ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4080/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4080/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 143 din 2

martie 2004 a Tribunalului Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului P.A. la:

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și e) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175

lit. c) C. pen.

În temeiul art. 33 și art. 34 C.

pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 15 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și e)

C. pen., ce va fi executată de inculpat cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut măsura arestului

preventiv și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata

arestului preventiv din 1 februarie 2003 la zi.

S-a constatat că părțile vătămate nu

s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în

sumă de 11.325.000 lei din care, 7.325.000 lei reprezintă costul raportului de

constatare medico-legală.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că inculpatul P.A. locuia în comuna Poieni, sat

Tranișu împreună cu mama sa, victima P.I., într-o casă cu o singură încăpere.

Printre locuitorii satului, ce formează o comunitate rurală destul de

restrânsă, era de notorietate faptul că inculpatul și mama sa P.I., întrețin

relații sexuale, aspecte ce au fost confirmate de declarațiile martorilor

audiați în cauză. Astfel, martora G.A., prietenă cu victima, a declarat că

aceasta i s-a plâns în mai multe rânduri că fiul ei o constrânge să întrețină

relații sexuale. De asemenea, aspecte similare au fost relevate și de

declarațiile martorilor P.E. și P.E., fratele respectiv cumnata inculpatului,

care locuiesc în vecinătatea casei acestuia.

Declarațiile martorilor audiați în

cauză au relevat că atât inculpatul cât și victima obișnuiau să consume băuturi

alcoolice. Astfel, în seara de 30 ianuarie 2003, inculpatul s-a deplasat la un

bar din localitatea Tranișu, deservit de martora M.E. La scurt timp în bar și-a

făcut apariția și victima P.I., care s-a așezat însă la o altă masă. Ulterior,

la bar a apărut și martorul S.L. zis „A.L.” care s-a așezat la masă cu victima

comandându-i acesteia de băut. La un moment dat martorul S.L. a afirmat că „în

seara respectivă o va dezbrăca pe P.I.”, martora M.E. declarând că a apreciat

că această afirmație a fost făcută în glumă. La scurt timp după această

discuție, martorul și victima au părăsit barul împreună, inculpatul rămânând

acolo.

Din probele administrate în cauză

rezultă fără dubiu că, părăsind barul împreună cu victima, martorul a

întreținut ori a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta deși neagă

acest lucru. Astfel, în jurul orelor 21,00, în casa martorei G.A. a intrat P.I.

dezbrăcată de la brâu în jos și cu capul gol, în casă fiind prezenți și

martorii P.G. și H.M. În prezența tuturor P.I. a afirmat că „A.L.” și-a bătut

joc de ea, indicând și locul unde s-a petrecut fapta, situat între bar și casa

martorei.

Auzind cele întâmplate martorii P.G.

și H.M. s-au deplasat pe drum, atât pentru a recupera o plasă cu pâine, pe care

victima susținea că a pierdut-o la locul faptei, cât și pentru a-l anunța pe inculpatul

P.A. de cele întâmplate.

Martorii P.G. și H.M. au găsit doar

șorțul victimei la locul faptei. În bufet l-au găsit pe inculpatul P.A., pe

care l-au luat acasă. Pe drum i-au povestit ce s-a întâmplat cu mama sa.

După aceea, inculpatul a ajuns acasă

la martora G.A., unde mama sa i-a povestit același lucru, că „A.L.” a violat-o.

În jurul orelor 23,00 – 24,00,

inculpatul P.A. și victima P.I. au plecat împreună spre casă, fapt confirmat de

martorii G.A., P.G. și H.M.

La scurt timp au fost urmați de

H.M., care s-a dus și el spre casă, în altă localitate. El a trecut pe lângă

locuința inculpatului și l-a văzut pe acesta căzut în zăpadă, lângă un tambur

de lemn pentru cablu telefonic situat în drum.

Faptul că inculpatul a dormit o

vreme acolo rezultă și din declarațiile sale, cât și din ale martorei B.A., ce

a auzit din casă pe victimă cerându-i inculpatului să se scoale și să vină în

casă.

Inculpatul P.A. a recunoscut în

primele declarații și cu ocazia unei reconstituiri, că a ajuns acasă în seara

respectivă, găsind-o pe mama sa, însă nu a prezentat nici un moment o variantă

coerentă asupra modului în care a petrecut timpul după plecarea mamei sale din

bar împreună cu învinuitul S.L. și a declarat că nu își amintește de episodul

petrecut în casa martorei G.A.

S-a mai reținut că inculpatul a

recunoscut inițial că, ajuns acasă, s-a certat cu mama sa și a lovit-o cu

pumnii, a forțat-o apoi să iasă din casă, ducând-o prin grădină spre un pârâu

de pe un răzor din apropiere. Inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe mama sa

în cap și cu o bâtă, luată dintr-un gard, până când aceasta și-a pierdut

cunoștința, apoi a târât-o până la pârâu dezbrăcând-o de haine complet, pentru

a se crede că a fost violată de cineva iar hainele le-a pus în apropiere.

Inculpatul a mai arătat că, în timp

ce o târa pe mama sa, aceasta și-a pierdut cizmele din picioare, pe care el

le-a recuperat ulterior și le-a pus lângă haine, apoi a mers acasă și s-a

culcat. S-a reținut că, declarația de recunoaștere a inculpatului se

coroborează cu alte probe administrate în cauză: procesul-verbal de cercetare

la fața locului; raportul de constatare medico-legală; procesul-verbal de

reconstituire cât și din comportamentul său de după comiterea faptei.

Astfel, încă din seara respectivă,

el a încercat să acrediteze ideea că mama sa a dispărut de acasă. Pentru

aceasta s-a dus în cursul nopții în două rânduri la martora G.A., întrebând-o

dacă mama sa nu este acolo, iar martora i-a replicat că au plecat împreună, iar

inculpatul a zis că știe acest lucru, fără încă să ofere explicații asupra

modului în care au ajuns să se despartă (inculpatul neagă însă că anterior ar

fi fost cu mama sa în casa martorei).

Mai mult, martora G.A. arată că,

venind să întrebe de mama sa, inculpatul era „destul de treaz, dar părea

speriat și nu îngrijorat de faptul că mama lui nu e”.

Cauza decesului victimei a fost

refrigerarea, pe corpul victimei fiind găsite 28 de leziuni traumatice: 17

dintre ele au fost produse cu un corp dur, 5 dintre ele au fost produse prin

târâre și 4 au fost produse prin cădere.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termenul legal inculpatul solicitând admiterea apelului,

desființarea sentinței apelate și în baza art. 380, raportat la art. 332 C.

proc. pen., să se dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii

urmăririi penale, iar în subsidiar admiterea apelului, desființarea hotărârii

instanței de fond și în consecință achitarea inculpatului în baza art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., fapta nu există în privința infracțiunii prevăzută de

art. 203 C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fapta nu

a fost săvârșită de către inculpat în privința infracțiunii de omor calificat,

prevăzută de art. 175 lit. c), raportat la art. 174 C. pen. și punerea de

îndată în libertate a inculpatului. De asemenea, se solicită, tot în subsidiar,

în ipoteza în care se va reține vinovăția inculpatului, aplicarea unei pedepse

sub minimul special prevăzut de lege, pentru fiecare infracțiune ca efect al

reținerii circumstanței atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a), raportat la

art. 76 C. pen.

În motivarea apelului, în esență, se

arată că în mod nejustificat au fost respinse și printr-o motivare eronată a

excepțiilor procesuale prealabile anterior citirii actului de sesizare în

ședința publică din 26 iunie 2003 care se refereau la nulitatea absolută a

urmăririi penale datorită încălcării regulilor de competență a organelor de

urmărire penală, competența proprie a procurorului, încălcarea dreptului la

apărare a inculpatului, la luarea declarației din 1 februarie 2003 în lipsa

apărătorului, deși asistența juridică era obligatorie, deoarece era arestat

preventiv la data luării declarației, încălcarea dreptului la apărare datorită

contrarietății de interese între cele două persoane cercetate în cauză, care au

avut desemnat același apărător din oficiu, deși interesele lor erau contrare.

