ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3260/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 28 august 2003, Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în

conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și ale

art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 274

din 30 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Sibiu și a deciziei civile nr. 2835

din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

S-a susținut că hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond. S-a mai arătat că acestea sunt vădit netemeinice.

A fost atașat dosarul cauzei din

examinarea căruia Înalta Curte reține că prin acțiune, reclamantul E.G. a

chemat în judecată Serviciul Român de Informații și Secția Județeană de

Informații Sibiu solicitând să se dispună obligarea pârâților la plata

diferenței dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din

Legea nr. 138/1999 și cele nete plătite, actualizate potrivit indicelui de

inflație.

Pârâtul Serviciul Român de Informații a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii precum și o cerere de

chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 274 din 30 mai 2002,

Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamantul E.G. împotriva

pârâtului Serviciul Român de Informații precum și cererea de chemare în

garanție. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 59.237.860

lei reprezentând valoarea actualizată la 30 aprilie 2002 a drepturilor bănești

neacordate la data pensionării, ce se actualizează în continuare până la plata

efectivă. Chematul în garanție a fost obligat să plătească pârâtului aceleași

sume.

Acțiunea împotriva Secției Județene de

Informații a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut ca după intrarea în vigoare a O.G. nr. 73/1999, sumele

cuvenite cu titlu de ajutoare sunt supuse impozitării, considerându-se că

dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu au fost abrogate expres prin O.G. nr. 73/1999.

S-a mai arătat că intenția legiuitorului a fost cea de a păstra scutirea de

impozit prevăzută de Legea nr. 138/1999, iar pe de altă parte plata sumelor de

bani s-a făcut în mai multe tranșe, deși ele erau datorate integral la data

pensionării.

Recursurile declarate pârâtul Serviciul

Român de Informații și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice

împotriva acestei sentințe au fost respinse cu o motivare similară celei a

instanței de fond prin decizia civilă nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curții de

Apel Alba Iulia.

În recursul în anulare, se susține că

instanțele au aplicat dispoziții care la data soluționării cauzei erau

abrogate, iar alte prevederi legale au fost greșit interpretate.

Recursul în anulare este întemeiat în

sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Este de reținut în primul rând că unele

dispoziții aplicate de către instanțe erau abrogate la data judecății. Astfel,

cu privire la plățile compensatorii la care avea dreptul intimatul reclamant,

acordate în baza dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind

salarizarea militarilor, trebuia să se facă aplicarea art. 86 din O.G. nr. 73/1999

privind impozitul pe venit. Având în vedere obiectul de reglementare a celor

două acte normative O.G. nr. 73/1999 este legea specială, astfel că orice altă

dispoziție anterioară contrară acesteia urmează a fi considerată abrogată. Prin

urmare, la data când s-a născut pentru reclamant dreptul la plăți compensatorii

și ajutoare și care coincide cu data pensionării, acestea nu mai erau scutite

de impozit prin actele normative speciale care le reglementau.

Este de asemenea întemeiată critica

formulată în recursul în anulare privitoare la aplicarea greșită a

dispozițiilor H.G. nr. 1066/1999. Instanțele au considerat în mod eronat că

reținerea impozitului din ajutorul neimpozabil în temeiul art. 23 lit. b) din

O.G. nr. 73/1999 sau calcularea acestuia în funcție de solda lunară netă sunt

nelegale, deși în discuție erau ajutoarele calculate pe baza soldei lunare

brute.

O astfel de interpretare contravine

principiilor stabilite prin O.G. nr. 73/1999, act normativ ce reglementează

impozitul pe venit, care stabilește ca regulă generală impozitarea veniturilor,

scutirile de la impozitare având caracter de excepție și fiind de strictă

interpretare și aplicare.

Veniturile ce au făcut obiectul cauzei

deduse judecății nu sunt prevăzute în categoria scutirile reglementate de art. 5

lit. a) din ordonanța menționată în categoria veniturilor ce fac obiectul

acestor scutiri, enumerate în normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1066/1999.

In concluzie, sumele acordate

reclamantului în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 sunt supuse

impozitării, astfel că acțiunea a fost în mod greșit admisă.

Așa fiind, Înalta Curte va admite,

potrivit prevederilor art. 330

3

alin. (1) rap. la art. 304 pct. 9 și

art. 312 C. proc. civ. recursul în anulare, casând ambele hotărâri și pe fond,

respingând ca nefondate atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în

garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 274 din 30 mai 2002 a

Tribunalului Sibiu și deciziei civile nr. 2835 din 2 decembrie 2002 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Casează hotărârile și pe fond respinge ca

nefondate acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22

aprilie 2005