ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3260/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 august 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 274 din 30 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Sibiu și a deciziei civile nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia. S-a susținut că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a mai arătat că acestea sunt vădit netemeinice. A fost atașat dosarul cauzei din examinarea căruia Înalta Curte reține că prin acțiune, reclamantul E.G.

a chemat în judecată Serviciul Român de Informații și Secția Județeană de Informații Sibiu solicitând să se dispună obligarea pârâților la plata diferenței dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999 și cele nete plătite, actualizate potrivit indicelui de inflație. Pârâtul Serviciul Român de Informații a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii precum și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 274 din 30 mai 2002, Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamantul E.G. împotriva pârâtului Serviciul Român de Informații precum și cererea de chemare în garanție. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 59.237.860 lei reprezentând valoarea actualizată la 30 aprilie 2002 a drepturilor bănești neacordate la data pensionării, ce se actualizează în continuare până la plata efectivă.

Chematul în garanție a fost obligat să plătească pârâtului aceleași sume. Acțiunea împotriva Secției Județene de Informații a fost respinsă ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut ca după intrarea în vigoare a O.G. nr. 73/1999, sumele cuvenite cu titlu de ajutoare sunt supuse impozitării, considerându-se că dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu au fost abrogate expres prin O.G. nr. 73/1999. S-a mai arătat că intenția legiuitorului a fost cea de a păstra scutirea de impozit prevăzută de Legea nr. 138/1999, iar pe de altă parte plata sumelor de bani s-a făcut în mai multe tranșe, deși ele erau datorate integral la data pensionării. Recursurile declarate pârâtul Serviciul Român de Informații și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe au fost respinse cu o motivare similară celei a instanței de fond prin decizia civilă nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

În recursul în anulare, se susține că instanțele au aplicat dispoziții care la data soluționării cauzei erau abrogate, iar alte prevederi legale au fost greșit interpretate. Recursul în anulare este întemeiat în sensul celor ce se vor arăta în continuare. Este de reținut în primul rând că unele dispoziții aplicate de către instanțe erau abrogate la data judecății. Astfel, cu privire la plățile compensatorii la care avea dreptul intimatul reclamant, acordate în baza dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor, trebuia să se facă aplicarea art. 86 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. Având în vedere obiectul de reglementare a celor două acte normative O.G.

nr. 73/1999 este legea specială, astfel că orice altă dispoziție anterioară contrară acesteia urmează a fi considerată abrogată. Prin urmare, la data când s-a născut pentru reclamant dreptul la plăți compensatorii și ajutoare și care coincide cu data pensionării, acestea nu mai erau scutite de impozit prin actele normative speciale care le reglementau. Este de asemenea întemeiată critica formulată în recursul în anulare privitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 1066/1999. Instanțele au considerat în mod eronat că reținerea impozitului din ajutorul neimpozabil în temeiul art. 23 lit. b) din O.G. nr. 73/1999 sau calcularea acestuia în funcție de solda lunară netă sunt nelegale, deși în discuție erau ajutoarele calculate pe baza soldei lunare brute.

O astfel de interpretare contravine principiilor stabilite prin O.G. nr. 73/1999, act normativ ce reglementează impozitul pe venit, care stabilește ca regulă generală impozitarea veniturilor, scutirile de la impozitare având caracter de excepție și fiind de strictă interpretare și aplicare. Veniturile ce au făcut obiectul cauzei deduse judecății nu sunt prevăzute în categoria scutirile reglementate de art. 5 lit. a) din ordonanța menționată în categoria veniturilor ce fac obiectul acestor scutiri, enumerate în normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1066/1999. In concluzie, sumele acordate reclamantului în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 sunt supuse impozitării, astfel că acțiunea a fost în mod greșit admisă.

Așa fiind, Înalta Curte va admite, potrivit prevederilor art. 330 3 alin. (1) rap. la art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ. recursul în anulare, casând ambele hotărâri și pe fond, respingând ca nefondate atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 274 din 30 mai 2002 a Tribunalului Sibiu și deciziei civile nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia. Casează hotărârile și pe fond respinge ca nefondate acțiunea și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 aprilie 2005