ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4759/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4759/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 202/2005

pronunțată de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul R.O. la 8 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Prin aceeași sentință penală

a fost condamnat inculpatul C.P., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la

174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen. și 88 C. pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a

dedus din durata pedepselor aplicate, durata Arestului preventiv începând cu

data de 16 martie 2004 la zi.

S-a constatat că

moștenitorul părții civile N.V. nu a formulat pretenții civile în cauză și în

temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, art. 1000 alin.

(2) și art. 1003 C. civ., au fost obligați în solidar inculpații, inculpatul minor

C.P. în solidar și cu părțile responsabile civilmente R.L. și R.T., la plata

despăgubirilor civile în favoarea C.S.A.J. Cluj.

În temeiul art. 191 C. proc.

pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de

stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță pe baza probelor administrate a reținut, în fapt, că

în seara zilei de 10 martie 2004, cei doi inculpați împreună cu patru tinere

care la erau rude apropiate s-au deplasat la localul P.A. din Cluj-Napoca, unde

au consumat băuturi alcoolice și au dansat, până în jurul orelor 3,00. În

aceeași noapte în localul arătat mai sus, martorul B.A.A., angajat al localului

P.A. și-a sărbătorit ziua de naștere, ocazie cu care a invitat la acest

eveniment mai mulți prieteni. Invitații martorului B.A.A. au început să

sosească în local, de la orele 23,00, aceștia fiind așezați la o masă mai mare,

situată în imediata apropiere a locului unde se afla orchestra și a ringului de

dans, precum și la o distanță de 1 m-1,5 m de masa ocupată de cei doi inculpați

și însoțitoarele lor. În jurul orelor 3,30, în local au sosit și alți prieteni

ai martorului B.A.A. printre care se afla și partea vătămată N.V.

La un moment dat, inculpatul

R.O. și-a exprimat nemulțumirea față de împrejurarea că soliștii care cântau,

au refuzat să dea curs solicitărilor lui de a face dedicații muzicale

diverselor persoane din local. În acest sens s-a deplasat spre orchestră și a

încercat să smulgă din mâna solistului microfonul pentru a-și face singur

dedicații. Deranjat fiind de privirea reprobabilă aruncată de partea vătămată N.V.,

s-a apropiat de acesta și în timp ce partea vătămată se afla încă așezată pe

scaun, inculpatul R.O. a încercat să-l lovească cu capul în zona feței, dar

acesta s-a ferit, astfel că lovitura a ajuns doar în umărul părții vătămate.

Partea vătămată s-a ridicat imediat de la masă și i-a aplicat inculpatului o

lovitură cu pumnul în față în momentul în care inculpatul intenționa să facă

același lucru, lovitură în urma căreia acesta a căzut pe spate. În acest moment

a intervenit prietenul inculpatului R.O., inculpatul C.P., care s-a îndreptat

spre partea vătămată cu intenția de a aplica acesteia o lovitură cu pumnul în

față. Partea vătămată s-a eschivat și i-a aplicat în schimb o lovitură cu

pumnul inculpatului C.P.

Imediat după aceea, cei doi

inculpați înarmați cu câte un briceag s-au apropiat de partea vătămată și i-au

aplicat acestuia mai multe lovituri în zona feței, a pieptului și a mâinii

stângi. Între timp prietenii părții vătămate N.V. au sărit în ajutorul acesteia

și în condițiile în care un angajat al localului, respectiv martorul R.S.D. i-a

amenințat pe inculpați că va solicita intervenția organelor de poliție, cei doi

inculpați împreună cu cele patru tinere care la însoțeau, au părăsit în grabă

locul faptei.