S-a mai invocat, de asemenea, că

sentința este nelegală, deoarece instanța nu a avut în vedere întregul material

probator aflat la dosarul cauzei atât cel din faza de urmărire penală, cât și

de judecată, inculpatul fiind bătut de către organele de urmărire penală pentru

a declara că recunoaște faptele comise.

În subsidiar, s-a criticat hotărârea

instanței de fond ca fiind netemeinică, raportat la faptul că în sarcina inculpatului

nu s-a reținut nici o circumstanță atenuantă dintre cele prevăzute de art. 74

lit. a) și c) C. pen., precum și împrejurările concrete în care au avut loc

evenimentele astfel că în urma reindividualizării sancțiunii aplicate să i se

aplice o sancțiune penală sub minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 163/A/2004

Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.

S-a reținut în esență că probatoriul

administrat în cauză conduce la concluzia certă că inculpatul se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii de incest și omor calificat.

S-a apreciat ca fiind nefondate și

celelalte critici ce vizau restituirea la parchet în baza art. 332 C. proc.

pen., cât și individualizarea pedepsei, motivându-se că actele de urmărire

penală nu sunt lovite de nulitate ele fiind efectuate de organele competente

potrivit legii, iar individualizarea pedepsei corespunzând criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs inculpatul care a solicitat restituirea cauzei la parchet în temeiul

art. 333 C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 203 C. pen., iar pentru infracțiunea prevăzută

de art. 174 C. pen., achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate analizate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct.

17

1

, 18 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu potrivit

dispozițiilor alin. (3) al aceluiași articol, constată că recursul este

nefondat.

Primul motiv de recurs prin care a

solicitat restituirea la parchet, dat fiind că unele acte procesuale din faza

de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută este nefondat, întrucât

astfel cum pe larg a motivat instanța de apel, inculpatului nu i-au fost

încălcate drepturile prevăzute de art. 6 C. proc. pen., iar actele întocmite în

faza de urmărire penală au respectat dispozițiile prevăzute de art. 213 și art.

224 C. proc. pen.

Cu privire la critica privind

greșita condamnare prin care inculpatul susține în esență că probele

administrate în cauză, nu conduc cu certitudine la vinovăția sa ci mai degrabă

profită acestuia potrivit principiului „in dubio pro reo”, cu alte cuvinte

susținând că rezultatul la care au ajuns instanțele nu concordă cu probele

administrate în cauză, critica examinată prin prisma dispozițiilor pct. 18 al

art. 385

9

C. proc. pen., se constată următoarele:

În cauză s-au administrat

următoarele mijloace de probă: declarații ale inculpatului, declarații ale

martorilor, fotografii, constatare tehnico-științifică, constatare

medico-legală.

Concluzia la care au ajuns

instanțele a fost aceea că urmare administrării acestor probe s-a reținut o

situație de fapt conformă cu realitatea, iar încadrările juridice ale faptelor

se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv incest și omor calificat dând

sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu

valoare de principiu în procesul penal, instanțele au reținut numai acele probe

care reflectă adevărul, ținând seama de întreg materialul probator administrat

în cauză și excluzând o ordine de preferință în ceea ce privește valoarea

acestora în raport de faza în care au fost administrate.

Verificând probele administrate în

cauză și știut fiind că o eroare gravă de fapt constă în esență contradicția

evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce

spune instanța, se poate conchide că există concordanță între probe și

hotărârea dată, că s-a dat eficiență deplină dispozițiilor legale ce

reglementează probele și mijloacele de probă.

Examinând cauza din oficiu nu se

constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, motiv pentru care în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr.

163 din 26 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, cu obligarea inculpatului la

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 163 din 26 mai 2004 a

Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 10 august

2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 august 2004.