ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5012/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Moreni la data de 18 martie 2003, reclamantul S.I. a solicitat ca pârâtul V.G. să

fie obligat să-i permită trecerea pe drumul de acces existent, conform actelor

legale ale celor două proprietăți și să desființeze gardul care blochează

trecerea.

A arătat reclamantul că prin decizia nr. 2353 din 22

decembrie 1997 a Tribunalului Dâmbovița s-a dispus partajarea imobilelor

situate în comuna Iedera, sat Iedera de Jos, între acesta și S.C.A., care,

ulterior, a vândut proprietatea sa pârâtului V.G., care a inclus în mod nelegal

în corpul terenului și drumul de acces. Reclamantul a precizat totodată că

drumul de acces este consfințit atât de amplasamentul, plan și delimitare a

bunului imobil întocmit de tehnic S.G. cât și de raportul de expertiză întocmit

de expertul tehnic judiciar A.S.

Judecătoria Moreni a respins acțiunea reclamantului

prin sentința civilă nr. 727 din 12 septembrie 2003, reținând că din

coroborarea depozițiilor martorilor audiați în cauză cu înscrisurile depuse la

dosar și potrivit concluziilor expertizei judiciare efectuate de exp. ing. R.G.

rezultă că terenul cumpărat de pârât nu este grevat de sarcini sau servituți,

între proprietățile reclamantului și pârâtului neexistând o cale de acces.

Prin decizia nr. 343 din 12 februarie 2004, Curtea de

Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva

hotărârii instanței de fond, a schimbat în întregime sentința atacată, iar pe

fond a admis acțiunea și a obligat pârâtul să lase liberă calea de acces la

imobilul proprietatea reclamantului situat în comuna Iedera, sat Iedera de Jos,

astfel cum a fost delimitată prin schița–anexă la raportul de expertiză R.G. și

să desființeze gardul amplasat pe respectiva alee.

Instanța de apel a reținut în esență că în speță nu

s-a pus problema constituirii unei servituți de trecere întrucât calea de acces

exista, proprietarul acesteia fiind reclamantul.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs

pârâtul arătând că după cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în

cauză între imobilele în speță nu a existat niciodată o cale de acces.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare

pentru considerentele ce se vor expune.

Recurentul–pârât a cumpărat terenul de la S.A. potrivit

contractului de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 1492 din 25 iunie 2002,

în cuprinsul căruia se menționează că la sud imobilul are ca vecinătate un drum

de acces.

Totodată, din schița–anexă la raportul de expertiză

întocmit de A.S., în temeiul căruia s-a realizat partajarea averii succesorale

rămase după defuncta S.E. între intimatul–reclamant și S.A., reiese că există

un drum de acces, care nu este cuprins în loturile atribuite comoștenitoarei S.A.

De asemenea, potrivit completării la raportul de expertiză întocmit de expertul

tehnic judiciar R.G. în dosarul instanței de apel nr. 8569/2004, din măsurarea

terenului pârâtului V.G. a rezultat că acesta stăpânește o suprafață mai mare

decât cea cumpărată de la S.A.

Prin urmare, în mod abuziv recurentul–pârât, care nu

era proprietarul căii de acces a îngrădit trecerea intimatului-reclamant prin

ridicarea unui gard și montarea unei porți.

Pentru cele ce preced, recursul va fi respins ca

nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) Cod

procedură civilă, recurentul–pârât va fi obligat la plata către

intimatul–reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul V.G. împotriva deciziei nr. 343 din 12 februarie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Obligă recurentul–pârât la plata

sumei de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimatul–reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

iunie 2005.