ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 57/2005

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6631 din 28 noiembrie 2001 la Tribunalul Sibiu, reclamantul S.O. a solicitat obligarea pârâților Serviciul Român de Informații și Secția Județeană de Informații Sibiu la plata diferenței dintre ajutoarele brute datorate în baza art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999 și ajutoarele nete plătite, actualizate potrivit indicelui de inflație de la data când erau datorate și până la data achitării efective cu cheltuieli de judecată: Reclamantul a precizat valoarea diferențelor pretinse la zi la suma de 45.521.021 lei și a cerut actualizarea în continuare până la plata integrală.

În motivare, reclamantul a arătat că fiind trecut în rezervă cu drept de pensie prin decizia nr. 084842 din 13 noiembrie 2000 emisă de SRI avea dreptul potrivit art. 31 pct. 1 din Legea nr. 138/1999 la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna iulie 2000 egal cu 15 solde brute neimpozabil, iar potrivit art. 31 pct. 2 din aceeași lege de un ajutor egal cu 3 solde lunare brute neimpozabile pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei limită de pensionare. A mai susținut că aceste drepturi nu au fost acordate în cuantumul brut, ci în sumă netă după deducerea impozitului, iar plata nu s-a făcut integral, ci eșalonat, așa încât se impune obligarea pârâților la achitarea diferențelor neacordate în valoare actualizată potrivit coeficientului de inflație până la plata efectivă.

În drept invocă dispozițiile art. 31 din Legea nr. 138/1999, art. 70 și urm. din Legea nr. 168/1999. Prin sentința civilă nr. 273 din 30 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul 6631/2001 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S.O. împotriva pârâtului Serviciul Român de Informații și cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 45.521.021 lei reprezentând valoarea actualizată la 30 aprilie 2002 a drepturilor bănești neacordate la data pensionării ce se actualizează în continuare până la data plății efective. Chematul în garanție a fost obligat să plătească pârâtului aceeași sumă actualizată în continuare până la achitarea efectivă.

Acțiunea formulată împotriva Secției Județene de Informații a fost respinsă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul S.O. a făcut parte din personalul SRI din cadrul Secției Județene de Informații Sibiu fiind trecut în rezervă cu drept de pensie conform Deciziei de pensionare nr. 084842 din 13 noiembrie 2000 beneficiind la pensionare de ajutoarele prevăzute de art. 31 pct. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, care trebuiau să-i fie acordate în valoare neimpozitată, însă pârâții au reținut impozitul în mod nelegal, în cuantum de 26.584.480 lei. Instanța a considerat întemeiată și cererea de chemare în garanție reținând că impozitele aplicate reclamantului s-au făcut venit la bugetul de stat și au fost folosite de chematul în garanție.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul SRI și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Prin decizia civilă nr. 2840 din 2 decembrie 2002 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate, recursurile formulate de pârâtul Serviciul Român de Informații – UM 0645 Sibiu reprezentat de UM 0198 București și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Sibiu. În contra acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, întrucât au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În esență, s-a susținut că, admițând acțiunea, instanțele au încălcat dispozițiile art. 4, art. 6, art. 23 și art. 86 din O.G.

nr. 73/1999, respectiv, au aplicat dispozițiile legale precum art. 31 din Legea nr. 138/1999, care la data soluționării cauzei erau abrogate. Recursul în anulare este fondat. Reclamantul a fost trecut în rezervă cu drept de pensie prin decizia nr. 084842 din 13 noiembrie 2000 emisă de SRI. Prin acțiune, a solicitat plata soldei brute, deci scutită de impozit, cu titlu de „ajutor neimpozabil”, invocând prevederile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 cu privire la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar. Art. 31 din menționata lege prevede că la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport de solda lunară brută, însă acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G.

nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totuși ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială. Cum, Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare evident că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. În sensul celor menționate sunt și Normele metodologice pentru aplicarea O.G.

nr. 73/1999 aprobate prin H.G. nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la art. 5 din ordonanță, individualizează categorii de venituri ce nu se impozitează, între care și ajutoarele. Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială, cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate. Textul menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă sau retragere acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară primită. Prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută, urmează a fi impozitate ca orice venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 statuează expres că se abrogă orice dispoziții contrare menționatei ordonanțe, ceea ce confirmă o dată în plus intenția de a impozita aceste categorii de ajutoare. Întrucât în O.G. nr. 73/1999, lege specială în materie de impozit pe venit, veniturile de genul celor reclamate în speță (ajutoare) nu sunt incluse în excepțiile privind scutirea de impozit, interpretarea și soluția instanțelor apare a fi greșită. În consecință, recursul în anulare este întemeiat și urmează a se admite, a se casa hotărârile atacate și în fond, a se respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată în cauză. Conform art. 404 2 C. proc. civ. urmează a se dispune restabilirea situației anterioare executării, în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor casate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2840 din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 273 din 30 mai 2002 a Tribunalului Sibiu, iar în fond, respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție ca nefondată. Conform art. 404 2 C. proc. civ. dispune restabilirea situației anterioare executării, în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor casate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.