procurorului.

Împotriva sentinței, petiționarul a

declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, așa cum corect s-a

subliniat prin considerentele sentinței, din actele dosarului rezultă că, prin

plângerea sa, petiționarul a atacat referatul din 15 mai 2002, prin care

procurorul căruia i s-a repartizat să soluționeze plângerea formulată împotriva

celor 5 judecători, a propus respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Or, în raport cu prevederile art. 278

1

C. proc. pen., plângerea poate fi adresată instanței, după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 - 278, numai împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței de netrimitere în judecată ori, după

caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, iar nu și împotriva referatelor

prin care se propune respingerea plângerii.

Așa fiind, în mod corect s-a

apreciat de prima instanță, că plângerea este inadmisibilă, iar ca urmare, și

recursul a devenit inadmisibil, cât timp exercitarea lui are ca obiect o

plângere a cărei soluționare încă nu revenea competenței instanței de a o

soluționa.

În consecință, urmează a se dispune

respingerea recursului, ca inadmisibil, cu obligarea petiționarului să

plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul S.M., împotriva sentinței nr. 178 din 6 iulie 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să plătească

statului, suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2004.