ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5546/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 124 din 6 februarie 2004, Judecătoria Râmnicu Sărat a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC A.C.

SRL, în contradictoriu cu pârâții H.S. și H.M., s-a stabilit

în favoarea reclamantei servitutea de trecere pe terenul pârâților, conform

variantei II din raportul de expertiză, completat, întocmit de expert R.L., pe

aliniamentul C, Z 3, Z 5, L și au fost obligați pârâții să plătească

reclamantei suma de 4.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de

vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3379 din 23 septembrie 2002, reclamanta

a cumpărat casa de locuit și terenul aferent, în suprafață de 705 mp, situate

în Rm. Sărat.

În contractul de vânzare-cumpărare există mențiunea că

intrarea în imobil se face prin aleea de acces, evidențiată și în documentația

cadastrală, întocmită la cererea pârâților de expert T.D.

Reține

instanța de fond, că imobilul cumpărat de reclamantă nu are acces la calea

publică și nu se poate crea cale de acces pentru reclamantă pe terenul

învecinat, deținut de aceasta pe baza unui contract de închiriere. De aceea,

sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 616 C. civ., iar în privința

dimensiunilor servituții se are în vedere raportul de expertiză, completat,

întocmit de expert R.L., în sensul de a crea reclamantei servitute de trecere

cu piciorul, deoarece trecerea cu mijloace de transport ar fi prea

împovărătoare pentru pârâți.

Curtea

de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 1356 din 28 aprilie 2004, a respins

apelul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe și a obligat apelanții să

plătească intimatei-reclamante suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța

de apel a reținut că, față de obiectul acțiunii, legal și temeinic prin sentința

apelată s-a stabilit servitutea de trecere în raport de actele cadastrale

existente și de situația imobilului de „loc înfundat”.

Reține

instanța de apel, că situația de loc înfundat nu s-a datorat reclamantei și

instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut sau altceva decât s-a cerut,

deoarece prin acțiune s-a cerut să fie obligați pârâții să-i permită

reclamantei trecerea, fără să existe mențiunea expresă privitoare la vreo cale

de acces.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs pârâții care, invocând dispozițiile art.

304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în esență, formulează următoarele critici.

-

Greșit prin sentința instanței de fond, pătrată prin hotărârea atacată, s-a

stabilit o cale de trecere cu piciorul, deși reclamanta a cerut să-i fie

stabilită trecerea cu mașina.

Arată

recurenții că, în aliniatul 2 al motivării acțiunii se specifică „în măsura în

care construcția îmi servește drept depozit de mărfuri, la momentul

aprovizionării, nu pot descărca mărfurile pe terenul amplasat în spatele

construcției”, iar la fila 2 se precizează că trebuie să aibă acces cu mijloc

de transport.

-

Situația de loc înfundat pentru o trecere cu mașina este rezultatul voinței

reclamantei care, la momentul cumpărării, cunoștea limitele și posibilitățile de

acces la calea publică.

Susțin

recurenții, că este loc înfundat acel loc care nu are nici o ieșire la calea

publică, iar situația de loc înfundat trebuie să fie străină de orice

activitate a proprietarului acestuia. De aceea, reclamanta, care cunoștea situația

imobilului cumpărat, trebuie să se limiteze la folosința imobilului, așa cum a

fost dobândit.

Se

mai susține că, potrivit art. 622 C. civ., servitutea de trecere este

necontinuă, potrivit art. 624 C. civ. servituțile necontinui și neaparente nu

se pot stabili decât prin titlu și că în prezent ieșirea la str. D. se

realizează pe terenul închiriat, însă există și posibilitatea realizării unei

căi de acces la o stradă paralelă cu str. D., pe proprietatea vecinului V.Ș.

-

La stabilirea servituții, conform art. 618 și art. 634 C. civ., trebuie avut în

vedere și interesul celui care urmează să suporte consecințele servituții, iar

în cauză distanța mică dintre clădiri, de numai 4 m, trebuia avută în vedere

chiar și în ipoteza unei treceri cu piciorul, care nu-i este necesară

reclamantei.

