ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5386/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 208 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Vâlcea a condamnat pe inculpatul D.D.

la 20 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive, de la 21 martie 2003 la 3 decembrie 2003.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părților civile D.N. și D.I. suma de 40.000.000 lei, iar C.A.S.

Vâlcea, suma de 3.401.500 lei, cu titlu de despăgubiri civile, cât și la plata

unei prestații lunare de câte 500.000 lei pentru minora D.E.A., începând cu

data de 24 februarie 2003, până la încetarea cauzei ce a determinat acordarea

acesteia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

În ziua de 23 februarie 2003,

victima D.A. se afla, împreună cu vărul său A.P. la casa de schimb valutar din

apropierea restaurantului S. din municipiul Rm. Vâlcea.

La plecare, A.P. a fost acostat de

către inculpatul D.D., care i-a cerut să-l cinstească cu o bere, însă a fost

refuzat.

Discuțiile dintre cei doi au

continuat, degenerând în loviri reciproce cu pumnii.

Pentru a aplana conflictul, D.A.,

aflat în apropiere, a intervenit, lovindu-l pe inculpat cu piciorul, situație

în care acesta din urmă a scos un cuțit din buzunar.

Atât victima, cât și vărul său au

fugit fiind urmăriți de către inculpat. Cum la un moment dat D.A. s-a

împiedicat și a căzut, inculpatul s-a apropiat de acesta și i-a aplicat o

lovitură de cuțit în partea dreaptă a abdomenului.

Fiind internată în spital victima a

decedat a doua zi, datorită șocului hemoragic provocat prin secționarea de

către inculpat a venei porte.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

penală nr. 77/ A din 23 martie 2004 a respins, ca nefondat, apelul prin care

inculpatul solicită aplicarea circumstanței legale a scuzei provocării,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei,

pretinzând că victima l-a lovit mai întâi, provocându-i o puternică tulburare

încât nu s-a mai putut controla.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs în temeiul art. 385

9

pct. 14, 17, 17

1

și 18 C. proc. pen., susținând, în esență, că, prin nereținerea circumstanței

atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cele două instanțe au dat o

încadrare juridică greșită faptelor, pronunțând hotărâri contrare legii.

Totodată a susținut că pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată, este greșit

individualizată.

Examinând hotărârile atacate în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în prevederile art. 174 alin. (1), raportat la art. 175

lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate

(procesul-verbal de cercetare a locului faptei și de percheziție domiciliară,

raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia autopsiei și

declarațiile martorilor T.D.L., A.P., D.I.N., R.D., T.G., C.A.V. și Ș.A.M.)

rezultă, fără dubiu, că la data de 23 februarie 2003, încercând să aplaneze un

conflict provocat de inculpat cu vărul său A.P., victima D.A. l-a lovit pe

acesta cu piciorul. Ca urmare, inculpatul a scos un cuțit din buzunar și

profitând de împrejurarea că victima se împiedicase și era căzută la pământ,

i-a aplicat o lovitură de cuțit în regiunea abdominală, provocându-i leziuni

grave (secționarea venei porte) care au dus la decesul acesteia.

Susținerile inculpatului, în sensul

că ar fi comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o

provocare din partea victimei, nu se confirmă, din actele dosarului rezultând

că incidentul a fost provocat de către inculpat, care se afla în stare de

ebrietate, victima intervenind pentru salvarea vărului său, care se afla căzut

la pământ.

Referitor la pedeapsa de 20 ani

închisoare, aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect

individualizată, la stabilirea ei, instanța de fond, având în vedere gradul

sporit de pericol social al infracțiunii (care a fost comisă în loc public)

împrejurările concrete în care a fost săvârșită, cât și persoana inculpatului,

care deși nu posedă antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală, iar

în momentul în care a fost prins a adoptat o atitudine nesinceră, încercând să

ascundă adevărul.

Întrucât din actele dosarului nu

rezultă nici motive de casare din cele prevăzute de art. 385

4

alin. penultim

C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul

declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, de la

21 martie 2003, la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 77 din 23 martie 2004

a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 21 martie 2003 la 21 octombrie

2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 octombrie 2004.