ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 666/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 4 mai 2004, reclamanta B.D. a chemat în judecată Guvernul României,

cerând a se constata că acesta, în mod nejustificat refuză să anuleze

modificarea art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, adusă prin O.U.G. nr. 49/2001

și obligarea acestuia la anularea textului ordonanței.

În motivarea acțiunii sale,

reclamanta arată, în esență, că textul legal invocat o prejudiciază în

drepturile sale privind calcularea punctajului mediu anual pentru pensia de

asigurări sociale cuvenită pentru munca prestată.

La aceeași dată, în baza

dispozițiilor art. 49 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție în

interesul reclamantei, soțul acesteia, B.N., cerere care a fost admisă în

principiu, în ședința din 23 iunie 2004, conform prevederilor art. 52 C. proc.

civ.

Pârâtul Guvernul României,

la data de 4 iunie 2004, a formulat întâmpinare și a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr.

29/1990.

Curtea de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 348/PI din 23 iunie 2004,

a respins ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei B.D. și intervenția formulată

de B.N., în interesul reclamantei, reținând, în esență, că excepția de

inadmisibilitate invocată în cauză, este întemeiată și că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, care exceptează

de la controlul instanței de contencios administrativ, acte de natura celui

atacat în cauză, întrucât acestea privesc raportul dintre Parlament și Guvern.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen legal, B.D. și B.N., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor lor

de recurs, recurenții susțin că instanța de fond nu a avut în vedere că Legea nr.

29/1990 nu face distincție între actele normative și cele individuale,

dispozițiile acesteia fiind aplicabile și în cazul ordonanțelor guvernului,

nefiind necesară supunerea acestora, controlului de constituționalitate.

Examinând sentința atacată,

în raport cu toate criticile formulate, cu materialul probatoriu administrat în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este necontestat că potrivit

dispozițiilor art. 108 și 115 din Constituția republicată (în Constituția din

1991, art. 107 și art. 114, în vigoare la data emiterii O.U.G. nr. 49/2001),

actele Guvernului sunt hotărârile și ordonanțele.

În timp ce hotărârile se

emit pentru organizarea executării legilor, ordonanțele se emit în temeiul unei

legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar

ordonanțele de urgență pot fi adoptate în situații extraordinare, a căror

reglementare nu poate fi amânată. Așadar, ordonanțele de urgență sunt

rezultatul raporturilor dintre Parlament și Guvern, motiv pentru care o acțiune

în contencios administrativ împotriva unui asemenea act este inadmisibilă, atât

în raport cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cât

și cu a celor constituționale.

Într-adevăr, Legea

contenciosului administrativ nr. 29/1990 nu distinge între categoriile de acte

administrative ce pot fi supuse controlului contenciosului administrativ, în

raport cu sfera de adresabilitate a acestora, respectiv individuale sau

normative, dar aceasta se referă la actele administrative și, totodată,

exceptează de la acest control, actele care privesc raporturile cu Parlamentul.

În același sens sunt și dispozițiile noii legi a contenciosului administrativ (Legea

nr. 554/2004), precum și dispozițiile constituționale [art. 126 alin. (6) din

Constituția republicată].

De altfel, conform art. 146 lit.

d) din Constituția republicată, [art. 144 lit. c) din Constituția din 1991],

Curtea Constituțională este autoritatea care hotărăște asupra excepțiilor de

neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.

Aceste dispoziții își au

sorgintea și în forța juridică diferită a celor două categorii de acte emise de

guvern. În timp ce hotărârile guvernului, sunt emise pentru organizarea și

executarea legilor, ordonanțele reglementează primar relațiile sociale, fiind

acte de guvernare, supuse doar controlului de constituționalitate.

Așadar, în timp ce, în cazul

actelor administrative (individuale sau normative) este statuat în principal un

control de legalitate, în cazul ordonanțelor este prevăzut exclusiv un control

de constituționalitate.

În cauză se constată că, deși

instanța de fond a pus în discuția părților, toate aceste probleme juridice, totuși

recurenții au insistat în soluționarea pricinii pe calea contenciosului

administrativ, motiv pentru care se reține că în mod corect au fost respinse

acțiunea și intervenția formulate de B.D. și B.N., ca inadmisibile.

Prin urmare, constându-se că

toate criticile formulate sunt nefondate, se va respinge recursul declarat în

cauză, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.D. și B.N., împotriva sentinței civile nr. 348/PI din 23 iunie 2004, a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2005.