ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1149/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 februarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 377/2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, verificând legalitatea măsurii preventive a inculpatului T.V.I., în conformitate cu dispozițiile art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea acestei măsuri, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea lui de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul T.V.I., care a solicitat prin memoriul înaintat, în scris, din penitenciar, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt și a solicitat punerea sa în libertate, considerând că a executat pedeapsa pentru infracțiunea pe care a săvârșit-o, iar oral, în ședința publică de judecată, prin concluziile apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și să se dispună judecarea lui în stare de libertate. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Se reține astfel că, inculpatul T.V.I. a fost trimis în judecată și condamnat într-o primă fază, prin sentința penală nr. 1572 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Analiza actelor și probelor din dosar atestă faptul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, în cauză neexistând temeiuri care să justifice revocarea acestei măsuri, fiind întrunite cumulativ dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen. Lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de instanță, raportat la gravitatea faptei comise și persoana inculpatului, care a săvârșit fapta fiind ajutat de o persoană minoră. De asemenea, menținerea acestei măsuri este justificată de necesitatea asigurării desfășurării în bune condiții a procesului penal și a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată.

În consecință, recursul declarat de inculpatul T.V.I. nefiind fondat, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge, ca atare și îl va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V.I., împotriva încheierii din 2 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, pronunțată în dosarul nr. 377/2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2005.