Partea vătămată N.V., care a

suferit o puternică hemoragie ca urmare a secționării antebrațului stâng a fost

transportată la Clinica Chirurgie I unde a rămas internată în perioada 11

martie – 17 martie 2004 cu diagnosticul „plagă prin tăiere regiunea

antebranhială anterioară stângă cu interesare musculară, interesarea venei

radiale și a venului radial, plagă înțepată regiunea precordeală, plagă prin

tăiere regiunea zigomatică stângă, plagă prin tăiere buza superioară stângă”.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 1145/II/1/61 din 5 aprilie 2004

întocmit de I.M.L. Cluj a rezultat că partea vătămată a prezentat plăgi

înțepate, tăiate și tăiate la nivelul feței, toracelui și antebrațului stâng,

precum și echimoze la nivelul umărului stâng și brațului drept. Leziunea de la

nivelul antebrațului stâng a pus în primejdie viața victimei, deoarece a fost

cu interesare vasculară și a necesitat hemostază chirurgicală de urgență.

Pe baza probelor

administrate în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților sub

aspectul săvârșirii tentativei la omor calificat, prevăzută de art. 20,

raportat la 174 și art. 175 lit. i) C. pen., vinovăția inculpaților fiind

reținută pe baza depozițiilor martorilor R.S.D., O.A., C.G.E., L.I.A., B.A.A. și

R.O., declarații formulate în cursul urmăririi penale din cuprinsul cărora a

rezultat că ambii inculpați l-au lovit pe partea vătămată cu briceagul în

diverse zone ale corpului, după care la intervenția martorului R.S.D. au

părăsit localul. Deși martorii au revenit asupra declarațiilor formulate în

cursul urmăririi penale și au precizat pe parcursul cercetării judecătorești că

nu-și aduc aminte cu exactitate ce s-a întâmplat, instanța de fond a apreciat

că revenirea martorilor asupra declarațiilor anterioare este nejustificată și a

fost făcută cu scopul exclusiv de a-i ajuta pe inculpați să se sustragă de la

răspundere penală, această declarație nefiind coroborată cu declarațiile părții

vătămate și cu concluziile raportului de constatare medico-legală.

Relevant este, de asemenea,

că în cursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut că l-au agresat pe

partea vătămată N.V., dar numai inculpatul R.O. a precizat că i-a aplicat

lovituri cu briceagul părții vătămate, atât el cât și coinculpatul C.P. în timp

ce acesta din urmă a susținut că l-a lovit pe partea vătămată doar cu pumnul.

În fața instanței de judecată, ambii inculpați au revenit asupra declarațiilor

anterioare și au încercat să acrediteze ideea că în local s-a iscat un scandal

general, aceste declarații fiind însă infirmate de depozițiile martorilor

oculari, concluziile raportului de constatate medico-legală întocmit în cauză,

precum și declarațiile părții vătămate.

Sub aspectul soluționării

laturii civile a cauzei s-a reținut că în cursul urmăririi penale, partea

vătămată N.V. s-a constituit parte civilă în cauză, cuantumul despăgubirilor

urmând a fi precizat în fața instanței de judecată. Ulterior a survenit decesul

părții vătămate, fără a exista legătură cu fapta dedusă judecății, iar

moștenitorul introdus în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin.

(1) C. proc. pen., a declarat că nu formulează pretenții civile în cauză.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel în termen legal inculpații R.O. și C.P., solicitând

desființarea sentinței penale pronunțate în cauză, aceasta fiind netemeinică și

nelegală.

În susținerea motivelor de

apel, inculpatul R.O. prin apărătorul său, a solicitat în principal schimbarea

încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat

în aceea de încăierare prevăzută de art. 322 C. pen., întrucât în local s-a

creat o altercație generată de partea vătămată, altercație în care a fost

posibilă și rănirea părții vătămate, iar în măsura în care se va trece peste

această apărare, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen. În măsura în care aceste apărări vor fi înlăturate, inculpatul a solicitat

să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepsei

raportat la faptul că a fost lovit de partea vătămată, împrejurare care i-a

provocat o puternică tulburare. De asemenea, inculpatul a mai solicitat

achitarea sa fundamentată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., susținând că leziunile părții vătămate s-ar fi putut produce ca urmare a

căderii la sol, pe jos fiind cioburi de sticlă, iar din depozițiile martorilor

audiați a rezultat că hemoragia părții vătămate a fost declanșată după ce

inculpatul a părăsit localul.

