ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 57/2005

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 6631 din 28 noiembrie 2001 la Tribunalul Sibiu,

reclamantul S.O. a solicitat obligarea pârâților Serviciul Român de Informații

și Secția Județeană de Informații Sibiu la plata diferenței dintre ajutoarele

brute datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999 și ajutoarele

nete plătite, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data când erau

datorate și până la data achitării efective cu cheltuieli de judecată:

Reclamantul a precizat valoarea

diferențelor pretinse la zi la suma de 45.521.021 lei și a cerut actualizarea

în continuare până la plata integrală.

În motivare, reclamantul a arătat că

fiind trecut în rezervă cu drept de pensie prin decizia nr. 084842 din 13

noiembrie 2000 emisă de SRI avea dreptul potrivit art. 31 pct. 1 din Legea nr.

138/1999 la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută

avută în luna iulie 2000 egal cu 15 solde brute neimpozabil, iar potrivit art.

31 pct. 2 din aceeași lege de un ajutor egal cu 3 solde lunare brute

neimpozabile pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei limită de

pensionare. A mai susținut că aceste drepturi nu au fost acordate în cuantumul

brut, ci în sumă netă după deducerea impozitului, iar plata nu s-a făcut

integral, ci eșalonat, așa încât se impune obligarea pârâților la achitarea

diferențelor neacordate în valoare actualizată potrivit coeficientului de

inflație până la plata efectivă.

În drept invocă dispozițiile art. 31

din Legea nr. 138/1999, art. 70 și urm. din Legea nr. 168/1999.

Prin sentința civilă nr. 273 din 30

mai 2002 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul 6631/2001 a fost admisă

acțiunea formulată de reclamantul S.O. împotriva pârâtului Serviciul Român de

Informații și cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva

chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâtul a fost obligat să plătească

reclamantului suma de 45.521.021 lei reprezentând valoarea actualizată la 30

aprilie 2002 a drepturilor bănești neacordate la data pensionării ce se

actualizează în continuare până la data plății efective.

Chematul în garanție a fost obligat

să plătească pârâtului aceeași sumă actualizată în continuare până la achitarea

efectivă.

Acțiunea formulată împotriva Secției

Județene de Informații a fost respinsă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamantul S.O. a făcut parte din personalul SRI

din cadrul Secției Județene de Informații Sibiu fiind trecut în rezervă cu

drept de pensie conform Deciziei de pensionare nr. 084842 din 13 noiembrie 2000

beneficiind la pensionare de ajutoarele prevăzute de art. 31 pct. 1 și 2 din

Legea nr. 138/1999, care trebuiau să-i fie acordate în valoare neimpozitată,

însă pârâții au reținut impozitul în mod nelegal, în cuantum de 26.584.480 lei.

Instanța a considerat întemeiată și

cererea de chemare în garanție reținând că impozitele aplicate reclamantului

s-au făcut venit la bugetul de stat și au fost folosite de chematul în

garanție.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs pârâtul SRI și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 2840 din 2

decembrie 2002 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate, recursurile

formulate de pârâtul Serviciul Român de Informații – UM 0645 Sibiu reprezentat

de UM 0198 București și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice

prin DGFP Sibiu.

În contra acestor hotărâri, în

temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, întrucât au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În esență, s-a susținut că, admițând

acțiunea, instanțele au încălcat dispozițiile art. 4, art. 6, art. 23 și art.

86 din O.G. nr. 73/1999, respectiv, au aplicat dispozițiile legale precum art.

31 din Legea nr. 138/1999, care la data soluționării cauzei erau abrogate.

Recursul în anulare este fondat.

Reclamantul a fost trecut în rezervă

cu drept de pensie prin decizia nr. 084842 din 13 noiembrie 2000 emisă de SRI.

Prin acțiune, a solicitat plata

soldei brute, deci scutită de impozit, cu titlu de „ajutor neimpozabil”,

invocând prevederile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 cu privire

la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar.

Art. 31 din menționata lege prevede

că la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele

militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport de solda

lunară brută, însă acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care deși confirmă neimpozitarea

veniturilor provenite din ajutoare, precizează totuși ce venituri fac parte

dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Cum, Legea nr. 138/1999 se referă la

salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din

calitatea de salariat, apare evident că veniturile acordate militarilor la

trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile

art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt

supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.

În sensul celor menționate sunt și

Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 aprobate prin H.G. nr.

1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la art. 5 din ordonanță,

individualizează categorii de venituri ce nu se impozitează, între care și

ajutoarele.

Din enumerarea făcută de text

rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu

destinație specială, cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care

satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii,

ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate.

Textul menționat nu face nici o

referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă sau retragere acordate

cadrelor militare în raport cu solda lunară primită.

Prin urmare aceste ajutoare fiind de

natură salarială și având ca bază de calcul solda brută, urmează a fi

impozitate ca orice venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr.

73/1999 statuează expres că se abrogă orice dispoziții contrare menționatei

ordonanțe, ceea ce confirmă o dată în plus intenția de a impozita aceste

categorii de ajutoare.

Întrucât în O.G. nr. 73/1999, lege

specială în materie de impozit pe venit, veniturile de genul celor reclamate în

speță (ajutoare) nu sunt incluse în excepțiile privind scutirea de impozit,

interpretarea și soluția instanțelor apare a fi greșită.

În consecință, recursul în anulare

este întemeiat și urmează a se admite, a se casa hotărârile atacate și în fond,

a se respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată în cauză.

Conform art. 404

2

C.

proc. civ. urmează a se dispune restabilirea situației anterioare executării,

în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul

hotărârilor casate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 2840 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă.

Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 273 din 30

mai 2002 a Tribunalului Sibiu, iar în fond, respinge acțiunea și cererea de

chemare în garanție ca nefondată.

Conform art. 404

2

C.

proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare executării, în sensul

obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor

casate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.