ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1149/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 2 februarie

2005, pronunțată în dosarul nr. 377/2002, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, verificând legalitatea

măsurii preventive a inculpatului T.V.I., în conformitate cu dispozițiile art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea acestei măsuri, apreciind că

temeiurile care au determinat arestarea inculpatului nu s-au schimbat și impun

în continuare privarea lui de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în

termenul legal, a declarat recurs inculpatul T.V.I., care a solicitat prin

memoriul înaintat, în scris, din penitenciar, schimbarea încadrării juridice a

faptei reținute în sarcina sa, din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de

furt și a solicitat punerea sa în libertate, considerând că a executat pedeapsa

pentru infracțiunea pe care a săvârșit-o, iar oral, în ședința publică de

judecată, prin concluziile apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii atacate și să se dispună judecarea lui

în stare de libertate.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Se reține astfel că, inculpatul T.V.I.

a fost trimis în judecată și condamnat într-o primă fază, prin sentința penală nr.

1572 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Analiza actelor și probelor din

dosar atestă faptul că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, în cauză neexistând temeiuri care să

justifice revocarea acestei măsuri, fiind întrunite cumulativ dispozițiile art.

148 lit. h) C. proc. pen.

Lăsarea în libertate a inculpatului

ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de

instanță, raportat la gravitatea faptei comise și persoana inculpatului, care a

săvârșit fapta fiind ajutat de o persoană minoră.

De asemenea, menținerea acestei

măsuri este justificată de necesitatea asigurării desfășurării în bune condiții

a procesului penal și a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată.

În consecință, recursul declarat de

inculpatul T.V.I. nefiind fondat, secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va

respinge, ca atare și îl va obliga pe recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul pentru

apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.V.I., împotriva încheierii din 2 februarie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru Cauze cu Minori și

Familie, pronunțată în dosarul nr. 377/2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 februarie 2005.