Intimata

a formulat întâmpinare prin care a cerut să fie respins recursul declarat de

pârâți.

Recursul

va fi respins, pentru următoarele considerente.

Criticile

formulate de recurenți fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., însă aceste motive de recurs nu sunt incidente în cauză.

Articolul

304 pct. 6 C. proc. civ. privește situațiile în care instanța a acordat mai

mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Or,

în cauză, corect s-a reținut prin hotărârea atacată că, în raport cu obiectul

acțiunii, determinat prin cererea de chemare în judecată, nu s-a acordat mai

mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Reclamanta,

prin acțiunea înregistrată la instanța de fond, la data de 17 septembrie 2003,

invocând dispozițiile art. 616 C. civ., a cerut ca pârâții să-i permită

trecerea la calea publică, cererea fiind motivată pe faptul că nu are cale de

acces la imobilul cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. 3379 din 23 septembrie 2002.

Susținerile

reclamantei că pentru folosirea imobilului trebuie să aibă acces cu mijloc de

transport și că nu poate descărca mărfurile pe terenul situat în spatele

clădirii, nu duc la concluzia că pretenția concretă a acesteia, determinată

prin cererea adresată instanței, a fost de a-i fi asigurată trecerea numai cu

mijloace de transport, excluzând trecerea cu piciorul, așa cum susțin

recurenții.

De

altfel, în motivarea acțiunii se invocă și imposibilitatea înregistrării

imobilului în cartea funciară, datorată lipsei căii de acces, prin închiderea

de către pârâți a aleii de acces menționată în contract.

De

aceea, raportat la modul în care s-a formulat cererea și toate motivele

invocate de reclamantă pentru stabilirea servituții de trecere, instanța de

fond nu a acordat ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut, așa cum

susțin recurenții.

Prin

sentința pronunțată de instanța de fond, păstrată prin hotărârea atacată, s-a

stabilit servitutea de trecere cu respectarea dispozițiilor înscrise în textele

invocate de recurenți.

Servitutea

de trecere este o servitute legală, de interes privat, reglementată de Codul

civil, în art. 616, ca o obligație impusă fondului aservit pentru fondul

dominant, care este loc înfundat.

În

prezenta cauză, s-a făcut dovada caracterului de loc înfundat al fondului

proprietatea reclamantei, fond care este înconjurat de alte proprietăți, iar la

situația de loc înfundat nu s-a ajuns datorită intimatei. La momentul

dobândirii dreptului de proprietate prin cumpărare, imobilul se afla în starea

în care este și în prezent, accesul se realiza prin aleea menționată în

contractul de vânzare-cumpărare, iar pârâții nu au făcut dovada că s-a ajuns la

situația de loc înfundat, datorită proprietarului care și-a blocat ieșirea la

drumul public prin edificarea unor construcții sau a vândut o parte din teren,

înfundându-și restul terenului.

Deoarece

proprietatea reclamantei este înconjurată de proprietățile altor persoane,

imposibilitatea de a ieși la calea publică este absolută, iar prin sentința

apelată, la stabilirea drumului de trecere și a modului de folosire a lui s-au

avut în vedere și interesele pârâților, ca proprietari ai fondului aservit,

limitându-se dreptul proprietarului fondului dominat (reclamanta) la trecerea

cu piciorul, tocmai pentru a se produce pârâților cea mai mică daună.

Față

de precizarea făcută de expert R.L., că nu se poate crea o altă servitute de

trecere cu piciorul pe latura de est a casei numitului H.G., datorită lățimii

prea mici față de limita accesibilă și de faptul că, potrivit consemnărilor

făcute în procesul-verbal de cercetare locală, pârâții au confirmat folosirea

de către fostul proprietar al imobilului fond dominat a căii de acces care face

obiectul procesului, susținerea recurenților că s-ar putea obține o altă ieșire

la calea publică pe proprietățile altor vecini nu este întemeiată.

Prin

urmare, pentru considerentele expuse, se va respinge recursul formulat de

pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții H.S. și H.M.

împotriva deciziei civile nr. 1356 din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel

Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2005.