Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1684/2005

HOTĂRÂRE
10.03.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1684/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1589 din 13 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, a fost condamnat inculpatul S.A.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1)art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) și alin. (3) lit. g), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de furt calificat. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada arestării preventive de la 27 septembrie 2004 la zi.

Inculpatul a fost obligat la 304.790 lei despăgubiri civile către partea civilă SC A.N. SA București. S-a reținut, pe baza probelor administrate, că la data de 26 septembrie 2004, în jurul orei 23,00, inculpatul, împreună cu fratele său Ș.C. și un prieten al acestuia pe nume M., s-au hotărât să sustragă capace de la sistemul de canalizare din municipiul București. Urmare a acestei hotărâri, cei trei s-au deplasat cu autoturismul Dacia 1300 pe strada Mânzului intersecție cu strada Arțarului și au sustras două capace pe care le-au introdus în portbagajul autoturismului. În acest moment au fost surprinși de organele de poliție, inculpatul fiind prins după ce a încercat să fugă circa 100 m. Urmare a declarației inculpatului, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, s-a reținut că acesta a avut o activitate de ajutorare a celorlalți participanți la săvârșirea furtului celor două capace de la sistemul de canalizare.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 24/ A din 14 ianuarie 2005, a respins apelul prin care inculpatul a cerut reducerea pedepsei. Declarând recurs împotriva acestor hotărâri, inculpatul a reiterat motivul de apel, solicitând reducerea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare. Recursul este nefondat. În concordanță cu probele administrate, instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând just în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta. La stabilirea pedepsei, care a fost bine individualizată, s-a avut în vedere persoana inculpatului, cu multiple condamnări anterioare pentru fapte similare, modul în care a fost concepută și realizată activitatea infracțională și valoarea prejudiciului (10.000.000 lei).

Acest ultim criteriu de individualizare a dus la reținerea unor circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În consecință, cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, din pedeapsă urmând a se deduce la zi timpul arestării preventive. Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în care se va include și onorariul avocatului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.A.C. împotriva deciziei penale nr. 24 din 14 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 septembrie la 10 martie 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3606/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 214 din 15 februarie 2006, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat printre alții pe inculpatul D.O.F., la 4 ani închisoar
ÎCCJ 2004-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1586/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrar
ÎCCJ 2003-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 753/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr.596 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.F.
ÎCCJ 2004-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2198/2004
Deliberând asupra recursului de față, constată: Inculpatul G.M. a fost condamnat prin sentința penală nr. 958 din 31 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 5, la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de
ÎCCJ 2004-11-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6383/2004
ani și 3 luni închisoare în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestul preventiv începând cu data de 14 noiembrie 2003. A fost oblig
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă