ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3613/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apelantul B.A. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încunoștințarea instanței. Totodată, s-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B.A. nu au încetat să existe, ci doar s-au schimbat, nefiind aplicabile prevederile art. 139 alin. (2), raportat la art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen., ci dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., privind înlocuirea măsurii preventive. Astfel, chiar dacă din actele și lucrările dosarului rezultă indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, fiind, deci, îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. [(la care face trimitere și art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 145 alin. (1) teza finală C. proc. pen.)], Curtea constată că nu mai este îndeplinită una din condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv existența unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Datele care îl caracterizează pe inculpat, în vârstă de 36 ani, necunoscut cu antecedente penale, absolvent de studii medii, căsătorit, cu un copil minor, în întreținere, cu o bună reputație în relațiile sociale, cu o conduită procesuală corespunzător manifestată, recunoscând și regretând comiterea faptelor, acoperind parțial prejudiciul și exprimându-și disponibilitatea de a repara integral paguba cauzată, mai reține instanța, nu constituie elemente care să conducă la convingerea că acesta ar repeta săvârșirea unor fapte de același gen și nici nu creează temerea că prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generat de rezonanța socială negativă a faptului că persoane asupra cărora planează acuzația comiterii unor fapte de acest gen sunt cercetate în stare de libertate.

Se mai reține că, toate aceste elemente anterior expuse justifică și concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat nu mai corespunde scopului în vederea căruia a fost luată, față de dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., și în raport cu gradul de periculozitate socială a inculpatului, Curtea apreciind că buna desfășurare a procesului penal se poate realiza și cu inculpatul în stare de libertate, înlocuind măsura arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi țara. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând greșita înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanțelor.

Se reține, în esență, că motivele invocate de instanță nu constituie criterii legale pentru înlocuirea măsurii, ele nefiind de natură să justifice faptul că s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Recursul este nefondat. Considerentele avute în vedere de instanța de apel conduc la concluzia că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B.A. s-au schimbat, astfel încât se justifică înlocuirea măsurii sub desfășurare a procesului penal putându-se realiza și cu inculpatul în stare de libertate. Un alt argument, este și acela că toți ceilalți inculpați care au pedepse mai mari decât inculpatul B.A., sunt judecați în stare de libertate, așa încât pentru a se asigura un tratament juridic egal al inculpaților din recurs, alături de celelalte argumente arătate se impune că și judecarea inculpatului B.A.

să se facă în stare de libertate. În consecință, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 3 iunie 2005 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 3 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 1414/2005, privind pe inculpatul B.A. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2005.