ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6894/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 ianuarie 1997

reclamanții G.A. și G.N. au chemat în judecată pe pârâții SC M.C. SA Bacău,

Ministerul de Interne, C.E.C. București și sucursala C.E.C. Bacău pentru

întoarcerea executării măsurii confiscării averii și plata de daune morale, ca

urmare a reformării sentinței penale nr. 98/1985 a Tribunalului Județean Bacău

prin decizia penală nr. 54/1991 a Curții Supreme de Justiție și scoaterii lor

de sub urmărire penală, măsură dispusă prin ordonanța nr. 250 din 13 martie

1992 a Procuraturii Județului Bacău.

Ulterior, la data de 19 februarie

2000, reclamanții și-au precizat acțiunea prin chemarea în judecată a Statului

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului de Interne și

renunțarea la judecată față de ceilalți pârâți.

Prin încheierea nr. 2938 din 12

septembrie 1997 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis cererea

formulată de reclamantul G.N. și a strămutat judecarea procesului de la

Tribunalul Bacău, la Tribunalul Vrancea.

Astfel investit, Tribunalul Vrancea,

prin sentința civilă nr. 351 din 19 octombrie 2000, a respins acțiunea față de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind prescrisă și

pentru existența autorității de lucru judecat față de capătul de cerere

referitor la daunele morale. Aceeași acțiune a fost respinsă ca inadmisibilă

față de pârâtul Ministerul de Interne, reținându-se lipsa calității procesuale

pasive a acestuia.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 28 din 18 aprilie 2001, a admis apelul reclamantei G.A.,

a desființat sentința și a trimis cauza aceluiași tribunal spre rejudecare.

S-a motivat că, operând mai multe

situații de întrerupere a prescripției extinctive, prin introducerea cererilor

de chemare în judecată care au format obiectul dosarelor nr. 12347/1992, nr. 3441/1993,

nr. 1667/1994 și nr. 1195/1996 ale Judecătoriei sectorului 1 București,

acțiunea nu este prescrisă. Totodată, s-a reținut că Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice are legitimare procesuală pasivă.

Recursul declarat împotriva acestei

hotărâri de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de D.G.F.P. Galați, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, care, prin decizia nr. 733 din 22 februarie 2002, a casat decizia

instanței de apel și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului de către

aceeași instanță.

În rejudecare, Curtea de Apel Galați,

secția civilă, prin decizia nr. 93/A din 2 decembrie 2002 a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamanta G.A. împotriva sentinței civile nr. 351 din 19

decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs reclamanta G.A., care a invocat următoarele

motive de casare: greșit a fost rezolvată problema existenței autorității de

lucru judecat referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice dedusă din decizia nr. 1677 din 20

septembrie 1996 a Curții de Apel București, întrucât prin această hotărâre

acțiunea reclamantei a fost respinsă pentru considerente de ordin procedural,

existența unei atari hotărâri nu poate constitui un impediment pentru

formularea unei noi acțiuni; în mod inexplicabil Curtea de Apel Galați nu a dat

urmare deciziei de casare de a verifica cauzele de întrerupere ale prescripției

dreptului la acțiune în raport cu acțiunile ce au format obiectul dosarelor

stipulate în decizia de casare.

Recurenta-reclamantă a cerut, în

principal, casarea hotărârii atacate și a se hotărî asupra fondului pricinii

și, în subsidiar, dacă prima solicitare nu este de admis, să se dispună

rejudecarea, dar de către o altă Curte de apel din țară.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

Admițând recursul Statului Român,

casând prima decizie dată în apel și dispunând reluarea judecății la aceeași

instanță, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 733 din

22 februarie 2002, a indicat instanței de trimitere că excepțiile deduse cauzei

privind legitimarea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, inclusiv sub raportul dispozițiilor art. 57 C. proc. civ.,

existența autorității de lucru judecat în raport de decizia nr. 1351/1996 a

Curții de Apel București referitor la daunele morale și prescripția acțiunii

sunt, prin efectul lor, peremptorii, iar rezolvarea lor, în ordinea arătată,

prin dezbateri contradictorii și o motivare convingătoare, era primordială

pentru instanța de apel.

În aceeași decizie de casare s-a

cerut instanței de trimitere să facă o analiză a situațiilor de întrerupere a

prescripției extinctive bazate, în speță, pe dispozițiile art. 16 alin. (1)

lit. b) din Decretul nr. 167/1958, analiză ce trebuie întreprinsă cu rigoare,

prin verificarea dosarelor la care a făcut referire prima decizie recurată (nr.

12347/1992, nr. 3441/1993, nr. 1667/1994 și nr. 1195/1996 ale Judecătoriei

sectorului 1 București), prin identificarea cu exactitate a fiecărui moment de

începere și încetare a cauzelor de întrerupere, iar, în final, a momentului

când a început cursul noii prescripții extinctive în raport de care se poate

răspunde dacă dreptul la acțiune este sau nu prescris.

Or, examinând decizia dată în apel

după casare se constată că ea nu cuprinde decât o înșiruire (enumerare) a

litigiilor promovate de reclamanți fără a răspunde, în concret și cu rigoare,

la problemele ce au format obiectul casării. Astfel, deși instanța de apel a

reținut existența autorității de lucru judecat cu referire la lipsa calității

procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, totuși,

motivarea nu este câtuși de puțin convingătoare, nerezultând în ce constă

tripla identitate de cauză, obiect și părți și dacă prima hotărâre invocată

(decizia nr. 1677 din 20 septembrie 1996 a Curții de Apel București) poate

constitui temei al excepției peremptorii reținute.

Tot astfel, instanța de apel nu a

făcut o analiză, pe fiecare dosar în parte, a situațiilor de întrerupere a

prescripției extinctive, nu a identificat cu exactitate momentele de începere

și încetare a cauzelor de întrerupere, dacă și când a început cursul noii

prescripții extinctive pentru ca prin interpretarea exactă a dispozițiilor art.

16 alin. (1), lit. b) din Decretul nr. 167/1958 să se poată răspunde cu rigoare

dacă dreptul la acțiune este ori nu prescris.

Cu alte cuvinte, Curtea de Apel

Galați nu a urmat îndrumările date prin decizia de casare, făcând, astfel,

imposibil exercițiul controlului judiciar.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de

drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din textul citat rezultă

obligativitatea instanței de trimitere de a se conforma îndrumărilor date de

instanța de casare cu privire la necesitatea administrării unor probe și

examinarea unor apărări. Instanța de rejudecare are obligația să ia în

cercetare faptele indicate în decizia instanței superioare și să administreze

probele necesare, urmând să dea soluția numai în raport de cercetarea

aprofundată a tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei.

În speță, instanța de trimitere era

obligată să se conformeze îndrumărilor date de instanța de control judiciar

pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt, deoarece aceste îndrumări erau

de esența atribuțiilor ce reveneau instanței de control judiciar, astfel că, la

rejudecare, instanța de trimitere trebuia să le dea urmare, ele fiind menite să

asigure o corectă soluționare a litigiului.

Întrucât instanța de trimitere nu a

procedat astfel, se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa

decizia atacată și în temeiul art. 313 C. proc. civ., pentru o mai bună

administrare a justiției în speța dedusă judecății, se va trimite cauza pentru

rejudecare unei alte curți de apel decât aceea care a pronunțat decizia casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva

deciziei nr. 93 A din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă,

pe care o casează și, pentru o mai bună administrare a justiției, trimite cauza

pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă, la Curtea de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2004.