ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 810/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

105 din 7 ianuarie 2004 pe rolul Judecătoriei Moreni, reclamanții V.C. și R.E.

au chemat în judecată pe pârâtul M.D., pentru ca prin sentința ce se va

pronunța să se dispună anularea actului de adjudecare încheiat de executorul

judecătoresc P.B. de pe lângă Judecătoria Moreni, în dosarul de executare nr.

375/2002, la data de 4 iulie 2004.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că prin actul de adjudecare, pârâtul a devenit proprietarul suprafeței

de 34,56 mp teren, pe care este edificată o construcție în suprafață de 13 mp

din cărămidă și paiantă și acoperită cu tablă, cât și a suprafeței de 779,35 mp

teren, imobilele fiind situate în intravilanul comunei Vlădeni, județul

Dâmbovița.

Reclamanții au arătat că au convenit

cu pârâtul ca în contul sumei de 25.000.000 lei să li se restituie imobilele

din actul de adjudecare și pe care au și achitat-o, așa cum rezultă din

recipisa nr. 36 din 30 octombrie 2003 emisă de C.E.C. unitatea Moreni –

Dâmbovița. Întrucât pârâtul a fost de acord cu această înțelegere, consideră că

se impune anularea actului de adjudecare.

Prin sentința civilă nr. 89 din 9

februarie 2004, Judecătoria Moreni a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Apelul formulat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel

Ploiești prin decizia civilă nr. 1321 din 26 aprilie 2004.

Pentru a se pronunța astfel,

instanțele au reținut că prin actul de adjudecare, proprietatea imobilului care

a făcut obiectul urmăririi silite s-a transmis de la debitorii-reclamanți la

creditorul-pârât.

Au mai reținut instanțele că este

incontestabil că la data de 30 octombrie 2003, prin recipisa C.E.C. nr. 36 s-a

achitat de către debitori suma de 25 milioane lei, dar acordul ulterior al

părților nu se poate materializa decât printr-un act autentic, eventual o

vânzare de la actualul proprietar, adjudecatarul, către reclamanți.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs reclamanții, susținând în esență că atât decizia recurată

cât și sentința instanței de fond au fost pronunțate făcându-se o apreciere

eronată a probelor administrate în cauză, instanțele nepronunțându-se asupra

unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru soluționarea pricinii.

Au susținut recurenții că instanțele

nu au avut în vedere faptul că intimatul posedă în prezent atât imobilele, cât

și contravaloarea acestora și că față de împrejurarea că intimatul-pârât, deși

citat cu mențiunea prezentării la interogatoriu, nu s-a prezentat la termenul

fixat, instanțele în mod greșit nu au dat eficiență dispozițiilor art. 225 C.

proc. civ.

Recursul nu este fondat pentru

următoarele considerente.

În primul rând, este de observat că

recursul nu a fost structurat conform dispozițiilor art. 303 raportat la art.

304 pct. 1-10 C. proc. civ.

Este necesar a preciza că pct. 11 al

art. 304 care se referă la un motiv de netemeinicie a acțiunii, respectiv „o

apreciere eronată a probelor administrate” a fost abrogat prin O.U.G. nr.

138/2000. În consecință, susținerile din recurs care s-ar putea baza pe acest

motiv, nu mai pot fi analizate.

Susținerea din recurs prin care se

invocă faptul că instanțele „nu s-au pronunțat asupra unor dovezi administrate

care erau hotărâtoare în soluționarea pricinii” ar putea fi interpretată că

s-ar întemeia pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ, dar nu este

fondată, pentru următoarele considerente:

În mod corect au reținut instanțele

că înțelegerea despre care reclamanții pretind că ar fi intervenit între

aceștia și pârâtul adjudecatar al imobilelor nu poate constitui motiv de

anulare a actului de adjudecare.

Prin actul de adjudecare încheiat la

data de 4 iulie 2003 în dosarul de executare nr.375/2002 al executorului

judecătoresc P.B. de pe lângă Judecătoria Moreni, proprietatea imobilelor s-a

transmis de la debitor la adjudecatar, de la această dată adjudecatarul

bucurându-se de toate drepturile ce i le conferă calitatea de proprietar,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 518 C. proc. civ.

Este de necontestat că la data de 30

octombrie 2003, prin recipisa C.E.C. nr. 36 s-a achitat de către debitori suma

de 25 milioane lei (fila 6 dosar fond), reclamanții susținând că această sumă

reprezintă contravaloarea terenurilor și a construcției adjudecate.

În mod corect au reținut instanțele

că această plată nu poate constitui un motiv de anulare a actului de

adjudecare, întrucât intimatul-pârât a devenit proprietarul imobilelor care au

aparținut recurenților-reclamanți, iar acordul ulterior al părților nu se poate

materializa decât printr-un act autentic, eventual o vânzare de la actualul

proprietar, adjudecatarul, către recurenții-reclamanți.

Față de aceste considerente Curtea

constată că atât hotărârea instanței de fond, cât și cea a instanței de apel au

fost formulate în urma analizării întregului material probator, astfel că în

speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Astfel fiind, urmează a face

aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ, respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de V.C. și R.E.

împotriva deciziei civile nr. 1321 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel

Ploiești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.