ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6185/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 30 mai

2002, reclamanții M.G. și T.G. au chemat în judecată pe pârâtul N.M. solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să le fie soluționată cererea de

revendicare a terenului ce le-a fost atribuit prin deciziile nr. 180/1975 și

nr. 183/1975 ale fostului Consiliul popular al municipiului Craiova, să le fie

respectată folosința terenului respectiv și să li se constituie un drept de

servitute pentru suprafața din jurul locuințelor construite pe terenul

atribuit.

S-a mai solicitat ca pârâtul să fie

obligat să le plătească reclamanților câte 10.000.000 lei daune morale și

despăgubiri pentru medicamente precum și câte 10.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Reclamantul M.G. a

precizat la data de 28 februarie 2002 că solicită să se constate dreptul său de

proprietate asupra terenului de 100 mp ce i-a fost atribuit prin decizia nr. 183/1975

a fostului Consiliu popular al municipiului Craiova în str. P., teren pe care a

edificat o locuință și să se constate că pârâtul N.M. a devenit prin abuz proprietarul

terenului în litigiu prevalându-se de acte nevalabile și ascunzând faptul că

terenul revendicat este ocupat de construcție.

Prin precizarea din data de 28 iunie

2002, reclamantul T.G. a solicitat să-i fie lăsat în deplină proprietate și

liniștită posesie terenul atribuit prin decizia nr. 182/1975 emisă de Consiliul

popular al municipiului Craiova și prin decizia nr. 15/1992 emisă de Prefectura

Dolj.

Totodată reclamantul a solicitat să

i se atribuie în proprietate conform art. 35 din Legea nr. 18/1991 o suprafață

de 350 mp și să fie anulată procura specială de care s-a folosit pârâtul N.M. în

procesul de revendicare intentat Statului Român. Pârâtul să mai fie obligat la

plata unor despăgubiri și cheltuieli de judecată.

La data de 27 septembrie 2002, reclamanții

au precizat acțiunea în sensul că solicită să se constate dreptul lor de

proprietate asupra terenurilor de câte 100 mp și a construcțiilor edificate în

Craiova, str. P. și că înțeleg să renunțe la judecata celorlalte cereri

formulate anterior.

Prin încheierea din

22 noiembrie 2002, instanța de fond a disjuns acțiunea reclamantului T.G. de

cea formulată de reclamantul M.G.

La același termen, s-a luat act că

reclamantul M.G. și-a precizat acțiunea ca fiind în constatarea dreptului său

de proprietate întrucât deși prin decizia nr. 15/1992 emisă de Prefectura Dolj

i s-a atribuit suprafața de 100 mp în Craiova, str. P., pârâtul N.M. îi

contestă dreptul de proprietate. Totodată reclamantul a mai solicitat, în baza

art. 616 C. civ., să i se constituie o servitute de trecere pe terenul

pârâtului spre str. P. deoarece terenul său este loc înfundat și nu are ieșire

la drumul public.

Reclamantul a solicitat ca

servitutea de trecere să aibă o lățime de 2-3 m iar suprafața de exercitare a

acesteia să fie de 200 mp.

Judecătoria Craiova, prin sentința

civilă nr. 9884 din 10 octombrie 2003 a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul M.G. și a instituit o servitute de trecere pe terenul proprietatea

pârâtului N.M. situat în Craiova pentru exploatarea imobilului proprietatea

reclamantului situat în Craiova, str. P. în perimetrul determinat de punctele

14-M-L-K-J-J

1

-E-D-C-B-14 din planul anexă la raportul de expertiză

întocmit de ing. P.M.

A fost respins capătul de cerere

privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului

în suprafață de 100 mp menționat în decizia nr. 15/1992 emisă de Prefectura

Dolj.

Cheltuielile de judecată efectuate

de părți au fost compensate.

Pe baza probelor administrate

(înscrisuri, interogatorii, expertiză tehnică) și aplicând dispozițiile legale

incidente cauzei, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 15/1992 emisă

de Prefectura Dolj a fost atribuită în proprietatea reclamantului M.G. și a

soției sale suprafața de 100 mp din terenul situat în Craiova, teren care în

prezent are nr. 8A.

Pârâtul N.M. a cerut constatarea

nulității absolute a deciziei nr. 15/1992 emisă de Prefectura Dolj însă prin

sentința civilă nr. 21528/2000 a Judecătoriei Craiova acțiunea acestuia a fost

respinsă.

Hotărârea judecătoriei a rămas

irevocabilă prin respingerea apelului și apoi a recursului astfel încât s-a

reținut că reclamantul M.G. are titlu de proprietate pe teren, opozabil

erga

omnes

deci și față de pârât.

Din această perspectivă, s-a

considerat că acțiunea în constatare intentată de reclamant este lipsită de

interes așa încât acest capăt de cerere a fost respins de instanță, mai ales că

în situația în care contestarea dreptului reclamantului de către pârât va

deveni efectivă și actuală, acesta are la îndemână acțiunea în revendicare.

Referitor la capătul de cerere

privind instituirea unei servituți de trecere conform art. 616 C. civ., la

cererea reclamantului s-a efectuat o expertiză de ing. P.M.

Potrivit concluziilor expertizei,

terenurile proprietatea pârâților se află în Craiova, str. P. nr. 8 și nr. 8A.