Inculpatul C.P. prin

apărătorul său, a solicitat în susținerea motivelor de apel, achitarea sa

fundamentată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în

vedere declarația sa constantă, susținută de depozițiile martorilor C.G.E., R.O.

și B.A.A., că nu a avut vreun cuțit asupra sa, iar în subsidiar, inculpatul a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, apreciind că pedeapsa

aplicată este excesivă raportat la gradul de pericol social al infracțiunii

săvârșite și la împrejurările săvârșirii acesteia.

Prin decizia penală nr. 134/

A din 31 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată

în dosarul P nr. 4380/RG/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de către inculpații R.O. și C.P. deținuți în Penitenciarul Gherla

împotriva sentinței penale nr. 202 din 18 martie 2005 a Tribunalului Cluj.

Potrivit art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților timpul arestului preventiv,

începând cu data de 16 martie 2004 și până în prezent.

S-a menținut starea de arest

a inculpaților.

S-a stabilit în favoarea

Baroului de Avocați Cluj-Napoca, suma de 400.000 lei onorariu pentru apărător

din oficiu, ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiției, pentru inculpatul C.P.

A fost obligat inculpatul C.P.

să plătească în favoarea statului suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare,

din care 400.000 lei reprezentând onorariu avocațial, iar inculpatul R.O. suma

de 1.600.000 lei cu același titlu.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că vinovăția celor doi inculpați a fost în mod just

stabilită de instanța de fond, pe baza depozițiilor martorilor audiați în cauză

în cursul urmăririi penale, depoziții care se coroborează cu declarațiile

părții vătămate și cu concluziile raportului de constatare medico-legală

întocmit în cauză, precum și parțial și cu declarațiile formulate de cei doi

inculpați în cursul urmăririi penale. Împrejurarea că în fața instanței de

judecată, martorii audiați au revenit asupra depozițiilor formulate anterior, a

fost în mod temeinic analizată de instanța de fond, iar declarațiile formulate

în cursul judecății au fost înlăturate, apreciindu-se că ele sunt nejustificate

și nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Ca atare,

instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, fundamentată pe ansamblul

probelor administrate în cauză, apreciind că subzistă elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175

lit. i) C. pen.

În cauză nu putea a fi

reținută în sarcina inculpaților nici vinovăția acestora sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen.

și nici vinovăția acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., cereri care au fost formulate de

inculpați și analizate și în fața instanței de fond. Astfel, probele

administrate în cauză nu au condus la stabilirea unei stări de fapt care să se

circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 322 C.

pen., câtă vreme infracțiunea menționată presupune existența a două tabere

alcătuite din cel puțin câte două persoane, fiecare între care au loc acte reciproce

de violență, iar infracțiunea se realizează sub aspectul laturii obiective prin

acțiune de participare la o încăierare între mai multe persoane. De asemenea,

în cauză nu se poate vorbi nici de existența infracțiunii de vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât pentru caracterizarea unei

activități infracționale ca tentativă de omor este irelevantă împrejurarea că

fiecare leziune produsă victimei luată în considerare în mod izolat, nu putea

duce la moartea acesteia câtă vreme leziunile produse în ansamblul lor au pus

în primejdie viața victimei, obiectul folosit este apt să producă moarta, iar

inculpații producând leziunile nu au urmărit să provoace doar vătămări

corporale.

În cauză nu s-a putut reține

nici scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea

inculpatului R.O. câtă vreme incidentul a fost declanșat de conduita culpabilă

a acestuia, probele administrate relevând că inculpatul a fost cel care i-a

aplicat mai întâi o lovitură cu capul părții vătămate.

În cauză nu se justifică

nici pronunțarea unei soluții de achitare fundamentată pe dispozițiile art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum s-a expus mai sus, probele administrate

în cauză au condus la stabilirea justă a vinovăției inculpaților sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat. De asemenea, în cauză a

fost efectuată o corectă individualizare a pedepselor aplicate celor doi

inculpați, apreciindu-se în mod temeinic că pedeapsa de 8 ani închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

aplicată inculpatului R.O., respectiv 4 ani închisoare cu executare în regim de

detenție aplicată inculpatului minor C.P. sunt de natură să asigure reeducarea

celor doi inculpați.

