ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 483/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Covasna reclamanta D.J. a chemat în judecată Tribunalul Covasna și Ministerul Justiției solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate în procent de 7% și încasate de pârâți în perioada anterioară datei de 29 martie 2001. Pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. în contul căreia au fost virate sumele reținute din salariul reclamantei. C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a C.N.A.S.

Tribunalul Covasna prin sentința civilă nr. 1592 din 20 decembrie 2002 a admis acțiunea și a obligat pârâții și chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să-i achite suma de 3.962.836 lei cu titlu de plată neachitată pentru perioada 1 ianuarie–19 martie 2001, cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000. A respins cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S. și a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. În esență, instanța a reținut că reclamanta beneficiază în mod gratuit de asistență medicală potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (1) și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției a fost apreciată ca nefondată deoarece reclamanta este asigurată la chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

prin formularea unei cereri de înscriere ca asigurat, care după semnare a devenit contract. Mai mult, sumele reținute au fost virate în contul chematei în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. care trebuie să fie obligată alături de Ministerul Justiției la restituirea lor. Instanța a apreciat ca nefondată și cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S., deoarece chemata în garanție C.N.A.S. nu a colectat contribuția de asigurări de sănătate și nu a plătit serviciile medicale pentru magistrați și personalul auxiliar. Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Criticând sentința, pârâtul Ministerul Justiției a considerat că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 145/1997 care nu au inclus magistrații și personalul auxiliar în categoria persoanelor care beneficiază de gratuitățile prevăzute de această lege.

În recursul său chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. arată că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate. Se mai arată că magistrații și personalul auxiliar nu beneficiază de scutirea plății contribuției la asigurările de sănătate deoarece nu au fost incluși, de lege, în categoria persoanelor care beneficiază de această scutire. Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 406 R din 25 martie 2003 a respins ambele recursuri ca nefondate. În motivarea deciziei instanța de recurs a reținut că gratuitatea asistenței medicale cuprinsă în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 este o normă specială, care nu poate fi modificată de o normă generală, respectiv Legea nr. 145/1997.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 1592 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna și a deciziei civile nr. 406 R din 25 martie 2003 a Curții de Apel Brașov considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998 precum și în Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. De asemenea, se susține că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada achitării contribuției lunare la fondul de asigurări de sănătate. Se mai invocă și faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și, totodată, obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca urmare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință, pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut faptul că, atât în considerentele hotărârilor atacate, cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, însă interpretarea lor este total diferită. Astfel printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, urmează a se reține următoarele : Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare ale acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la 20 iulie 1996, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 65-807 C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume că beneficiile gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din aceeași lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau care nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Prin urmare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și cea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai sus enunțate, încălcând esențial legea, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Așa fiind, față de considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, iar pe fond a se respinge acțiunea reclamantei și cererile de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 406 R din 25 martie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și a sentinței civile nr. 1592 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna. Casează hotărârile atacate și în fond respinge acțiunea reclamantei D.J. precum și cererile de chemare în garanție. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării hotărârilor criticate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2005.