Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3303/2005

HOTĂRÂRE
26.05.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3303/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 76 din 3 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul R.A.C. după cum urmează: - la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen. - la 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 21 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele mai sus stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu consecințele prevăzute de art. 64 și art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 28 martie 2004 la zi. S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 21.500.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța hotărârea de mai sus, instanța de fond a reținut că, în data de 27 martie 2004, inculpatul R.A.C. și-a vizitat părinții la locuința lor din localitatea Mintiu Gherlii, și a primit de la mama lui suma de 2.000.000 lei, pe care aceasta o ridicase cu titlu de avans la salariu, pentru inculpat, de la firma la care acesta era angajat.

Inculpatul a spus părinților că va face cumpărături pentru familie și a plecat de la locuința lor, dar în loc să facă cumpărăturile necesare a cheltuit toți banii la jocuri mecanice și a consumat cantitatea de 200 ml florio. În jurul orei 4,00, când se întorcea spre casa lui, inculpatul a trecut pe lângă locuința numitei I.R. pe care o cunoștea de mai mult timp, și știa că aceasta locuiește singură și are bani deoarece lucrase în gospodăria ei. În aceste condiții, inculpatul s-a hotărât să intre să fure bani pentru a-și recupera suma pierdută la jocuri, astfel că a intrat în curte pe o portiță, a traversat curtea, și ajungând în spatele casei lângă magazie a luat o scară și a potrivit-o pe streașina din spatele casei.

S-a urcat apoi pe acoperiș de unde a dislocat 7-8 țigle, pătrunzând în podul casei. De aici inculpatul a coborât în holul care făcea legătura cu camerele, moment în care numita I.R. s-a trezit și a aprins lumina, l-a recunoscut pe inculpat și l-a întrebat ce caută acolo. Inculpatul a intrat în cameră, a stins lumina, a luat de pe masă un cuțit cu lama de aproximativ 20 cm, și a aplicat numitei I.R. o lovitură în zona abdomenului. I.R. a început să horcăie, iar inculpatul i-a acoperit fața cu o pernă, iar după ce victima nu a mai făcut nici o mișcare, inculpatul a început să caute bani în sertarul mesei, însă negăsind a ieșit din casă pe poarta principală. La plecarea din locuință, inculpatul a luat cu el cuțitul pe care l-a înfășurat într-un tricou și s-a dus pe malul Someșului unde a aruncat cele două obiecte spre mijlocul albiei.

În continuare, inculpatul a mers la locuința sa, a luat un sul de hârtie igienică și buletinul spunându-i soției că merge să se predea organelor de poliție, fără a-i preciza motivul. În dimineața zilei de 28 martie 2004, soția inculpatului l-a căutat pe acesta la părinții lui, apoi împreună cu tatăl inculpatului au plecat în orașul Gherla, unde l-au găsit pe inculpat în apropierea farmaciei situată lângă sediul poliției, ocazie cu care inculpatul le-a mărturisit că a ucis-o pe I.R. după care, inculpatul a mers la locuința lui pentru a-și vedea copii și a pregătit câteva lucruri iar tatăl inculpatului a anunțat organele de poliție care l-au reținut pe inculpat după aproximativ o oră.

Din locuința victimei s-au ridicat urme papilare, constatându-se că patru dintre acestea aparțin inculpatului, iar de lângă portița pe care acesta a intrat s-a ridicat o urmă de încălțăminte care este identică cu cea lăsată de pantofii pe care i-a purtat inculpatul cu ocazia comiterii faptei. Din expertiza medico-legală efectuată în cauză, rezultă că moartea victimei s-a datorat hemoragiei interne provenită de la o plagă tăiată – înțepată, în partea stângă a cavității toracice, cu lezarea aortei, leziunea fiind produsă cu un corp înțepător cu un singur tăiș, respectiv un cuțit. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului și inculpatul care, cu ocazia judecării, a cerut să se ia act că își retrage apelul.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 56/ A din 3 martie 2005, a admis apelul declarat de procuror, a casat hotărârea atacată cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, pe care le-a majorat la 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav și la 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie. A dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Totodată, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat împotriva aceleiași hotărâri. S-a motivat, în esență, că faptele săvârșite de inculpat sunt de o gravitate deosebită ceea ce impune un tratament sancționator mai sever.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, susținând că pedepsele aplicate sunt prea mari și solicitând reducerea acestora. Recursul inculpatului este nefondat. În concordanță cu probele administrate, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând just în dispozițiile legii infracțiunile săvârșite de acesta. La rândul său, instanța de apel a stabilit pedepsele corespunzătoare faptelor comise, ținând cont, potrivit art. 72 C. pen., de pericolul social deosebit de ridicat al acestui gen de infracțiuni, de modul în care inculpatul a conceput și realizat activitatea infracțională, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege și de elementele ce caracterizează persoana făptuitorului.

În consecință, cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul va fi respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va deduce la zi perioada arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A.C. împotriva deciziei penale nr. 56 din 3 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28 martie 2004, la 26 mai 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5737/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 200/ D din 19 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 7599/2004, inculpatul A.O. a fost condamnat pentru săvârșirea
ÎCCJ 2005-08-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4759/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 202/2005 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul R.O. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute
ÎCCJ 2006-07-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4574/2006
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 238 din 11 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj, au fost condamnați inculpații: S.P., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru
ÎCCJ 2006-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3901/2006
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 711/ PI din 16 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiș, a fost condamnat inculpatul C.A. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani interzicer
ÎCCJ 2005-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1983/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 529/ S din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Brașov, inculpatul V.D.C. a fost condamnat la două pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă