ÎCCJ, Decizia nr. 152/2004

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2000, S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, să se dispună anularea deciziei nr. 1282 din 27 septembrie 2000, cu privire la pct. 2 din această decizie, prin care i s-a respins plângerea formulată referitor la suma de 2.888.742.204 lei, reprezentând penalități calculate potrivit O.G. nr. 68/1997, republicată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a relevat că, așa cum rezultă din procesul-verbal de control din 15 mai 2000, pentru perioada mai 1999 – martie 2000, a depus cu regularitate la organul fiscal, în termenul prevăzut de lege, declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat, cu excepția celor din lunile iunie 1999, august 1999, ianuarie 2000 și februarie 2000, pentru aceste patru luni achitând, însă, integral și anticipat scadenței, taxele și impozitele datorate, motiv pentru care nu i s-a notificat depășirea termenului legal de depunere a declarației de impunere. Învederându-se că această omisiune a organului fiscal reprezintă acordul acestuia, în sensul inexistenței vreunei obligații fiscale a reclamantei către bugetul de stat, s-a cerut să se constate că obligarea sa la plata penalităților de întârziere este lipsită de temei legal.

Prin întâmpinarea din 2 februarie 2001, Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Brăila au cerut respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând că penalitățile aplicate reclamantei au avut ca temei prevederile art. 13 din O.G. nr. 68/1997, republicată, prin care s-a instituit o sancțiune de sine stătătoare pentru nedepunerea declarațiilor în termenul legal. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 81 din 11 mai 2001, a admis contestația formulată de S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila, dispunând anularea în parte a pct. 2 din decizia nr. 1282 din 27 septembrie 2000 a Ministerului Finanțelor.

Ca urmare, au fost menținute penalitățile datorate, numai pentru luna februarie 2000, în limita sumei de 190.593.818 lei. S-a motivat că, față de concluziile raportului de expertiză contabilă, apreciate ca fiind corecte, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, se impune a se reține că reclamanta a achitat, până la data scadenței lor, impozitele și taxele calculate pentru lunile iunie 1999, august 1999 și ianuarie 2000. S-a relevat că la această concluzie conduce și faptul că, la termenele de depunere a declarațiilor, nu mai existau impozite și taxe datorate de reclamantă, astfel că nici penalități la acestea nu mai puteau fi calculate. Conchizându-se, s-a învederat că, în raport cu analiza datelor existente pentru luna februarie 2000, se poate reține că reclamanta datorează bugetului statului penalități de întârziere, pe timp de 4 zile, în sumă totală de 190.593.818 lei.

Prin decizia nr. 974 din 11 martie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, a casat sentința și, în fond, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila. Prin considerentele acestei decizii, invocându-se dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 68 din 28 august 1997, republicată, privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe, s-a relevat că depunerea declarației de impozite și taxe cu întârziere de până la 30 de zile inclusiv, față de termenul legal stabilit, se penalizează cu 10% din impozitul sau taxa datorată sau stabilită din oficiu.

S-a învederat că susținerea reclamantei că această prevedere nu i-ar fi aplicabilă, pentru că a achitat obligațiile de plată la buget, chiar dacă a depus cu întârziere declarațiile privind aceste obligații, nu poate fi primită, întrucât penalitățile au fost calculate pentru nedepunerea în termen a unor astfel de declarații, iar plata sumelor datorate nu suspendă obligația pârâtului de a depune declarațiile de impozite și taxe prevăzute în art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 68/1997, republicată. În fine, s-a subliniat că norma juridică privind nedepunerea în termen a acestor declarații cuprinde o sancțiune de sine stătătoare. Împotriva acestei decizii, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție a declarat recurs în anulare.

Invocându-se dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, s-a susținut că decizia instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, precum și că este și vădit netemeinică. În acest sens, s-a relevat că instanța de control judiciar nu a ținut seama de completarea adusă prin O.G. nr. 11/2001 O.G. nr. 68/1997, în sensul că, la art. 13 din această ultimă ordonanță, s-a introdus alin. (1 1 ), prin care s-a stabilit că „penalitățile aplicate, potrivit alin. (1) al art. 13, pentru depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe nu pot să depășească suma de 50 de milioane lei, în cazul persoanelor juridice”.

