ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 805/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 25 din 26

iunie 2003, a Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Județene Brăila

s-a admis excepția de tardivitate a emiterii deciziei de imputare nr. 1128 din

2 iulie 2002, emisă de Direcția Serviciilor Publice a orașului Ianca, județul

Brăila și ca urmare a fost anulată această decizie prin care a fost imputată

contestatoarei S.D., suma de 943.837.249 lei.

Prin decizia nr. 489 din 16

septembrie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a României a

respins recursurile jurisdicționale declarate împotriva sus menționatei

sentințe, de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului

Brăila și de Direcția Serviciilor Publice a orașului Ianca, obligând-o pe

aceasta din urmă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3 milioane lei

către intimata S.D.

Pentru a se pronunța astfel,

secția jurisdicțională a reținut că decizia de imputare a fost emisă cu

încălcarea termenului de 60 de zile (termen de prescripție extinctivă) prevăzut

de art. 108 alin. (2) C. muncii. Din raportul nr. 231 din 26 februarie 2002,

semnat de conducătorul unității - Direcția Serviciilor Publice, rezultă că s-a

luat act de existența prejudiciului format din debite prescrise și de anularea,

ca netimbrate, a unor acțiuni în justiție pentru recuperarea debitelor.

Termenul de 60 de zile nu poate fi prorogat, pe motiv că nu s-a stabilit în mod

cert cuantumul pagubei, iar faptul că unitatea nu a avut consilier juridic în

acea perioadă, nu poate constitui motiv de suspendare a termenului.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei decizii au declarat recurs, atât Procurorul general financiar,

cât și Direcția Serviciilor Publice Ianca.

Ambii recurenți au arătat,

în esență, că instanța de recurs jurisdicțional a dat o interpretare greșită

dispozițiilor art. 108 alin. (2) C. muncii și că ar fi putut fi invocată

tardivitatea emiterii deciziei de imputare, exclusiv cu privire la suma de

5.696.769 lei, deoarece aceasta este suma identificată, ca fiind prescrisă prin

referatul nr. 231 din 26 februarie 2002, reținut în motivarea hotărârilor

ambelor instanțe. În opinia recurenților, termenul de 60 de zile în privința

sumei de 878.275.742 lei (din totalul de 943.837.249 lei pentru care s-a emis

decizia de imputare) trebuia calculat de la data aducerii la cunoștința Direcției

Serviciilor Publice, a prejudiciilor reprezentând debitele prescrise prin

referatele nr. 745 din 9 mai 2002 și nr. 933 din 5 iunie 2003.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei nr. 489 din 16

septembrie 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi.

Recursurile sunt nefondate,

astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., vor fi respinse în consecință.

Potrivit art. 108 alin. (2)

din Legea nr. 10/1972 (Codul Muncii în vigoare la momentul emiterii deciziei de

imputare): „termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de

zile de la data când cel în drept să emită decizia, a luat cunoștință de

producerea pagubei”.

Atât instanța de fond

(Colegiul jurisdicțional Brăila), cât și instanța de recurs jurisdicțional au

interpretat și aplicat corect dispozițiile legale mai înainte citate.

Legiuitorul a înțeles să

raporteze termenul de emitere a unei decizii de imputare la momentul (data)

luării la cunoștință de producerea pagubei, și nu la cel al cunoașterii întinderii

prejudiciului. Cel în drept să emită decizia de imputare are obligația ca în

termenul prevăzut de lege să întreprindă toate cercetările necesare pentru

stabilirea cuantumului pagubei și identificarea celor vinovați de producerea

ei.

În speță, s-a luat

cunoștință de existența prejudiciului, la data de 26 februarie 2002, conform

referatului nr. 231, semnat de conducătorul unității, iar decizia de imputare nr.

1128, în sarcina intimatei (fost șef birou financiar contabil), a fost emisă la

2 iulie 2002.

Întrucât termenul prevăzut

în mod imperativ de dispozițiile art. 108 fostul C. muncii, a fost depășit, în

mod corect instanța de recurs jurisdicțional a menținut, ca legală și temeinică,

soluția Colegiului jurisdicțional Brăila, de anulare, ca tardivă, a deciziei de

imputare în discuție.

Sub aspectul termenului de

emitere a deciziei de imputare în discuție, apar ca nerelevante, referatele nr.

745 din 9 mai 2002 și nr. 933 din 5 iunie 2003, invocate de recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a

României și de Direcția Serviciilor Publice Ianca, județul Brăila, împotriva

deciziei nr. 489 din 16 septembrie 2003, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională,

ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2005.