ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6041/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 13 septembrie 2000 reclamanții R.M., R.G. și R.T. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București și Ministerul de Interne pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 420 mp situat în București. Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că terenul a fost expropriat de la antecesorul lor R.E. prin Decretul nr. 291/1985, fiind trecut la poziția 28 din lista anexă la decret, iar lucrările de sistematizare a zonei, scop în care s-a făcut exproprierea, nu au mai fost executate, terenul fiind în prezent liber, iar pârâtul Ministerul de Interne a îngrădit circa 300 mp din teren, suprafață pe care o ocupă fără drept.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 6, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994, art. 481 C. civ. și decizia nr. VI/1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție. Investit cu soluționarea pricinii, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 623 din 24 septembrie 2001, prin care a admis acțiunea și a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul revendicat, așa cum este individualizat prin raportul de expertiză efectuat de N.I. Prima instanță a reținut că din anul exproprierii (1985) a trecut o lungă perioadă de timp fără ca statul să fi dat terenului utilitate publică, că terenul este liber de orice construcție, că suprafața de 289 mp este îngrădită de Circa de Poliție 20 București, că pârâții nu au titlu al posesiunii lor, iar reclamanții sunt singurii titulari ai dreptului de proprietate în calitate de moștenitori ai autorului lor R.E.

Prin decizia civilă nr. 64 A din 8 februarie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile declarate de Consiliul General al Municipiului București și Ministerul de Interne și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins ca nefondată acțiunea introdusă de reclamanți. Instanța de apel a motivat că reclamanții sunt îndreptățiți doar la obținerea de despăgubiri pentru teren, întrucât acesta a intrat legal în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 291/1985 și a fost dat în folosința unei instituții publice (secție de poliție) în temeiul H.G. nr. 556/1990. Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs reclamanții R.M., R.G. și R.T.

solicitând casarea ei și păstrarea sentinței primei instanțe, invocând în acest scop motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susțin că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale care au constituit temeiul de drept al acțiunii, neobservând că scopul exproprierii nu a fost realizat, iar terenul este liber de sarcini. Recursul este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce succed. Instanțele au soluționat acțiunea dedusă judecății așa cum a fost calificată de reclamanți, ca fiind o acțiune în retrocedare reglementată de art. 35 din Legea nr. 33/1994 dată în competența de primă instanță a tribunalului potrivit art. 36 alin. (1) din aceeași lege, fără a verifica incidența în cauză a acestor prevederi legale și, implicit, competența materială a tribunalului ca instanță de fond și, respectiv, a curții de apel ca instanță de apel.

Cu alte cuvinte, instanțele au admis că terenul a fost expropriat pe baza simplelor afirmații ale reclamanților, fără a cerceta realitatea regimului juridic al imobilului revendicat. În recurs, s-a dispus atașarea decretului de expropriere invocat de reclamanți și a anexelor acestuia. Cu adresa nr. 15 C.A./1248 din 15 iulie 2004 Secretariatul General al Guvernului a trimis în copie Decretul nr. 291/1985 și anexa nr.1 cuprinzând proprietarii ale căror imobile situate în municipiul București se expropriază și se trec în proprietatea statului. Din examinarea înscrisurilor noi depuse în recurs în modul arătat (filele 22-32 dosar) rezultă că R.E., autorul reclamanților, nu figurează în lista proprietarilor expropriați.

În această situație, acțiunea civilă introdusă de reclamanți nu poate fi calificată ca o acțiune în retrocedare având ca temei prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și competența de soluționare specială reglementată prin art. 36 din aceeași lege, ci este o acțiune civilă aparținând dreptului comun, introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, având ca obiect revendicarea unui imobil preluat de stat și temei de drept al acțiunii se circumscrie în prevederile art. 480 și urm. C. civ., a cărei competență de soluționare aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află imobilul, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 13 alin. (1) C. proc. civ. În baza art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc.

civ. reprezintă motiv de casare situația în care hotărârile s-au dat cu încălcarea competenței altei instanțe, caz în care dosarul va fi trimis spre judecare instanței judecătorești competente. Pentru cele ce preced și în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., recursul de față va fi admis, hotărârile pronunțate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 6 București ca, instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții R.T.M., R.G. și R.T. împotriva deciziei nr. 64/A din 8 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia menționată, precum și sentința nr. 623 din 24 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 6 București, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2004.