ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3683/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3683/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3067 din 26 noiembrie 2003, Tribunalul Mureș, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA Turda împotriva pârâtei SC A. SA Târgu-Mureș, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 549.483.816 lei cu titlu de preț neachitat 81.999.504 lei, reprezentând dobânda legală plus 23.674.666 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut că pârâta nu a achitat nici după convocarea la conciliere, suma datorată cu titlu de preț pentru marfa livrată de reclamantă în temeiul contractului nr. 15 din 23 ianuarie 2003, astfel că aceasta urmează a fi obligată, în temeiul art. 1361 C. proc.
civ., la plata contravalorii produselor primite și neachitate, iar în temeiul art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2000 la plata dobânzii legale. Apelul declarat de pârâta împotriva sus-menționatei sentințe a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia nr. 27/ A din 17 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, instanța de apel reținând în fundamentarea soluției că, deși apelanta-pârâtă a fost citată pentru termenul de la 17 februarie 2004 cu mențiunea de a timbra cererea cu 11.812.333 lei și 50.000 lei timbru judiciar, aceasta nu a dat curs obligației legale de timbrare a căii de atac exercitate, astfel că în cauză au devenit incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta SC A. SA Târgu-Mureș, susținând că hotărârea atacată este criticabilă, deoarece instanța de apel nu a ținut seama la pronunțarea soluției, că în apel a contestat din suma de 549.483.816, la care a fost obligată prin sentință cu titlu de preț marfă, numai suma de 200.000.000 lei, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru era semnificativ inferioară celei care i s-a pus în vedere să o achite cu acest titlu (11.812.333 lei) calculată în raport de totalul pretențiilor admise (549.483.816 lei preț și 81.999.504 lei dobânzi). În concluzie, pârâta susține că, atâta timp cât instanța de apel nu a calculat și nu i-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru, numai aferent sumei contestate (200.000.000 lei), soluția de anulare a apelului ca netimbrat este nelegală, motiv prevăzut de art. 304 C. proc.
civ. În consecință, pârâta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și admiterea apelului, pentru motivele arătate. Recursul pârâtei nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că instanța de apel a pus în vedere apelantei-pârâte să timbreze cererea de apel cu suma de 11.812.333 lei taxă judiciară de timbru, obligație neîndeplinită până la termenul stabilit pentru soluționarea apelului declarat de aceasta împotriva sentinței instanței de fond.
Ori, chiar dacă pârâta a contestat în apel, numai suma de 200.000.000 lei și a recunoscut că bine a fost obligată prin sentință la plata diferenței de 349.483.816 lei cu titlu de preț, inclusiv la plata dobânzilor în sumă de 81.999.504 lei, nici o dispoziție legală nu o împiedica să procedeze din proprie inițiativă la recalcularea taxei judiciare de timbru în raport de pretențiile contestate în apel (200.000.000 lei) și să timbreze corespunzător cererea, inclusiv cu timbru judiciar, mai ales în contextul în care dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 statuează că taxa de timbru se achită anticipat, sau conform art. 20 din aceeași lege, cel târziu până la termenul stabilit.
Ca atare, cum pârâta nu a procedat în sensul arătat, justificat instanța de apel, a considerat că în speță au devenit incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea cererii și în consecință a dispus anularea apelului, ca netimbrat. Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SA Târgu-Mureș, împotriva deciziei nr. 27/ A din 13 martie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.