ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2334/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 septembrie 2003 la Judecătoria Moreni, reclamantul D.M. din comuna Gura Ocniței, jud. Dâmbovița a chemat în judecată spre a fi obligat să-i permită trecerea pe terenul său, pe pârâtul B.V.I. din aceeași localitate. Reclamantul a susținut că este proprietarul unui teren agricol înfundat și că singura cale de acces posibilă la drumul public, care a existat în fapt în trecut, a fost blocată de pârât, care pretinde că ar trece pe proprietatea sa. Pârâtul s-a opus la admiterea acțiunii, susținând că reclamantul are și alte posibilități de trecere la drumul public, existând de altfel o cale de acces trasată de autoritățile locale, care este folosită și de alți vecini.

Judecătoria Moreni a respins acțiunea ca nefondată prin sentința civilă nr. 1034 din 2 decembrie 2003. În motivarea hotărârii s-a arătat că cererea nu îndeplinește cerințele art. 616 C. civ., întrucât calea de acces ce se cere a fi stabilită pe terenul proprietatea pârâtului nu este singurul drum de trecere pentru reclamant, care are la dispoziție o cale creată în zonă în acest scop și totodată pentru că l-ar împiedica pe pârât să-și folosească normal și netulburat proprietatea, îngrădită și redusă ca dimensiuni. Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care prin decizia nr. 1227 din 20 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

În raport de motivele apelului, rejudecând cauza după completarea raportului de expertiză efectuat la judecata în fond, instanța de apel a reținut la rândul său că reclamantul are asigurată trecerea de la proprietatea sa la drumul public pe terenul proprietatea Primăriei Gura Ocniței, pe care o folosește în prezent. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamantul D.M., care, invocând lipsa de temei legal a soluției, aplicarea greșită a legii și nesocotirea unor mijloace de probă esențiale pentru stabilirea împrejurărilor cauzei, a susținut, în esență, că împotriva constatărilor expertizei și a declarațiilor martorilor, instanța de apel a reținut, atât existența unei căi de acces pe terenul Primăriei, cât și faptul că trecerea ce se solicita a fi deblocată de pârât, este de natură să-i afecteze dreptul de proprietate, în condițiile în care acesta ocupă peste titlul său de proprietate, exact suprafața de 300 mp pe care se afla drumul de trecere.

Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 617-618 C. civ., trecerea de la un loc înfundat la calea publică, prevăzut de art. 616 din lege, trebuie regulat făcută pe partea cea mai scurtă de la fondul închis la drumul public alegându-se totodată trecerea cel mai puțin păgubitoare pentru proprietarul terenului pe care urmează a fi deschisă. Dispozițiile legale menționate nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, instanțele, atât în fond, cât și în apel, socotind că de la fondul proprietatea reclamantului la drumul public se poate folosi un drum deschis pe lângă proprietățile altor proprietari din zonă, pe terenul proprietatea Primăriei.

Numai că prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, expertul a învederat instanței o serie de neajunsuri pentru care nu a fost posibilă nici identificarea corectă în teren a fondului proprietatea pârâtului, nici existența unei suprafețe de teren proprietatea comunei care ar permite trasarea legală, regulată a unui alt drum decât cel solicitat de reclamant. Din constatările expertului tehnic desemnat de instanță rezultă, totodată că atât parcela pârâtului, care ar folosi o suprafață mai mare decât aceea la care este îndreptățit potrivit titlului de proprietate, cât și terenurile în vecinătate atribuite altor proprietari, ar fi amplasate greșit față de modul în care au fost identificate în actele de proprietate.

Din cele menționate nu rezultă așadar nici dacă fondul reclamantului este sau nu înfundat în sensul art. 616 C. civ., nici dacă drumul ce se solicita a fi deschis ca fiind cel mai scurt, afectează sau nu proprietatea pârâtului, întrucât amplasamentul acesteia în conformitate cu titlul de proprietate nu a fost verificată. Ca urmare, recursul se va admite, cu consecința casării hotărârii atacate, precum și a sentinței primei instanțe, căreia i se va trimite cauza spre rejudecare în vederea stabilirii raporturilor reale dintre fonduri în considerarea dispozițiilor art. 617-618 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul D.M. împotriva deciziei nr. 1227 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia, precum și sentința nr. 1034 din 2 decembrie 2003 a Judecătoriei Moreni și trimite cauza pentru rejudecare, la aceeași judecătorie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 martie 2005.