ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4080/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 143 din 2 martie 2004 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului P.A. la: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. În temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și e) C. pen., ce va fi executată de inculpat cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut măsura arestului preventiv și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv din 1 februarie 2003 la zi. S-a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză. În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 11.325.000 lei din care, 7.325.000 lei reprezintă costul raportului de constatare medico-legală. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul P.A. locuia în comuna Poieni, sat Tranișu împreună cu mama sa, victima P.I., într-o casă cu o singură încăpere. Printre locuitorii satului, ce formează o comunitate rurală destul de restrânsă, era de notorietate faptul că inculpatul și mama sa P.I., întrețin relații sexuale, aspecte ce au fost confirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Astfel, martora G.A., prietenă cu victima, a declarat că aceasta i s-a plâns în mai multe rânduri că fiul ei o constrânge să întrețină relații sexuale. De asemenea, aspecte similare au fost relevate și de declarațiile martorilor P.E. și P.E., fratele respectiv cumnata inculpatului, care locuiesc în vecinătatea casei acestuia. Declarațiile martorilor audiați în cauză au relevat că atât inculpatul cât și victima obișnuiau să consume băuturi alcoolice. Astfel, în seara de 30 ianuarie 2003, inculpatul s-a deplasat la un bar din localitatea Tranișu, deservit de martora M.E. La scurt timp în bar și-a făcut apariția și victima P.I., care s-a așezat însă la o altă masă. Ulterior, la bar a apărut și martorul S.L.

zis „A.L.” care s-a așezat la masă cu victima comandându-i acesteia de băut. La un moment dat martorul S.L. a afirmat că „în seara respectivă o va dezbrăca pe P.I.”, martora M.E. declarând că a apreciat că această afirmație a fost făcută în glumă. La scurt timp după această discuție, martorul și victima au părăsit barul împreună, inculpatul rămânând acolo. Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că, părăsind barul împreună cu victima, martorul a întreținut ori a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta deși neagă acest lucru. Astfel, în jurul orelor 21,00, în casa martorei G.A. a intrat P.I. dezbrăcată de la brâu în jos și cu capul gol, în casă fiind prezenți și martorii P.G.

și H.M. În prezența tuturor P.I. a afirmat că „A.L.” și-a bătut joc de ea, indicând și locul unde s-a petrecut fapta, situat între bar și casa martorei. Auzind cele întâmplate martorii P.G. și H.M. s-au deplasat pe drum, atât pentru a recupera o plasă cu pâine, pe care victima susținea că a pierdut-o la locul faptei, cât și pentru a-l anunța pe inculpatul P.A. de cele întâmplate. Martorii P.G. și H.M. au găsit doar șorțul victimei la locul faptei. În bufet l-au găsit pe inculpatul P.A., pe care l-au luat acasă. Pe drum i-au povestit ce s-a întâmplat cu mama sa. După aceea, inculpatul a ajuns acasă la martora G.A., unde mama sa i-a povestit același lucru, că „A.L.” a violat-o. În jurul orelor 23,00 – 24,00, inculpatul P.A.

și victima P.I. au plecat împreună spre casă, fapt confirmat de martorii G.A., P.G. și H.M. La scurt timp au fost urmați de H.M., care s-a dus și el spre casă, în altă localitate. El a trecut pe lângă locuința inculpatului și l-a văzut pe acesta căzut în zăpadă, lângă un tambur de lemn pentru cablu telefonic situat în drum. Faptul că inculpatul a dormit o vreme acolo rezultă și din declarațiile sale, cât și din ale martorei B.A., ce a auzit din casă pe victimă cerându-i inculpatului să se scoale și să vină în casă. Inculpatul P.A. a recunoscut în primele declarații și cu ocazia unei reconstituiri, că a ajuns acasă în seara respectivă, găsind-o pe mama sa, însă nu a prezentat nici un moment o variantă coerentă asupra modului în care a petrecut timpul după plecarea mamei sale din bar împreună cu învinuitul S.L.

și a declarat că nu își amintește de episodul petrecut în casa martorei G.A. S-a mai reținut că inculpatul a recunoscut inițial că, ajuns acasă, s-a certat cu mama sa și a lovit-o cu pumnii, a forțat-o apoi să iasă din casă, ducând-o prin grădină spre un pârâu de pe un răzor din apropiere. Inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe mama sa în cap și cu o bâtă, luată dintr-un gard, până când aceasta și-a pierdut cunoștința, apoi a târât-o până la pârâu dezbrăcând-o de haine complet, pentru a se crede că a fost violată de cineva iar hainele le-a pus în apropiere. Inculpatul a mai arătat că, în timp ce o târa pe mama sa, aceasta și-a pierdut cizmele din picioare, pe care el le-a recuperat ulterior și le-a pus lângă haine, apoi a mers acasă și s-a culcat.

S-a reținut că, declarația de recunoaștere a inculpatului se coroborează cu alte probe administrate în cauză: procesul-verbal de cercetare la fața locului; raportul de constatare medico-legală; procesul-verbal de reconstituire cât și din comportamentul său de după comiterea faptei. Astfel, încă din seara respectivă, el a încercat să acrediteze ideea că mama sa a dispărut de acasă. Pentru aceasta s-a dus în cursul nopții în două rânduri la martora G.A., întrebând-o dacă mama sa nu este acolo, iar martora i-a replicat că au plecat împreună, iar inculpatul a zis că știe acest lucru, fără încă să ofere explicații asupra modului în care au ajuns să se despartă (inculpatul neagă însă că anterior ar fi fost cu mama sa în casa martorei).