Terenul și construcția edificată pe acesta, proprietatea reclamantului din str.

P., nu are ieșire la calea publică, fiind loc înfundat.

Art. 616 C. civ. prevede că

proprietarul unui loc înfundat care nu are ieșire la calea publică poate

reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului.

Așa fiind, această cerere formulată

de reclamantul M.G. a fost admisă și s-a instituit o servitute de trecere pe

terenul proprietatea pârâtului pentru a asigura accesul reclamantului la calea

publică, respectiv str. P. fără ca servitutea să împovăreze excesiv fondul

aservit.

S-a avut în vedere propunerea expertului

ing. P.M. prevăzută în planul anexă la expertiză.

Apelul declarat de reclamantul M.G. împotriva

sentinței judecătoriei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 353 din 4

martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

S-a reținut că în raport de

precizările aduse acțiunii inițiale, reclamantul nu a investit instanța și cu

instituirea unei servituți de lumină și vedere, așa încât această cerere excede

cadrului procesual.

Referitor la împrejurarea că

instanța de fond nu a instituit o servitute de trecere pe o suprafață de 200 mp

din terenul pârâtului, s-a stabilit că o asemenea servitute ar fi împovărat

proprietatea pârâtului în mod nejustificat, mai ales că pentru servitutea de

trecere nu este necesară acordarea și a unui teren în jurul casei.

Pentru efectuarea unor reparații la

locuința reclamantului sau în caz de avarie se poate cere, la momentul

potrivit, o trecere pe fondul aservit, dar această trecere nu poate avea

caracter permanent.

De altfel, apelantul-reclamant nu a

făcut dovada necesității unor lucrări de întreținere și reparații la imobilului

său pentru a reclama o asemenea servitute.

Instanța de apel a considerat că

s-au aplicat corect dispozițiile art. 616-618 C. civ. atunci când s-a instituit

o servitute de trecere suficientă și pentru accesul cu autoturismul.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul M.G. invocând motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, recurentul susține că

instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere referitor la

instituirea unei servituți de trecere pe o suprafață de 209 mp în jurul

locuinței sale, necesară pentru acces în caz de avarie sau efectuare de

reparații cu utilaje și dispozitive de gabarit mare. Că această suprafață este

necesară și pentru lumină și vedere.

O altă critică se referă la

împrejurarea că, în mod greșit, instanța a instituit o servitute de trecere de

pe o lățime de 3 m în loc de 5 m, cât a cerut. Că lățimea de 5 m a servituții

era necesară pentru că aceasta este în indiviziune cu vecinul său T.G. Această

servitute le-a fost creată de RADPFL Craiova atunci când le-a fost atribuită în

folosință suprafața de 200 mp teren atât recurentului cât și vecinului său T.G.

și pe ea sunt amplasate utilitățile de apă, gaze și energie electrică.

Recurentul menționează că intimatul–pârât

N.M. nu are titlul de proprietate constând într-un act autentic asupra

terenului pe care îl deține și în mod nelegal instanța de fond nu i-a admis

obiecțiunile la expertiză.

Recursul declarat este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin ultima precizare a acțiunii

sale, recurentul-reclamant a investit instanța cu o cerere de instituire a unei

servituți de trecere pe terenul intimatului-pârât pentru ieșirea la calea

publică, respectiv spre str. P. întrucât proprietatea sa este un loc înfundat

(fila 159 dosar judecătorie).

Potrivit art. 129 alin. (6) „în

toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății”.

In cauza de față, instanțele s-au

pronunțat asupra acțiunii cu care au fost investite și pe baza înscrisurilor și

a expertizei tehnice efectuate au instituit în favoarea recurentului o

servitute de trecere la calea publică pe o lățime de 3 mp, astfel încât să nu

împovăreze nejustificat fondul aservit, ce este proprietatea intimatului.

Crearea unei servituți de trecere pe

o suprafață de 200 mp care să includă teren și în jurul casei recurentului ar

fi creat prejudicii fondului aservit și s-ar fi încălcat dispozițiile art. 616

și art. 618 C. civ.

Pentru eventualele avarii și lucrări

de întreținere și reparații la imobilul recurentului, în cazul în care

intimatul ar refuza accesul, se poate institui la momentul oportun o servitute

dar numai pe durata lucrărilor și nu în mod permanent.

Pe de altă parte, instanțele nu pot

obliga pe intimat să respecte o servitute pe o cale de acces de 5 m lățime, așa

cum le-a fost recunoscute recurentului și vecinului său în anul 1975 de RADPFL

Craiova, mai ales că s-a constatat că Statul Român nu are titlu pe terenul în

litigiu (acțiunea în revendicare inițiată de intimatul N.M. împotriva statului

a fost admisă prin sentința civilă nr. 10252 din 29 mai 1995 a Judecătoriei

Craiova).

Este de observat că recurentul a

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de ing. P.M. dar nu le-a

mai susținut în fața instanței de fond și în apel nu le-a reiterat și nu a

solicitat completarea expertizei efectuate în cauză.

Față de cele ce preced, criticile

recurentului nu sunt fondate iar prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

indicate în cererea de recurs nu sunt incidente în cauză întrucât „instanța nu

a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”.

Drept urmare, Curtea, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul M.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 353

din 4 martie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.