Învederându-se că din această dispoziție a legii rezultă că depunerea cu întârziere a declarațiilor de impozite și taxe atrage o sancțiune de sine-stătătoare, care se aplică chiar dacă obligația de plată a datoriilor fiscale ar fi fost adusă la îndeplinire anterior datei scadenței, s-a subliniat, totodată, că totalul penalităților aplicabile nu putea să depășească suma de 50 milioane lei. Ca urmare, s-a arătat că se impunea micșorarea cuantumului penalităților aplicate reclamantei până la plafonul stabilit prin art. 13 alin. (1 1 ) din O.G. nr. 68/1997, completată prin O.G. nr. 11/2001. În concluzie, s-a cerut casarea în parte a deciziei atacate și a sentinței, în sensul menținerii obligației de plată a penalităților de întârziere de către S.N.P.

P. SA, sucursala P.E. Brăila numai în cuantum de 50 milioane lei. Recursul în anulare nu este fondat. Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 68/1997, privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe, „depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe se penalizează (...) cu 10% din impozitul sau din taxa datorată sau stabilită din oficiu, după caz, dacă declarația este depusă cu o întârziere de până la 30 de zile, inclusiv, față de termenul legal stabilit”. Este adevărat că prin alin. (1 1 ), introdus în articolul menționat prin O.G. nr. 11/2001, s-a prevăzut că penalitățile aplicate potrivit alin. (1) al art. 13, pentru depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe nu pot să depășească suma de 50 de milioane lei, în cazul persoanelor juridice”.

Dar, contrar celor susținute prin recursul în anulare, dispozițiile alin. (1 1 ), introduse prin O.G. nr. 11/2001, la art. 13 din O.G. nr. 68/1997, nu sunt aplicabile în cauză. Sub acest aspect, este de observat că procesul-verbal de control, prin care s-au calculat penalitățile de 2.885.742.204 lei, pentru depunerea cu întârziere de către sucursala „P.E.” Brăila a declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat pe lunile iunie, august 1999 și ianuarie-februarie 2000, a fost încheiat la data de 15 mai 2000, fiind înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Brăila, sub nr. 36046 din 26 mai 2000 (dosarul nr. 1563/2003 al Curții de Apel Galați).

Or, așa cum s-a arătat, noua reglementare din alin. (1 1 ) al art. 13 din O.G. nr. 68/1997, a fost introdusă prin O.G. nr. 11/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 461 din 13 august 2001, deci, ulterior consumării raportului de drept fiscal, care s-a produs la datele de depunere cu întârziere a declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat pe lunile menționate. Așa fiind, dispozițiile alin. (1 1 ), introdus, la art. 13 din O.G. nr. 68/1997, prin O.G. nr. 11/2001, nu sunt aplicabile în cauză, pentru că ar însemna ca această din urmă ordonanță să retroactiveze, ceea ce nu ar fi posibil față de prevederile art. 1 C. civ., potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor”, ea neavând putere retroactivă.

Susținerea făcută, în această privință, prin concluziile scrise depuse la dosar de S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Brăila, cum că penalitățile prevăzute de art. 13 din O.G. nr. 68/1997 ar constitui o sancțiune contravențională și că, în acest caz, ar fi aplicabile prevederile art. 12 din O.G. nr. 2/2001, nu are temei legal. Este adevărat că, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001, atunci când, pentru o contravenție se prevede printr-un nou act normativ o sancțiune mai ușoară, se va aplica această din urmă sancțiune contravențională. Dar, dispozițiile textului de lege menționat nu sunt aplicabile în cauză, deoarece penalitățile calculate de organul de control fiscal nu au caracterul unei sancțiuni contravenționale, contravențiile și sancțiunile contravenționale fiind reglementate separat, prin art. 14 din O.G.

nr. 68/1997, pentru care se face trimitere și la reglementarea cadru, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor (Legea nr. 32/1968). În consecință, constatându-se că s-a stabilit corect că reclamanta datorează penalități de întârziere, în cuantum de 2.885.742.204 lei, astfel că soluția instanței de recurs este justă, întrucât, în cauză, nu este aplicabil alin. (1 1 ) al art. 13 din O.G. nr. 68/1997, introdus prin O.G. nr. 11/2001, la care se face referire prin recursul în anulare, urmează ca această cale extraordinară de atac să fie respinsă ca nefondată și să se mențină decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziei nr. 974 din 11 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată, în ședință publică, azi, 26 aprilie 2004.