Mai mult, martora G.A. arată că, venind să întrebe de mama sa, inculpatul era „destul de treaz, dar părea speriat și nu îngrijorat de faptul că mama lui nu e”. Cauza decesului victimei a fost refrigerarea, pe corpul victimei fiind găsite 28 de leziuni traumatice: 17 dintre ele au fost produse cu un corp dur, 5 dintre ele au fost produse prin târâre și 4 au fost produse prin cădere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal inculpatul solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și în baza art. 380, raportat la art. 332 C. proc. pen., să se dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, iar în subsidiar admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și în consecință achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., fapta nu există în privința infracțiunii prevăzută de art. 203 C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fapta nu a fost săvârșită de către inculpat în privința infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. c), raportat la art. 174 C. pen. și punerea de îndată în libertate a inculpatului. De asemenea, se solicită, tot în subsidiar, în ipoteza în care se va reține vinovăția inculpatului, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, pentru fiecare infracțiune ca efect al reținerii circumstanței atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a), raportat la art. 76 C. pen.

În motivarea apelului, în esență, se arată că în mod nejustificat au fost respinse și printr-o motivare eronată a excepțiilor procesuale prealabile anterior citirii actului de sesizare în ședința publică din 26 iunie 2003 care se refereau la nulitatea absolută a urmăririi penale datorită încălcării regulilor de competență a organelor de urmărire penală, competența proprie a procurorului, încălcarea dreptului la apărare a inculpatului, la luarea declarației din 1 februarie 2003 în lipsa apărătorului, deși asistența juridică era obligatorie, deoarece era arestat preventiv la data luării declarației, încălcarea dreptului la apărare datorită contrarietății de interese între cele două persoane cercetate în cauză, care au avut desemnat același apărător din oficiu, deși interesele lor erau contrare.

S-a mai invocat, de asemenea, că sentința este nelegală, deoarece instanța nu a avut în vedere întregul material probator aflat la dosarul cauzei atât cel din faza de urmărire penală, cât și de judecată, inculpatul fiind bătut de către organele de urmărire penală pentru a declara că recunoaște faptele comise. În subsidiar, s-a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică, raportat la faptul că în sarcina inculpatului nu s-a reținut nici o circumstanță atenuantă dintre cele prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., precum și împrejurările concrete în care au avut loc evenimentele astfel că în urma reindividualizării sancțiunii aplicate să i se aplice o sancțiune penală sub minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 163/A/2004 Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat. S-a reținut în esență că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia certă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de incest și omor calificat. S-a apreciat ca fiind nefondate și celelalte critici ce vizau restituirea la parchet în baza art. 332 C. proc. pen., cât și individualizarea pedepsei, motivându-se că actele de urmărire penală nu sunt lovite de nulitate ele fiind efectuate de organele competente potrivit legii, iar individualizarea pedepsei corespunzând criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a solicitat restituirea cauzei la parchet în temeiul art. 333 C. proc.

pen., iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 203 C. pen., iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Examinând cauza în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 1 , 18 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu potrivit dispozițiilor alin. (3) al aceluiași articol, constată că recursul este nefondat. Primul motiv de recurs prin care a solicitat restituirea la parchet, dat fiind că unele acte procesuale din faza de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută este nefondat, întrucât astfel cum pe larg a motivat instanța de apel, inculpatului nu i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 6 C. proc.

pen., iar actele întocmite în faza de urmărire penală au respectat dispozițiile prevăzute de art. 213 și art. 224 C. proc. pen. Cu privire la critica privind greșita condamnare prin care inculpatul susține în esență că probele administrate în cauză, nu conduc cu certitudine la vinovăția sa ci mai degrabă profită acestuia potrivit principiului „in dubio pro reo”, cu alte cuvinte susținând că rezultatul la care au ajuns instanțele nu concordă cu probele administrate în cauză, critica examinată prin prisma dispozițiilor pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen., se constată următoarele: În cauză s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarații ale inculpatului, declarații ale martorilor, fotografii, constatare tehnico-științifică, constatare medico-legală.

Concluzia la care au ajuns instanțele a fost aceea că urmare administrării acestor probe s-a reținut o situație de fapt conformă cu realitatea, iar încadrările juridice ale faptelor se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv incest și omor calificat dând sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele au reținut numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întreg materialul probator administrat în cauză și excluzând o ordine de preferință în ceea ce privește valoarea acestora în raport de faza în care au fost administrate.

Verificând probele administrate în cauză și știut fiind că o eroare gravă de fapt constă în esență contradicția evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce spune instanța, se poate conchide că există concordanță între probe și hotărârea dată, că s-a dat eficiență deplină dispozițiilor legale ce reglementează probele și mijloacele de probă. Examinând cauza din oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, motiv pentru care în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 163 din 26 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, cu obligarea inculpatului la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 163 din 26 mai 2004 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 10 august 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2004.