ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 666/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 mai 2004, reclamanta B.D. a chemat în judecată Guvernul României, cerând a se constata că acesta, în mod nejustificat refuză să anuleze modificarea art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, adusă prin O.U.G. nr. 49/2001 și obligarea acestuia la anularea textului ordonanței. În motivarea acțiunii sale, reclamanta arată, în esență, că textul legal invocat o prejudiciază în drepturile sale privind calcularea punctajului mediu anual pentru pensia de asigurări sociale cuvenită pentru munca prestată. La aceeași dată, în baza dispozițiilor art. 49 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, soțul acesteia, B.N., cerere care a fost admisă în principiu, în ședința din 23 iunie 2004, conform prevederilor art. 52 C. proc.

civ. Pârâtul Guvernul României, la data de 4 iunie 2004, a formulat întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 348/PI din 23 iunie 2004, a respins ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei B.D. și intervenția formulată de B.N., în interesul reclamantei, reținând, în esență, că excepția de inadmisibilitate invocată în cauză, este întemeiată și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, care exceptează de la controlul instanței de contencios administrativ, acte de natura celui atacat în cauză, întrucât acestea privesc raportul dintre Parlament și Guvern.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, B.D. și B.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor lor de recurs, recurenții susțin că instanța de fond nu a avut în vedere că Legea nr. 29/1990 nu face distincție între actele normative și cele individuale, dispozițiile acesteia fiind aplicabile și în cazul ordonanțelor guvernului, nefiind necesară supunerea acestora, controlului de constituționalitate. Examinând sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu materialul probatoriu administrat în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este necontestat că potrivit dispozițiilor art. 108 și 115 din Constituția republicată (în Constituția din 1991, art. 107 și art. 114, în vigoare la data emiterii O.U.G. nr. 49/2001), actele Guvernului sunt hotărârile și ordonanțele. În timp ce hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar ordonanțele de urgență pot fi adoptate în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată. Așadar, ordonanțele de urgență sunt rezultatul raporturilor dintre Parlament și Guvern, motiv pentru care o acțiune în contencios administrativ împotriva unui asemenea act este inadmisibilă, atât în raport cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cât și cu a celor constituționale.

Într-adevăr, Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 nu distinge între categoriile de acte administrative ce pot fi supuse controlului contenciosului administrativ, în raport cu sfera de adresabilitate a acestora, respectiv individuale sau normative, dar aceasta se referă la actele administrative și, totodată, exceptează de la acest control, actele care privesc raporturile cu Parlamentul. În același sens sunt și dispozițiile noii legi a contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), precum și dispozițiile constituționale [art. 126 alin. (6) din Constituția republicată]. De altfel, conform art. 146 lit. d) din Constituția republicată, [art. 144 lit. c) din Constituția din 1991], Curtea Constituțională este autoritatea care hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.

Aceste dispoziții își au sorgintea și în forța juridică diferită a celor două categorii de acte emise de guvern. În timp ce hotărârile guvernului, sunt emise pentru organizarea și executarea legilor, ordonanțele reglementează primar relațiile sociale, fiind acte de guvernare, supuse doar controlului de constituționalitate. Așadar, în timp ce, în cazul actelor administrative (individuale sau normative) este statuat în principal un control de legalitate, în cazul ordonanțelor este prevăzut exclusiv un control de constituționalitate. În cauză se constată că, deși instanța de fond a pus în discuția părților, toate aceste probleme juridice, totuși recurenții au insistat în soluționarea pricinii pe calea contenciosului administrativ, motiv pentru care se reține că în mod corect au fost respinse acțiunea și intervenția formulate de B.D.

și B.N., ca inadmisibile. Prin urmare, constându-se că toate criticile formulate sunt nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.D. și B.N., împotriva sentinței civile nr. 348/PI din 23 iunie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2005.