ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3102/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 10 octombrie 2003, reclamanta N.L. a contestat hotărârea nr. 6783/4177 din 6

august 2003, prin care pârâta Casa de Pensii a municipiului București i-a

respins cererea de constatare a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că tatăl său a fost detașat din comuna Cetatea Albă, în

județul Buzău, împrejurare care constituie o strămutare forțată din localitatea

de domiciliu.

Prin cererea depusă la data

de 18 noiembrie 2003, reclamanta a precizat că perioada pentru care solicită

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, este cuprinsă între luna

octombrie 1943 și 6 februarie 1948.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2040 din 2 decembrie 2003,

a admis în parte acțiunea; a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să

emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 martie 1944 - 6 martie 1945,

reținând că reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c)

din lege, numai pentru această perioadă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta, susținând că instanța a greșit, admițând în parte

acțiunea reclamantei, în lipsa unor probe concludente și cu atât mai mult, cu

cât acțiunea în contencios administrativ nu este o acțiune în constatarea

drepturilor.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legii,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții etnice.

Din certificatul de naștere

rezultă că reclamanta s-a născut la 30 iulie 1937 în U.R.S.S. - Cetatea Albă și

este fiica lui N.P. și N.V.

Certificatul nr. 2755 din 21

decembrie 1946, emis de Ministerul Educației Naționale - Comisia de Lichidare

Sibiu atestă faptul că N.P., tatăl reclamantei, a funcționat ca învățător

titular în județul Cetatea Albă, în perioadele 1 septembrie 1928 - 28 iunie

1940 și 10 octombrie 1941 - până la evacuarea din martie 1944, situație

confirmată și de ordinul de serviciu nr. 2580 din 23 martie 1944.

Astfel, corect instanța de

fond a stabilit că perioada refugiului, este cuprinsă între 1 martie 1944 și 6

martie 1945, data limită prevăzută de Legea nr. 189/2000, perioadă pentru care

reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din actul

normativ menționat.

În consecință, hotărârea

instanței de fond este temeinică și legală.

Față de cele ce preced,

recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2040

din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2005.