ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1516/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 decembrie 2003, reclamanta I.C. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 8941/7814, emisă la data de 31 octombrie 2003, de Comisia de specialitate a pârâtei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea atacată este netemeinică, deoarece prin declarațiilor de martor depuse la dosar, au fost dovedite îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 74, pronunțată la 21 ianuarie 2004, în dosarul nr. 3909/2003, a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamanta I.C., a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta la emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie recunoscute drepturile reclamantei, în baza Legii nr. 189/2000, pentru perioada de persecuție iunie 1940 - 1941 și 16 martie 1944 - 6 marte 1945. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că din actele depuse la dosar și din dispoziția martorei B.N., a rezultat că reclamanta s-a refugiat de două ori din Basarabia, respectiv în perioada iunie 1940 - august 1941, precum și în perioada 16 martie 1944 - 6 martie 1945, făcând pe deplin dovada faptului că beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței astfel pronunțate a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, arată recurenta, prima perioadă a refugiului nu a fost dovedită, actele depuse fiind ulterioare momentului depunerii cererii, iar acordarea drepturilor, începând cu luna iunie 1940, este nelegală, în raport cu prevederile imperative ale legii care fixează perioada pentru care pot fi acordate aceste drepturi, între data de 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, după cum urmează: Din actele depuse la dosar, respectiv din certificatul Ministerului Administrației și Internelor nr. 22577/A din 6 februarie 1945, rezultă că reclamanta S.C.

(nume purtat anterior căsătoriei) s-a refugiat în anul 1940, din Basarabia, județul Orhei, iar din declarațiile martorilor C.R. și B.N., depuse ulterior emiterii hotărârii de către Casa de Pensii, reiese că reclamanta s-a refugiat de două ori din Basarabia, respectiv în perioadele iunie 1940 - august 1941 și 16 martie 1944 - 6 martie 1945, prima dată în comuna Rodovan, județul Dolj și apoi în comuna Pestișu Mic, județul Hunedoara. Cum O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, ulterior modificată și completată, prevede la art. 1 că beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, concluzia care se desprinde, este că reclamanta se încadrează în prevederile legii, numai cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 12 mai 1941, când tatăl reclamantei s-a refugiat împreună cu întreaga familie.

Ca atare, Curtea va stabili că recurenta a fost strămutată, din motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940 - 12 mai 1941, astfel că aceasta se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. De aceea, se va admite recursul în temeiul art. 312 și 314 C. proc. civ., sentința va fi casată, în sensul că stabilește perioada pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, de la 6 septembrie 1940, la 12 mai 1941, în loc de iunie 1940 - 1941, celelalte prevederi urmând a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 74 din 21 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată, în sensul că stabilește perioada pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, de la 6 septembrie 1940, la 12 mai 1941, în loc de iunie 1940 - 1941. Menține celelalte dispoziții. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.