ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5802/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 162 din 10 mai 2002, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis acțiunea formulată de V.C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al municipiului Craiova și l-a obligat pe acesta din urmă să emită reclamantului dispoziție motivată ca răspuns la notificarea și cererea adresată în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Împotriva hotărârii primei instanțe pârâtul Consiliul local al municipiului Craiova a declarat apel. Pârâta a susținut că în mod nejustificat a fost obligat să răspundă la notificarea reclamantului, față de împrejurarea că acesta nu a depus documentația completă.

Totodată, obligația stabilită în sarcina sa de a răspunde la cererea reclamantului din 28 decembrie 2001 a rămas fără obiect, față de faptul că la cererea menționată s-a răspuns în data de 15 mai 2002, cu adresa 150318. Prin decizia nr. 118 din 30 august 2002, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul, a schimbat sentința atacată și a reținut cauza spre rejudecare și efectuare a unei expertize tehnice de specialitate pentru identificarea și evaluarea terenului. În motivarea acestei decizii s-a reținut că, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

Aceste prevederi obligau pârâta să facă verificările necesare în teren, pentru a stabili dacă petentului i se poate restitui terenul în natură. În acest context, este insuficientă măsura luată de a solicita Direcției urbanistice din cadrul consiliului local, să întocmească proces verbal privind starea de fapt a terenului. Mai mult, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenului și trecerea terenului în administrarea fostului consiliu popular putea fi verificată prin verificarea arhivei proprii a pârâtei. Față de susținerea că pe teren au fost edificate construcții, pârâta era obligată să efectueze o expertiză de specialitate, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent despăgubiri bănești.

Cum această expertiză nu a fost efectuată nici la soluționarea în fond a cauzei, instanța de apel a reținut cauza spre rejudecare, instanța de apel a dispus în sensul reținerii cauzei spre rejudecare și efectuarea unei expertize de specialitate care să identifice terenul, să stabilească ce suprafața este liberă și valoarea suprafeței ocupate cu construcții. Prin decizia nr. 941 din 23 aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, după efectuarea expertizei, a admis acțiunea reclamantului și a dispus ca pârâtul să emită dispoziție pentru imobilul ce nu se poate retroceda în natură, constatând valoarea de expertiză la suma de 713.032.246 lei, din care se scade valoarea reactualizată a sumei de 23.000 lei, primită cu titlu de despăgubiri pentru construcții la data exproprierii.

S-a reținut că reclamantul V.C. a fost proprietarul imobilului situat în Craiova, compus din teren în suprafață de 640 mp și o casă construită din cărămidă, compusă din 2 camere, bucătărie și sală, iar în curte o magazie de blană, pivniță și împrejmuiri. Prin Decretul nr. 67/1985, acest imobil a fost expropriat. După apariția Legii nr. 10/2001 reclamantul a parcurs procedura administrativă prealabilă și a notificat unitatea deținătoare pentru restituirea terenului. Pârâta nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul emiterii unei decizii sau dispoziții motivate, așa încât reclamantul s-a adresat instanței. Din suprafața totală de 640 mp, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 212 mp.

Prin expertiza efectuată în apel s-a concluzionat că diferența de 428 mp teren nu poate fi restituită reclamantului, fiind ocupată cu blocuri de locuințe. Prin aceeași expertiză a fost stabilită valoarea terenului. În acest sens instanța a reținut că, potrivit art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 498/2003, în situația în care nu se poate dispune restituirea în natură, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Dolj, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, susținând că potrivit art. 38 din Legea nr. 10/2001, pentru evaluarea despăgubirilor bănești care urmează să fie acordate persoanelor îndreptățite se va constitui o comisie interministerială, prin decizie a primului ministru.

Ca atare, nu se poate lua în considerare valoarea stabilită prin expertiză. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea căii de atac exercitate, și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 21 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită notifică unitatea deținătoare a terenului care, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, este obligată să facă o ofertă prin echivalent. Drept urmare, în mod judicios instanța a avut în vedere dispozițiile legale menționate, precum și a celorlalte dispoziții din Legea nr. 10/2001 ce atribuie instanței de judecată soluționarea divergenței, la plângerea persoanei îndreptățite.

Nu sunt aplicabile dispozițiile legale menționate de recurentă, ce privesc o altă situație și, ca tare, nu se constată motive de nelegalitate care să justifice admiterea căii de atac exercitate. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Dolj, împotriva deciziei nr. 941 din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel de Apel Craiova. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.