ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 483/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Covasna reclamanta D.J. a chemat în judecată Tribunalul Covasna și Ministerul

Justiției solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor reținute cu

titlu de contribuție la asigurările de sănătate în procent de 7% și încasate de

pârâți în perioada anterioară datei de 29 martie 2001.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus la

dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive și cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. în contul căreia

au fost virate sumele reținute din salariul reclamantei.

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat

întâmpinare și cerere de chemare în garanție a C.N.A.S.

Tribunalul Covasna prin sentința

civilă nr. 1592 din 20 decembrie 2002 a admis acțiunea și a obligat pârâții și

chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să-i achite suma de 3.962.836 lei cu

titlu de plată neachitată pentru perioada 1 ianuarie–19 martie 2001, cu dobânda

legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000. A respins cererea de chemare în garanție

formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S. și a respins excepțiile

lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

În esență, instanța a reținut că

reclamanta beneficiază în mod gratuit de asistență medicală potrivit

dispozițiilor art. 99 alin. (1) și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de Ministerul Justiției a fost apreciată ca nefondată deoarece

reclamanta este asigurată la chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin formularea

unei cereri de înscriere ca asigurat, care după semnare a devenit contract. Mai

mult, sumele reținute au fost virate în contul chematei în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

care trebuie să fie obligată alături de Ministerul Justiției la restituirea

lor.

Instanța a apreciat ca nefondată și

cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.,

deoarece chemata în garanție C.N.A.S. nu a colectat contribuția de asigurări de

sănătate și nu a plătit serviciile medicale pentru magistrați și personalul

auxiliar.

Împotriva sentinței au declarat

recurs pârâții Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Criticând sentința, pârâtul

Ministerul Justiției a considerat că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor Legii nr. 145/1997 care nu au inclus magistrații și

personalul auxiliar în categoria persoanelor care beneficiază de gratuitățile

prevăzute de această lege.

În recursul său chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

arată că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale

pasive invocate. Se mai arată că magistrații și personalul auxiliar nu

beneficiază de scutirea plății contribuției la asigurările de sănătate deoarece

nu au fost incluși, de lege, în categoria persoanelor care beneficiază de

această scutire.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 406 R din 25 martie 2003 a respins ambele recursuri ca nefondate.

În motivarea deciziei instanța de

recurs a reținut că gratuitatea asistenței medicale cuprinsă în art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 este o normă specială, care nu poate fi modificată de

o normă generală, respectiv Legea nr. 145/1997.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 1592 din 20 decembrie 2002 a

Tribunalului Covasna și a deciziei civile nr. 406 R din 25 martie 2003 a Curții

de Apel Brașov considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

În acest sens se arată că în

conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și în Normele

emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților

se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

De asemenea, se susține că printr-o

interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor

cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada achitării

contribuției lunare la fondul de asigurări de sănătate.

Se mai invocă și faptul că în Legea nr. 145/1997

se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu

domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în

România și, totodată, obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare

că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și

pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata

contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca urmare, se apreciază că prin hotărârile

criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în

vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția

lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În consecință, pentru aceste motive s-a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și, pe

fond, respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut faptul că, atât în considerentele

hotărârilor atacate, cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt

invocate aceleași prevederi legale, însă interpretarea lor este total diferită.

Astfel printr-o interpretare sistematică

a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate,

urmează a se reține următoarele :

Este de necontestat că în conformitate cu

prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30

septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază

în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare ale acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în alineatul al doilea

al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la 20 iulie

1996, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este

prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 65-807 C din 26 mai 1999 emise de

Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, trebuie avute în vedere

aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților

prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii

nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți

cetățenii români cu domiciliul în țară, iar alineatul al doilea arată în mod

imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările

sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege

sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Cu alte cuvinte, din interpretarea

acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care

este voința sa, anume că beneficiile gratuităților pentru magistrați și

personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați, fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i

în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din aceeași lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru

că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri

sau care nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Prin urmare, instanțele care au reținut

în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii

nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea

specială nr. 92/1992 și cea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat

greșit actele normative mai sus enunțate, încălcând esențial legea, lucru ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Așa fiind, față de considerentele mai sus

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite

recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, iar pe fond a se respinge

acțiunea reclamantei și cererile de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei civile nr. 406 R din 25 martie 2003 a Curții de

Apel Brașov, secția civilă, și a sentinței civile nr. 1592 din 20 decembrie 2002

a Tribunalului Covasna.

Casează hotărârile atacate și în fond

respinge acțiunea reclamantei D.J. precum și cererile de chemare în garanție.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de

suspendare a executării hotărârilor criticate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2005.