În cauză a fost soluționată

în mod corect și latura civilă a cauzei în sensul cerut de dispozițiile art. 998

C. civ. și următoarele, iar inculpații au fost obligați în solidar la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat, inculpatul minor în solidar cu

părțile responsabile civilmente.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul R.O., criticând-o, arătând în

scris că pedeapsa aplicată este prea mare, deoarece el nu a dat cu cuțitul, s-a

bătut doar cu pumnii, toate persoanele aflate cu victima la masă au sărit pe el

și pe C.P. lovind-i cu sticle, pumni, neputându-și explica loviturile cu

cuțitul, atât el cât și C.P. neavând cuțit, solicitând trimiterea cauzei spre

rejudecare, fiindu-i făcute mai multe erori și nelegalități.

Apărătorul inculpatului, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului și reducerea

pedepsei aplicate inculpatului, cazul de casare invocat de acesta fiind art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., susținând în acest sens că nu inculpatul a aplicat

lovitura de cuțit.

Concluziile procurorului și

poziția din ultimul cuvânt a recurentului au fost consemnate în detaliu în

practicaua prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de inculpatul R.O. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

temeinic motivat instanța de apel și-a însușit la rândul ei argumentele primei

instanțe cu privire la vinovăția inculpatului R.O. în săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului R.O.,

care, în noaptea de 10 martie 2004, în jurul orelor 3,30-4,00, împreună cu

inculpatul C.P., fiecare înarmat cu un briceag au aplicat mai multe lovituri,

cu acest corp tăietor-înțepător, părții vătămate N.V., interesând zone vitale

ale corpului, în timp ce se aflau în localul P.A. din Cluj-Napoca, cauzându-i

victimei leziuni ce i-au pus viața în primejdie, întrunește atât obiectiv, cât

și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen.

În cauză, instanța de apel a

făcut un riguros examen asupra probelor administrate, coroborând declarațiile

părții vătămate N.V., cu declarațiile martorilor R.S.D., L.I.A., C.G.E., B.A.A.,

O.A., R.O., cu declarațiile parțiale ale inculpaților R.O. și C.P. și cu

concluziile raportului de constatare medico-legală în care sunt arătate

leziunile produse, precum și faptul că plaga tăiată de la nivelul antebrațului

stâng a fost cu interesare vasculară, necesitând hemostaza chirurgicală de

urgență, leziunea punându-i viața în primejdie, înlăturând motivat declarațiile

martorilor date în cursul judecății, ce nu s-au coroborat cu celelalte mijloace

de probă administrate.

De asemenea, în mod corect

au fost înlăturate solicitările inculpatului de schimbare a încadrării juridice

în art. 322 alin. (2), art. 182 C. pen., a art. 73 lit. b) C. pen., cu privire

la reținerea circumstanței provocării.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului R.O.,

în cauză a fost făcută o justă adecvare cauzală a criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în

concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii

ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine

nesinceră cu privire la fapta comisă, s-a sustras urmăririi penale, este

cunoscut cu antecedente penale, așa cum rezultă din fișa sa de cazier, dovedind

perseverență infracțională.

Prin cuantumul pedepsei

aplicate orientat către minim, cu executare în regim de detenție s-a considerat

în mod corect că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea

scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea

îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare

pozitivă.

Astfel, critica recurentului

inculpat R.O. în sensul reducerii pedepsei aplicate nu poate fi avută în

vedere, deoarece în cauză au fost evaluate plural criteriile generale specifice

individualizării pedepsei, atât față de gravitatea faptei comise cât și de

persoana inculpatului, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră decizia instanței de apel ca fiind legală și

temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existența vreunui caz de

casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva deciziei

penale nr. 134/ A din 31 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 16 martie 2004 la 24

august 2005.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare statului, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva deciziei penale nr. 134/ A din

31 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 16 martie 2004 la 24 august

2005.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 august 2005.