ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4038/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 121 din 1 aprilie 2004, a condamnat pe inculpatul Ț.P. la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 5 ani închisoare, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare, în detenție, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 35 alin. (3) a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 16 noiembrie 2003 până la zi, a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului în baza art. 350 C. proc. pen. S-a constatat că părțile vătămate Ț.A.

și Ț.E. nu au formulat pretenții civile față de inculpat. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea toporului corp delict. În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2003, a obligat inculpatul la plata sumei de 16.738.590 lei către C.A.S. Bihor, iar în baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma de 10.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat și 400.000 lei, în favoarea Baroului de Avocați Bihor. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul Ț.P. a locuit împreună cu fiul său Ț.C. și în decursul timpului între aceștia au apărut unele conflicte, datorită consumului de alcool. În noaptea de 15 noiembrie 2003, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit o ceartă care a determinat-o pe partea vătămată Ț.E., nora inculpatului, să înnopteze la o vecină, unde se afla și fiica sa, acasă rămânând Ț.C.

și fiul său Ț.A. După ce cearta dintre ei s-a potolit, Ț.C. s-a dus să se culce în camera unde dormea și fiul său Ț.A., în vârstă de 13 ani. La un moment dat, după ce Ț.C. s-a culcat, inculpatul a luat o secure, cu muchia căreia l-a lovit de două ori în cap, după care l-a lovit și pe nepotul său Ț.A., care dormea în celălalt pat, după care inculpatul s-a dus liniștit să se culce. Victimele au fost găsite în stare gravă de către Ț.E., care s-a întors dimineața, în jurul orelor 7,00, acasă. Cu ajutorul martorilor B.I. și Ț.V., Ț.E. i-a transportat pe soț și pe fiu la Spitalul Teritorial Beiuș, respectiv la Spitalul județean Oradea, cu mențiunea că Ț.C., pe drum, a și decedat. Potrivit raportului de constatare medico – legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală a Județului Bihor, moartea numitului Ț.C.

a fost violentă, ea s-a datorat contuziei și dilacerării meningo – cerebrale, consecutive unui traumatism cranio – cerebral acut, leziunile de violență descrise s-au putut produce prin lovirea victimei cu un corp dur contondent (probabil muchia unui topor), iar între leziunile constatate și cauza de deces există legătură directă de cauzalitate. Minorul Ț.A. a fost internat la Spitalul Clinic Județean Oradea în perioada 16 noiembrie 2003 – 5 decembrie 2003, cu diagnosticul contuzie cerebrală medie și contuzie cervicală. Apelul declarat de inculpat care a cerut desființarea sentinței și reducerea pedepsei cu motivarea că este bătrân și foarte bolnav a fost respins, prin decizia penală nr. 110/ A din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs. A cerut casarea deciziei și sentinței și având în vedere circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., să se reducă pedepsele. Recursul este fondat pentru alt motiv, acela al aplicării greșite a dispozițiilor art. 65 alin. (1) și art. 64 C. pen. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este o pedeapsă restrictivă de drepturi având ca obiect pierderea temporară a exercițiului drepturilor, la care se referă pedeapsa aplicată. Pedeapsa interzicerii unor drepturi are caracterul de pedeapsă determinată întrucât prevederile legale indică precis, care sunt drepturile care pot forma obiectul acestei sancțiuni.

Din enumerarea drepturilor care pot fi interzise, de natura acestora, este evident că în ce privește aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, instanța judecătorească are obligația de a indica în hotărârea de condamnare, care anume drepturi din cele, prevăzute de art. 64 C. pen., interzice și pe ce durată, în limitele prevăzute de art. 53 pct. 2 lit. a) și c) (de la unu la 10 ani). Omisiunea instanței de a face precizarea drepturilor, care se interzic nu poate fi interpretată în sensul că ea a voit să suspende toate aceste drepturi. Aceasta cu atât mai mult cu cât în speță inculpatul nu a săvârșit infracțiunea ocupând o anumită funcție sau exercitând o anumită profesie de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii.

Sub acest aspect, este evident că sentința și decizia sunt nelegale din moment ce interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., nu putea fi aplicată. Hotărârile apar netemeinice și sub aspectul interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e câtă vreme instanțele nu au motivat necesitatea interzicerii acestor drepturi. Față de cele de mai sus urmează ca cele două hotărâri să fie casate și în rejudecare să fie interzise numai drepturile, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii. Recursul urmează a fi admis și în ce privește redozarea pedepselor. Curtea, apreciază că dată fiind vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale și regretul manifestat, pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni sunt în măsură să realizeze scopul, prevăzut de art. 52 C. pen.

și fără sporul de 5 ani, care urmează a fi înlăturat, urmând ca astfel, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul Ț.P., împotriva deciziei penale nr. 110/ A din 27 mai 2004 a Curții de Apel Oradea. Casează decizia și sentința penală nr. 121/ P din 1 aprilie 2004 a Tribunalului Bihor, cu privire la greșita aplicare a art. 65 C. pen., precum și cu privire la sporul aplicat. Înlătură art. 33 și art. 34 C. pen. și sporul aplicat de 5 ani închisoare. Descontopește pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare în pedepsele componente de 20 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. și 10 ani închisoare pentru infracțiunea, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale aplicată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. În baza art. 33, art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., dispune contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 august 2004.