ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1640/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 2 septembrie 2004, reclamantul B.G.

a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea deciziei de revizuire nr. 280/11059 din 14 iulie 2004, a

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea

privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că prin hotărârea nr. 12380/11059 din 13 mai

2004, pârâta i-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 25 aprilie 1944 - 5 octombrie 1944, însă prin decizia de revizuire

atacată i-a fost respinsă cererea.

Reclamantul consideră

nelegală, decizia de revizuire, întrucât județul Suceava a fost ocupat de

armata sovietică, ca urmare a retragerii armatelor germane și române, comuna

Ciprian Porumbescu fiind ocupată de trupele sovietice, în aprilie 1944, iar

populația evacuată până în luna octombrie 1944.

Prin sentința civilă nr. 2185

din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamantul a fost evacuat de armata sovietică, în timpul

operațiunilor de război, într-o altă localitate, decât cea de domiciliu,

nefiind vorba de persecuții pe motive etnice.

În consecință, instanța a

reținut că situația reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000, neexistând motive de persecuție etnică.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul B.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, se susține că în

mod greșit, instanța de fond a reținut că la evacuarea de către trupele

sovietice, a locuitorilor comunei Ciprian Porumbescu, județul Suceava, în luna

aprilie 1944, nu au existat motive de persecuție etnică. Recurentul apreciază

că strămutarea populației nu a avut legătură cu operațiunile de război.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Potrivit art. 2 din Normele

de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul

în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și

persoanele refugiate.

Dar acest refugiu trebuie să

se fi produs ca urmare a persecuțiilor la care fusese supusă persoana

respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamantul a

fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor

evenimente de război: intrarea și înaintarea pe teritoriul României, a trupelor

sovietice, în cadrul operațiunilor militare din a doua parte a celui de-al

doilea război mondial.

Este de necontestat că și

persoanele care s-au refugiat din localitățile de domiciliu, ca urmare a unor

evenimente de război, au avut de suferit consecințe nefavorabile, decurgând din

situația de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să

acorde drepturi compensatorii, și acestei categorii de persoane.

Astfel, situația în care s-a

aflat reclamatul, în perioada aprilie - octombrie 1944, nu poate fi încadrată

în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În consecință, recursul va

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.G. împotriva sentinței civile nr. 2185 din 18 octombrie 2004, a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2005.