ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6041/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 13 septembrie 2000 reclamanții R.M., R.G.

și R.T. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București și

Ministerul de Interne pentru a fi obligați să le lase în deplină proprietate și

posesie terenul în suprafață de 420 mp situat în București.

Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că

terenul a fost expropriat de la antecesorul lor R.E. prin Decretul nr. 291/1985,

fiind trecut la poziția 28 din lista anexă la decret, iar lucrările de

sistematizare a zonei, scop în care s-a făcut exproprierea, nu au mai fost

executate, terenul fiind în prezent liber, iar pârâtul Ministerul de Interne a

îngrădit circa 300 mp din teren, suprafață pe care o ocupă fără drept.

În drept, reclamanții au invocat prevederile

art. 6, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994, art. 481 C. civ. și decizia

nr. VI/1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție.

Investit cu soluționarea pricinii, Tribunalul

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a pronunțat

sentința civilă nr. 623 din 24 septembrie 2001, prin care a admis acțiunea și a

obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie

terenul revendicat, așa cum este individualizat prin raportul de expertiză

efectuat de N.I.

Prima instanță a reținut că din anul

exproprierii (1985) a trecut o lungă perioadă de timp fără ca statul să fi dat

terenului utilitate publică, că terenul este liber de orice construcție, că

suprafața de 289 mp este îngrădită de Circa de Poliție 20 București, că pârâții

nu au titlu al posesiunii lor, iar reclamanții sunt singurii titulari ai

dreptului de proprietate în calitate de moștenitori ai autorului lor R.E.

Prin decizia civilă nr. 64 A din 8 februarie

2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelurile declarate

de Consiliul General al Municipiului București și Ministerul de Interne și a

schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins ca nefondată

acțiunea introdusă de reclamanți.

Instanța de apel a motivat că reclamanții sunt

îndreptățiți doar la obținerea de despăgubiri pentru teren, întrucât acesta a

intrat legal în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 291/1985

și a fost dat în folosința unei instituții publice (secție de poliție) în

temeiul H.G. nr. 556/1990.

Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat

recurs reclamanții R.M., R.G. și R.T. solicitând casarea ei și păstrarea

sentinței primei instanțe, invocând în acest scop motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susțin că instanța de apel

a încălcat dispozițiile legale care au constituit temeiul de drept al acțiunii,

neobservând că scopul exproprierii nu a fost realizat, iar terenul este liber

de sarcini.

Recursul este întemeiat în limitele și pentru

considerentele ce succed.

Instanțele au soluționat acțiunea dedusă

judecății așa cum a fost calificată de reclamanți, ca fiind o acțiune în

retrocedare reglementată de art. 35 din Legea nr. 33/1994 dată în competența de

primă instanță a tribunalului potrivit art. 36 alin. (1) din aceeași lege, fără

a verifica incidența în cauză a acestor prevederi legale și, implicit,

competența materială a tribunalului ca instanță de fond și, respectiv, a curții

de apel ca instanță de apel.

Cu alte cuvinte, instanțele au admis că terenul

a fost expropriat pe baza simplelor afirmații ale reclamanților, fără a cerceta

realitatea regimului juridic al imobilului revendicat.

În recurs, s-a dispus atașarea decretului de

expropriere invocat de reclamanți și a anexelor acestuia.

Cu adresa nr. 15 C.A./1248 din 15 iulie 2004

Secretariatul General al Guvernului a trimis în copie Decretul nr. 291/1985 și

anexa nr.1 cuprinzând proprietarii ale căror imobile situate în municipiul

București se expropriază și se trec în proprietatea statului.

Din examinarea înscrisurilor noi depuse în

recurs în modul arătat (filele 22-32 dosar) rezultă că R.E., autorul

reclamanților, nu figurează în lista proprietarilor expropriați.

În această situație, acțiunea civilă introdusă

de reclamanți nu poate fi calificată ca o acțiune în retrocedare având ca temei

prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și competența de soluționare specială

reglementată prin art. 36 din aceeași lege, ci este o acțiune civilă aparținând

dreptului comun, introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

având ca obiect revendicarea unui imobil preluat de stat și temei de drept al

acțiunii se circumscrie în prevederile art. 480 și urm. C. civ., a cărei competență

de soluționare aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află imobilul,

potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 13 alin. (1) C. proc. civ.

În baza art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C.

proc. civ. reprezintă motiv de casare situația în care hotărârile s-au dat cu

încălcarea competenței altei instanțe, caz în care dosarul va fi trimis spre

judecare instanței judecătorești competente.

Pentru cele ce preced și în temeiul

dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., recursul de față va fi admis, hotărârile

pronunțate vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare

Judecătoriei sectorului 6 București ca, instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții R.T.M., R.G.

și R.T. împotriva deciziei nr. 64/A din 8 februarie 2002 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Casează decizia menționată, precum și sentința

nr. 623 din 24 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și

de contencios administrativ, și trimite cauza spre competentă soluționare la

Judecătoria sectorului 6 București, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2004.